|
Domnul Florin Gheorghe: Mulţumesc. Raport asupra Propunerii legislative privind Fondul pentru viitorul României. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru buget a fost sesizată spre dezbatere în fond cu propunerea legislativă. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ, precum şi avizele negative înaintate de Comisia pentru învăţământ, Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică. Propunerea legislativă menţionată mai sus a fost dezbătută în şedinţa din 11 noiembrie 2015. La lucrările comisiei au fost prezenţi 31 de deputaţi din totalul de 33. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea face parte din categoria legilor ordinare.
|