Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 noiembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 noiembrie 2014

17. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale (PL-x 367/2014). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 367/2014

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

16. Trecem la următorul proiect de lege: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale.

Iniţiatorul, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Manolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale are ca obiect de reglementare eliminarea sau comasarea unor taxe şi tarife nefiscale în scopul simplificării procedurii administrative şi a sprijinirii investitorilor prin reducerea costurilor administrative, eliminarea birocraţiei, reducerea poverii fiscale, astfel încât să asigure un echilibru între încasările la bugetul de stat, stimularea mediului de afaceri şi simplificarea accesului la serviciile publice.

Guvernul susţine ordonanţa în forma în care a fost prezentată Parlamentului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia de specialitate, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Conform art.75 alin.(1) şi (3) din Constituţia României şi art.92 alin.(9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 24 iunie 2014.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

În conformitate cu art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, în data de 17 septembrie 2014 a fost examinată această iniţiativă legislativă. Din totalul de 35 de membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, au fost prezenţi la dezbateri 31 de deputaţi.

În urma examinării iniţiativei legislative, şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare acest proiect de lege şi să fie adoptat în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare, la dezbateri generale, există intervenţii?

Doamnă deputat, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Bună ziua, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sigur că salut această măsură a Guvernului pentru diminuarea numărului de taxe şi tarife parafiscale sau nefiscale, prin eliminare şi prin comasare. Problema este că dacă în plină criză economică am reuşit să înjumătăţim numărul lor de la aproape 500 existente, de taxe şi tarife parafiscale, la începutul anului 2009, repet, până în aprilie 2012, în ultimii doi ani şi jumătate, aţi reuşit "performanţa" să vă adresaţi la încă 12 taxe şi tarife parafiscale. Este mult prea puţin.

Obligaţia României este de a diminua aceste taxe şi tarife parafiscale la sub 100. Din păcate, în prezent, încă avem peste 200 de astfel de taxe. Deci, vă rog foarte mult, grăbiţi pasul, înteţiţi, vă rog frumos, viteza prin care comasaţi şi eliminaţi aceste taxe şi tarife.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă există intervenţii din partea altor grupuri parlamentare? Înţeleg că nu există.

Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final.