Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 octombrie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 octombrie 2020

17. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială (PL-x 606/2020) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 606/2020

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziţia 6, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială; este PL-x 606/2020.

Avem 6 amendamente admise.

Ne aflăm în procedură de urgenţă cu acest proiect. Are caracter ordinar.

Iniţiatori care doresc să intervină? Nu sunt.

Comisia, prezentarea raportului.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Video in format Flash/IOS

Doamna Violeta Răduţ (de la tribună):

Vă mulţumesc frumos.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 78/2018, în sensul remedierii unei abordări neunitare prin care se creează un tratament discriminatoriu, ca urmare a faptului că în contexte similare unele categorii de personal din instituţiile publice au beneficiat de prevederile unei legi exoneratoare de plată şi altele nu, ceea ce contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc şi eu.

Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 6 sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

Proiectul merge la votul final.