Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2006

17. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 546/2006

 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.18, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Este lege organică, respinsă de Senat.

Raportul Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă este raport de respingere.

Suntem Cameră decizională.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Constantin Coloros Mocănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul nostru viza transparenţa deplină în ceea ce priveşte contractele de achiziţii publice cu parteneriat public-privat şi privatizare.

În fond, am preluat ad-litteram o solicitare a 11 organizaţii, ale ceea ce se cheamă societate civilă, de fapt cele mai importante şi arhiprezente în media astăzi.

Ulterior, în mod inexplicabil, aceste organizaţii au renunţat să mai susţină iniţiativa. Şi-au însuşit punctul de vedere al Guvernului.

Noi regretăm atât atitudinea acestor organizaţii neguvernamentale, cât şi atitudinea Guvernului.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu sunt.

Comisia? Foarte pe scurt, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Micula:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte pe scurt, pentru a înlătura orice dubiu, comisia solicită respingerea propunerii legislative, deoarece această propunere contravine Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr.2004/18EC, mai precis o directivă care precizează în ce măsură anumite clauze contractuale pot fi supuse clauzei de confidenţialitate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte să mai intervină cineva? Domnul Buda? Nu, mi s-a părut.

Neexistând amendamente admise sau respinse, în baza art.104 din Regulament, şi acest proiect de lege va fi supus votului plenului la sesiunea de marţi, cu propunere de respingere.