| |
Domnul Florin Iordache: |
| |
................................................ |
|
17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015 (PL-x 21/2015), caracter ordinar, procedură de urgenţă. Rog iniţiatorul, Guvernul României, domnul secretar de stat Vulcănescu, vă rog.
|
|
Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu: Încă o dată mulţumesc, domnule preşedinte. Obiectul de reglementare al proiectului de act normativ este acordarea începând cu data de 1 ianuarie 2015 pentru personalul din cadrul sistemului public sanitar, inclusiv unităţile medico-sociale şi sistemul public de asistenţă socială a unei majorări a salariului de bază brut, în cuantum de 100 de lei. Având în vedere aspectele prezentate, având în vedere şi discuţiile din cadrul comisiilor raportoare şi amendamentele care au fost aduse, Guvernul susţine promovarea acestui proiect de lege, în baza raportului de admitere, cu amendamente al comisiilor de specialitate. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Îl invit pe domnul preşedinte Florin Buicu, Comisia pentru sănătate, raport comun Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă. Să ne propuneţi şi timpul, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Corneliu-Florin Buicu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014. Am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, al Comisiei pentru buget şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63, am dezbătut proiectul de lege în şedinţă comună în 9 iunie. Au participat 18 deputaţi din totalul de 19 la Comisia pentru sănătate, 22 din 24 la Comisia pentru muncă. Proiectul a fost adoptat de Senat în şedinţa din 5 februarie. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. În urma finalizării dezbaterilor, comisiile propun plenului, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu amendamentele admise din anexă. Mulţumesc. Timp: 3 minute.
|
|
Domnul Florin Iordache: Supun votului dumneavoastră timpul propus. Vă rog să votaţi.
|
|
Cu 92 de voturi pentru, 5 abţineri, 8 voturi împotrivă, timpul a fost adoptat. Trecem la dezbateri generale. Cine se înscrie? Doamna deputat Sonia Drăghici, Grupul PSD. Vă rog, doamnă deputat.
|
|
Doamna Sonia-Maria Drăghici: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege şi colegi, Această lege este o nouă victorie pe care o repurtează partidul aflat la guvernare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi, respectiv, salarizarea personalului medico-sanitar. După ce am crescut şi am indexat, de fapt, salariile medicilor rezidenţi, iată că, de data aceasta, întreg personalul din sistemul sanitar, pornind de la personalul inferior, mediu, asistente medicale, medici beneficiază de această lege. Suma nu este mare, dar în orice caz este un bun început, ceea ce denotă preocuparea pe care Partidul Social Democrat, împreună cu coaliţia de la guvernare o are pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de lucru, de studiu ale personalului care deserveşte sănătatea pacienţilor. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Grupul PNL, domnul Horia Cristian. Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul 2 minute.
|
|
Domnul Horia Cristian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să-i mulţumesc, în primul rând, colegului meu, domnul deputat Simedru, pentru amendamentul depus, care corectează situaţia în care se aflau cei care aveau cele mai mici salarii din sistemul sanitar: infirmiere, brancardieri, oameni de serviciu, femei de serviciu, care a fost corectată prin amendamentele depuse şi, de asemenea, doresc să mulţumesc colegilor din Comisia pentru sănătate care au susţinut aceste amendamente şi au amendat şi au transformat această ordonanţă într-o lege care este aplicabilă. În continuare rămâne problema legată de finanţarea acestor creşteri salariale, pentru că, după cum ştiţi, prin Legea bugetului, bugetul alocat spitalelor nu a crescut cu niciun leu şi spitalele se vor afla, în mod evident, în dificultate la sfârşitul anului, dar asta este o altă discuţie. Partidul Naţional Liberal va susţine acest proiect de lege.
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nemaifiind alte intervenţii la dezbateri generale, intrăm la dezbaterea pe amendamente admise. Sunt şapte amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. La articolul unic sunt observaţii? Nu. 3 marginal, dacă sunt observaţii? Nu. 4 marginal, cu art. 1,2,3, nemodificat, dacă sunt observaţii? Nu. 5 marginal? Nu. Dacă la 6 marginal, art. 2 alin. (1) care se modifică aveţi observaţii? Nu. La art. 3, 7 marginal art. 3, care se modifică, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Are caracter ordinar. Rămâne la votul final.
|