Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 iunie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.99/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 iunie 2022

17. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne (PL-x 174/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 174/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne; PL-x 174/2022.

Suntem în procedură de urgenţă.

Vă rog, domnule secretar de stat, în numele iniţiatorilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Voican (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin proiectul de lege supus dezbaterii se are în vedere stabilirea posibilităţii ca prin ordin al ministrului afacerilor interne, entităţile din Ministerul Afacerilor Interne să dobândească personalitate juridică atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 187 din Codul civil - Legea nr. 287/2009.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru administraţie sau Comisia pentru apărare, vă rog, raportul.

Şi să ne faceţi, domnule Rasaliu, şi propuneri pentru timpii de dezbatere, la finalul citirii raportului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Dau citire raportului comun asupra Proiectului de Lege pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, precum şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, transmis cu adresa PL-x 174/2022 din 11 aprilie 2022.

În conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 75 din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în cauză, în şedinţa din 4 aprilie 2022.

Consiliul Legislativ - aviz favorabil proiectului de lege, cu observaţii şi propuneri, conform avizului nr. 148 din 15 februarie 2022.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat proiectul de lege, conform Hotărârii nr. 10 din 7 februarie 2022.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, în sensul prevederii posibilităţii ca unităţile subordonate direcţiilor generale/direcţiilor din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne să dobândească personalitate juridică prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Potrivit prevederilor art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile şi-au desfăşurat lucrările în şedinţe separate, în data de 21 iunie 2022.

La lucrările comisiilor deputaţii au fost prezenţi conform listelor de prezenţă.

În conformitate cu prevederile art. 56 şi 57 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la lucrări au participat, în calitate de invitaţi, domnul Adrian Voican, secretar de stat şi doamna Ancuţa Frunză, şef birou din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În urma examinării şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea prezentului proiect de lege, Proiectul de Lege pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu amendamentele admise redate în anexa la prezentul raport comun.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Timp de dezbateri - 3 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timp de dezbatere - 3 minute.

Vot, vă rog.

Foarte succint raportul dumneavoastră, domnule Rasaliu!

Vă rog să-i luaţi eventualele următoare rapoarte!

Video in format Flash/IOS

189 de voturi pentru, două contra, 6 abţineri. Adoptat.

La dezbateri generale, domnul Salan, vă rog, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În prezent există unităţi în subordinea direcţiilor generale sau direcţiilor din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne lipsite de personalitate juridică, iar la nivelul acestor unităţi au fost identificate, spre exemplificare, Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Medical Ambulatoriu, Centrul Naţional Schengen sau Direcţia de Asigurare Logistică Integrată.

Or, din acest punct de vedere, sunt create impedimente în organizarea şi funcţionarea acestor structuri - vorbim de încadrarea personalului sau chiar de atragerea de fonduri europene.

Ca atare, această propunere pentru modificare este imperios necesară la nivelul aparatului central, pentru - este vorba de unităţile existente în momentul de faţă - pentru a dobândi această personalitate juridică.

Adoptarea unei astfel de modificări este susţinută de Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, şi, ca atare, vom vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 3 există obiecţii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.