|
94 de voturi pentru, 159 de voturi împotrivă, 7 abţineri, 3 colegi care nu votează. Moţiunea a fost respinsă. Explicarea votului. Domnul... Un singur vorbitor. Domnul Ştirbu, vă rog.
|
|
Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu: Mulţumesc. Doamnelor, Domnilor, Înainte a de pleca, vreau să vă urez, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, să fiţi mai buni, să fiţi mai bine dispuşi, să avem parte de linişte în familie. Iar la explicarea votului, doamnelor, domnilor, după cum aţi văzut astăzi, discretul ministru al culturii nu a binevoit să participe la acest vot. Sper din toată inima să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Sper ca aceia din conducerea Ministerului Culturii, cei din conducerea Guvernului, cei din conducerea Departamentului pentru Centenar să înţeleagă că românii aşteaptă ca sărbătoarea Centenarului naţional să nu se transforme într-o ruşine naţională. Apreciez din toată inima faptul că ascultaţi. Iar pe această cale vă urez încă o dată să aveţi parte de multă, multă bucurie, cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|