Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 februarie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.13/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 februarie 2021

17. Dezbaterea Propunerii legislative privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic; (Pl-x 333/2017) (rămasă pentru votul final);
 
consulta fisa PL nr. 333/2017

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

13. Propunerea legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic; Pl-x 333/2017.

Iniţiatorul dacă doreşte? Nu.

Din partea Comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic sau Comisia pentru industrii şi servicii?

Vă rog, domnule preşedinte.

Domnul deputat George-Cătălin Stângă, preşedintele Comisiei pentru mediu.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Cătălin Stângă:

Propunerea legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic; Pl-x 333 din 20 octombrie 2017.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legislativ pentru gestionarea pungilor de plastic, în vederea prevenirii sau reducerii impactului asupra mediului înconjurător, în contextul îndeplinirii angajamentelor asumate de România, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene. Demersul legislativ vizează toate pungile de plastic introduse pe piaţă, indiferent de materialul din care au fost realizate şi modul lor de utilizare.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile sesizate în fond au examinat propunerea legislativă sus-menţionată în şedinţe separate.

În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea Propunerii legislative privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic.

Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc.

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul legislativ rămâne la votul final.