Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2001

18. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1999 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă a României pentru anul 1999 (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 17/1999

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La punctul 54, avem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1999 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă a României pentru anul 1999.

Rog reprezentanta Guvernului să prezinte proiectul de lege.

Doamna Maria Manolescu:

Pentru anul 1999, Guvernul a aprobat, prin Ordonanţa nr.11, un plafon de îndatorare publică externă, în sumă de 3.100 milioane dolari SUA.

În cadrul acestei limite, Guvernul şi Banca Naţională a României au fost autorizaţi să contracteze şi să garanteze împrumuturi financiare externe, în scopul asigurării resurselor valutare necesare investiţiilor, în cadrul procesului de relansare economică, aprovizionării cu materii prime de strictă importanţă şi creşterii rezervelor valutare ale statului.

Indicatorii utilizaţi în determinarea plafonului de îndatorare publică externă, precum şi limitele recomandate sunt următoarele: ponderea datoriei publice externe contractate în Produsul Intern Brut să nu depăşească 60%, raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi volumul exporturilor de bunuri şi servicii să se situeze sub 30%, raportul dintre deficitul balanţei comerciale şi Produsul Intern Brut să fie sub 5%, datoria publică externă contractată trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu de două ori volumul exporturilor de bunuri şi servicii posibil de realizat într-un an, iar rezerva valutară a statului să acopere 25% din datoria publică externă contractată într-un an.

Având în vedere cele arătate mai sus, propunem adoptarea proiectul de lege, în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului nr.11/1999.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Comisiei pentru buget, rog să interveniţi.

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urma examinării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/1999 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externă a României pentru anul 1999, comisia a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare în forma prezentată.

Facem menţiune că prezentul proiect de lege se încadrează în categoria legilor ordinare.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege în raport cu propunerea de a fi votate în formula prezentată făcută de către comisie.

Dacă asupra titlului proiectului de lege există obiecţii. Nu.

Votat în unanimitate.

Dacă articolul unic are comentarii din partea dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă, dacă sunt obiecţii. Nu.

Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic al ordonanţei. Nu sunt obiecţii, votat în unanimitate.

Proiectul de lege va fi supus votului final joi.