Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.141/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2022

17. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice (PL-x 448/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 448/2022

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

18. Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice; PL-x 448/2022.

Din partea Guvernului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Voican:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de act normativ supus dezbaterii aduce o serie de modificări, în scopul respectării condiţiilor aplicabile principiului disponibilităţii, prin includerea datelor dactiloscopice ale persoanelor fizice pentru care s-a dispus luarea amprentelor, potrivit prevederilor art. 196 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, în schimbul automatizat de date dactiloscopice realizat cu statele membre ale Uniunii Europene şi cu Statele Unite ale Americii.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Simona-Maya Teodoroiu:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice, înregistrat cu nr. PL-x 448 din 1 septembrie 2022, Camera Deputaţilor fiind primă Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 707 din 22 iunie 2022, a avizat favorabil acest proiect de lege.

De asemenea, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au avizat favorabil acest proiect de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare includerea în schimbul automat de date a tuturor categoriilor de date dactiloscopice obţinute de la persoanele fizice pentru care s-a dispus luarea amprentelor, potrivit Legii nr. 135/2010, precum şi modificarea cadrului legal relevant, în scopul respectării condiţiilor aplicabile principiului disponibilităţii, prin includerea datelor dactiloscopice ale persoanelor fizice prevăzute la art. 196 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 135/2010, în schimbul automatizat de date realizat cu statele membre ale Uniunii Europene şi cu Statele Unite ale Americii. Prin soluţiile normative promovate, acest proiect de lege asigură respectarea obligaţiilor instituite potrivit normelor Uniunii Europene, dar şi, în egală măsură, a obligaţiilor asumate prin Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii în materie.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice, în forma prezentată.

Precizăm că în raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor dacă sunt intervenţii. Nu.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.