Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 decembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.2/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 decembrie 2018

17. Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei limbii romani (PL-x 599/2018). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 599/2018

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

28. Proiectul de Lege privind instituirea Zilei limbii romani; PL-x 599/2018.

Îl rog, dintre iniţiatori...

Vă rog, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Daniel:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Limba romani este o limbă străveche; datează din timpuri postsanscritice. Face parte din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene.

Limba romani este similară cu alte limbi vorbite în nordul Indiei, în special cu limba vorbită în Ţinutul Pangeap. Pangeap, în traducere din limba romani înseamnă Ţara celor Cinci Guri de Apă. Pangi - apa.

Este o limbă vorbită de 6.000.000 de vorbitori, utilizată pe toate continentele, iar în ţara noastră găsim cea mai densă populaţie de etnie romă vorbitoare de limbă romani. Potrivit datelor statistice, datelor avansate de INS, în România regăsim 325.000 de vorbitori de limbă romani.

Totodată, vreau să vă aduc la cunoştinţă faptul că, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în sistemul de educaţie regăsim astăzi 230.000 de elevi cu identitate romă asumată, dintre care 30.000 studiază limba romani.

Vreau să le mulţumesc tuturor grupurilor parlamentare care au semnat şi au fost de acord cu iniţierea acestui proiect de lege, în special îi mulţumesc Grupului parlamentar al minorităţilor, întrucât, astfel, într-un an Centenar, într-un an de sărbătoare naţională, Parlamentul adoptă un astfel de proiect care cred că este un act de demnitate şi de echitate socială.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

La dezbateri generale, domnul deputat Botond Csoma, de la UDMR. Şi domnul Levente.

Vă rog. (Vociferări.)

Într-adevăr! Numai puţin!

Rog, din partea Comisiei pentru drepturile omului şi apoi...

Cine prezintă? Domnul Ibram sau tot dumneavoastră?

Vă rog.

Din partea Comisiei pentru drepturile omului, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Daniel:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru instituirea Zilei limbii romani.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei limbii romani.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 17 octombrie 2018.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, de asemenea au avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea Zilei limbii romani, în scopul păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne de către persoanele aparţinând acestei minorităţi.

În urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru instituirea Zilei limbii romani, cu amendamentele admise, prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă are caracterul unei legi ordinare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale, vă rog.

Vă rog, domnule coleg.

Se pregăteşte domnul Vass apoi.

Vă dădusem cuvântul, dar trebuia prezentat raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Csoma Botond:

Stimaţi colegi,

Cred că este un proiect bine-venit. Limba romani merită să aibă o zi oficială în România.

Având în vedere o solidaritate care trebuie să existe între diferite minorităţi, noi vom susţine acest proiect legislativ.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Vass, vă rog.

Se pregăteşte domnul Bichineţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vass Levente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă folosesc de acest proiect de lege corect şi bine-venit, să vă spun că ar fi bine ca în spitalele din România fiecare asistent, la urgenţă, medicii de gardă, să ştie două, trei, patru cuvinte şi în limba ţigănească.

Ar fi bine, când un copil rom vine şi-şi spune problemele în limba lui de copil, să înţelegi, să mai spui două, trei vorbe, să vadă copilul respectiv că este între prieteni, este într-o familie şi poate astfel s-ar putea vindeca şi mai uşor.

Şi mă folosesc, la fel, de această ocazie, să atrag atenţia doamnei ministru că avem o lege votată în Parlament, cu limbile minorităţilor, şi cer ca în 2019 să începem s-o folosim în spitale.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Bichineţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Stimaţi colegi,

Votând această lege - sper, în unanimitate -, demonstrăm încă o dată că în România minorităţile sunt tratate în mod corespunzător. Şi acesta poate fi un exemplu de bună practică şi pentru ţările din jurul nostru.

Întotdeauna Partidul Mişcarea Populară, personal, am susţinut tot ce a venit din partea minorităţilor.

Şi consider că toţi colegii din această grupare politică fac ce trebuie pentru oamenii pe care îi reprezintă în Parlament.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Zisopol. Şi apoi, domnul Băişanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Permiteţi-mi, pentru început, să-l felicit pe colegul nostru, domnul deputat Vasile, pentru această iniţiativă, să vă spun că noi, toţi membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, suntem cosemnatari, am fost alături de Domnia Sa, aşa cum o parte dintre dumneavoastră aţi făcut-o.

Îmi aduc, cu plăcere, aminte când s-a născut pentru prima oară această idee, în anul 2009, sunt unul dintre oamenii care au contribuit esenţial la creşterea acestei idei - şi iată că astăzi suntem în situaţia în care avem o altă minoritate etnică... care reuşeşte să introducă pe ordinea de zi un proiect legislativ care, cu siguranţă, va deveni lege, o nouă lege care să aducă în centrul atenţiei o cultură vastă, o cultură care aduce valoare adăugată pe plan mondial, nu numai în planul ţării noastre, în planul României.

Pentru că, aşa cum cineva spunea, nu cu mult timp înainte, în cadrul unei lansări de carte - "cultura este singura care cucereşte fără să umilească" - iată că această nouă iniţiativă legislativă care se va transforma, aşa cum am spus, într-o lege bine-venită pentru colegii noştri şi pentru lumea întreagă, aduce valoare adăugată culturii.

În acest context, membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale vor vota în favoarea iniţiativei colegului nostru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Băişanu.

Şi apoi, rămâne la votul final.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

Stimaţi colegi,

Voi vorbi în nume personal, nu în numele ALDE.

N-aş fi luat cuvântul, dacă un coleg de-al nostru, acum câteva minute, nu ne sugera ca medicii, profesorii sau alte grupuri sociale - se sugera ca la un moment dat să ştie şi câteva cuvinte în ţigăneşte, să mai ştie câteva cuvinte şi în ungureşte...

Şi, iată, văd cum poporul român sau românii, în general, trebuie să înveţe câteva cuvinte din toate limbile naţionalităţilor conlocuitoare, numai ele nu doresc să înveţe limba română.

Eu zic că ar trebui să ne trezim puţintel.

Respect cultura, tradiţiile, limba tuturor naţionalităţilor conlocuitoare, dar cred că e nevoie şi de respect reciproc, un respect care să vină şi din partea Domniilor Lor, către limba română, tradiţia românească, cultura românească.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt intervenţii? Nu mai sunt intervenţii.

Avem 4 amendamente.

La titlul legii dacă sunt intervenţii?

Articolul 1? 2? 3? Dacă sunt intervenţii?

Rămâne la votul final.

Am finalizat.