Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 septembrie 2026
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 septembrie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 septembrie 2026
![]() |
17. | Supunerea la votul final a: | |||
| 17.1 | Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui cadru de măsuri pentru accelerarea capacităţii industriale şi a decarbonizării în sectoare strategice şi de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1724, (UE) 2024/1735 şi (UE) 2024/3110 COM (2026) 100 (PHCD 42/2026) (adoptat); | ![]() |
|||
consulta fisa PHC nr. 42/2026 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui cadru de măsuri pentru accelerarea capacităţii industriale şi a decarbonizării în sectoare strategice şi de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1724, (UE) 2024/1735 şi (UE) 2024/3110 COM (2026) 100; PHCD 42/2026. Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Să înceapă votul! 214 colegi prezenţi, 135 de voturi pentru, 17 împotrivă, 61 de colegi se abţin, un coleg nu votează. Adoptat. 2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European... |
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală): Explicarea votului! |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Explicarea votului? Vă rog, domnule Ilie-Alin Coleşa. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Am vrut să fie clar de ce ne-am abţinut şi ce prevede această Comunicare. În primul rând, partea pozitivă este că recunoaşte procesul de dezindustrializare, pentru că acum... în 2024, când a fost făcut studiul, ponderea producţiei în PIB-ul european a ajuns la 14%, în condiţiile în care în 2000 era de aproape 17%, iar în 1960 de aproape 30%, deci este un proces clar. Paradoxul este că în 2000, atunci când încă era 17%, Comisia şi-a propus, ca şi în acest document, să ajungă la 20% PIB-ul industriei prelucrătoare în cel european. Evident că nu a ajuns. De ce? Pentru că a mers în aceeaşi direcţie, deci, greşită, în care merge şi acum. De ce? Pentru că în loc să recunoască faptul că aceste cote de emisii scăzute în cazul industriilor produselor sunt fundamental greşite, le perpetuează şi spune că la investiţii în industrie trebuie să avem minimum 25% oţel cu emisii reduse, la fel, 25% aluminiu cu emisii scăzute şi recunoaşte acest fapt foarte grav de dezindustrializare, însă merge în direcţii proaste, scade puţin cotele, spune că lanţul de aprovizionare trebuie făcut mai bun, se simplifică autorizaţiile - lucruri bune, dar departe de cauza principală. Mai mult, se ajunge să fie sancţionată conform propriilor reglementări, pentru că în momentul în care anumite investiţii internaţionale sau subvenţii interne sunt catalogate de state precum China neechitabile, ei ne sancţionează la rândul lor şi ajungem la un rezultat prost. Mulţumesc. (Aplauze.) |


