|
Domnul Constantin Chirilă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru eliberarea benzilor de frecvenţă radio pe care le-aţi menţionat şi dumneavoastră. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege, Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Comisia juridică a avizat favorabil, iar Guvernul susţine adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru eliberarea de către Ministerul Apărării Naţionale a benzilor de frecvenţă, cele cinci menţionate, care trec din gestionarea acestui minister în gestionarea autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii, în vederea acordării dreptului de utilizare a acestora pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice mobile de bandă largă. Acestea au avut şi au un statut de utilizare guvernamentală şi neguvernamentală, fiind utilizate pentru funcţionarea de sisteme radio electrice militare, destinate realizării de servicii de radio, navigaţie aeronautică, radio-comunicaţii pentru comanda, controlul forţelor şi de supraveghere a spaţiului aerian al României, fapt ce face ca acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de frecvenţă radio 800, 1800 şi 2600 MHz, să fie condiţionată, pe de o parte, de eliberarea lor de către Ministerul Apărării Naţionale, iar pe de altă parte, de organizarea procedurilor de selecţie de către autoritatea naţională pentru administraţie şi reglementare în comunicaţii. Sistemele şi echipamentele radioelectrice care funcţionează în aceste benzi sunt preponderent de generaţie veche şi producţie sovietică, care nu pot migra în alte benzi de frecvenţe, fiind necesară achiziţionarea altora noi, compatibile cu cele ale NATO. Din evaluarea efectuată, suma necesară Ministerului Apărării este estimată la 234,4 milioane euro, inclusiv TVA, sumă care permite achiziţia unui număr suficient de sisteme şi echipamente de tip radar tridimensional pentru supraveghere şi apărare antiaeriană, echipamente de comunicaţii, soluţii şi servicii de interfaţare şi interconectare cu sistemele de comandă şi control de nivel operativ şi strategic, sisteme de management, spectru radio, în scopul urmărit de asigurarea continuităţii şi îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în lege şi care cad în sarcina MAPN şi a unităţilor subordonate. La nivelul Uniunii Europene, ca urmare a modificării şi completării la sfârşitului anului 2009 a cadrului de reglementare în domeniul comunicaţiilor, a fost elaborat şi reconsiderat art. 8A alin. (3) din Directiva 2002/21 a Comisiei Europene şi a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice. AMCOM va suporta din bugetul propriu o parte a costurilor ocazionate de schimbarea destinaţiei sau reorganizarea utilizării benzilor de frecvenţă radio. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile au dezbătut separat proiectul de lege, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în şedinţa din 19 iunie 2012, iar Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a dezbătut proiectul în data de 5 septembrie 2012. În urma examinării proiectului de lege, s-a hotărât, cu unanimitatea de voturi a membrilor prezenţi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru eliberarea benzilor de frecvenţă radio 830-862 MHz, 2500-2690 MHz, în forma prezentată de iniţiator. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|