|
26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2006 privind majorarea tarifelor în transportul feroviar de călători pe teritoriul României. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru industrii. Supus dezbaterii şi votului final, proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare, urmând a se rediscuta în sesiunea februarie - iunie 2008. Proiectul a fost retrimis comisiei şi comisia, printr-un raport suplimentar, propune adoptarea. Dacă comisia doreşte să prezinte conţinutul raportului suplimentar? Vă rog, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, O să încerc să fac o prezentare sintetică a raportului, şi este important să o facem, pentru că aici au fost dezbateri destul de aprinse, şi în comisie şi în plen. De fapt, avem un proiect de lege care se doreşte a aproba o ordonanţă a Guvernului României, prin care s-a stabilit, nici mai mult, nici mai puţin, majorarea tarifelor la biletele de călători pe transportul feroviar, cu 50% în cursul anului 2007. Pentru că, în urma dezbaterilor în comisie, reprezentanţii guvernului şi ai ministerului nu au reuşit să susţină argumentat, de ce se doreşte o majorare cu 50%, şi nu cu 30% sau cu 40% sau cu 80%, atunci membrii comisiei au impus, printr-un amendament special, ministerului, să stabilească această majorare numai în baza unei metodologii de stabilire a preţului, o metodologie specială de tarifare. Cu toate că s-a făcut această solicitare, ministerul nu a prezentat metodologia, drept pentru care comisia, în prima etapă, a propus respingerea. În urma acestei propuneri, în plen, plenul a retrimis la comisie proiectul. În urma dezbaterilor, din nou, în comisie, s-a impus această metodologie, printr-un amendament special, s-a solicitat de la minister. A fost repus în discuţie în plenul Camerei şi retrimis la comisie. Suntem astăzi, 18 martie 2008, când practic ordonanţa şi-a făcut efectul: majorarea preţului la biletele de călători a fost deja efectuată, practic cetăţenii preluând astfel întreg efortul, practic urmare a neperformanţei manageriale din zona căilor ferate, a companiilor din zona căilor ferate pe transportul de călători. În aceste condiţii, n-am vrut să lăsăm ordonanţa fără menţiunea specială, pentru a nu avea surprize ca în cursul acestui an Guvernul să reia procedura şi să mai promoveze o ordonanţă, prin care iarăşi să transfere populaţiei această neperformanţă managerială şi practic să încarce costurile pe seama populaţiei, am susţinut menţinerea amendamentului privind stabilirea preţului la biletele de călători numai în baza unei metodologii. Şi, practic, acesta este raportul şi aceasta este forma pe care o susţinem în faţa plenului. Mulţumesc.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Stimaţi colegi, La dezbateri generale, am să vă spun câteva lucruri care cred că trebuie reţinute de noi toţi. Suntem în situaţia în care timp de un an de zile, prin diverse tertipuri, ordonanţa şi-a produs efectul, iar efectele privind calitatea transportului călătorilor pe calea ferată din România le vedem cu toţii astăzi. A continuat procesul de degradare a transportului pe cale ferată pentru călători, aşa, în măsura în care, în cursul anului trecut, am constatat cu toţii că au avut loc: întârzieri la transportul pe calea ferată de la două la nouă ore; că lucrările în zona căii ferate au fost tergiversate, nu au fost alocate sumele necesare; sunt în continuare restricţii de viteză pentru transportul călătorilor pe calea ferată; sunt în continuare blocate sumele aferente lucrărilor de dezvoltare - în ce moment? - în momentul în care cu toţii vedem ce blocaje sunt în traficul rutier; observăm şi în ziarele de astăzi câte accidente înregistrăm în traficul rutier, ce poluare înseamnă traficul rutier, care este gradul de emisii, în momentul de faţă, şi nivelul costurilor, ţinând seama de preţul pe care-l atinge astăzi barilul de petrol; numai în ultimele 6 luni, preţul combustibilului pentru transportul rutier a crescut 30%. Iată o povară care în urma congestiilor şi blocajelor în trafic se transferă la bugetul ţării într-un procent de 0,5% din p.i.b. Nu ne putem permite acest lucru. Şi, ca atare, politica, strategia pe zona de transport ar trebui să fie de transfer de pe rutier, pe feroviar. Dar, care feroviar? Cel care îl avem astăzi în discuţie, în condiţiile în care la noi, în feroviar, se fură instalaţii, se fură linii electrice, se fură practic inclusiv dispozitive de frânare de la locomotive, de la vagoane. Suntem într-o situaţie care ar trebui, măcar în urma dezbaterii de astăzi, să atenţioneze Ministerul Transporturilor şi Executivul, pentru a trage un semnal de alarmă şi a interveni rapid în a fluidiza plăţile pentru dezvoltarea activităţii în calea ferată românească. Nu e de mirare că Sindicatele astăzi se află în grevă, invocând toate aceste argumente. Practic, un management deficitar, o încărcare a costurilor, achiziţii de echipamente ieftine la preţuri exorbitante, menţinerea şi plafonarea, iată, pe de o parte a salariilor, iar pe de altă parte creşterea costurilor către populaţie, respectiv creşterea costului biletelor la călători. Mulţumesc.
|