Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2001
![]() |
18. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Convenţiei civile asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 598/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei civile asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999. Din partea iniţiatorilor, vă rog. Tot doamna secretar de stat Luzescu. |
|
Doamna Cristina Luzescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. În anul 1997 Grupul multidisciplinar împotriva corupţiei a fost mandatat de către Comitetul miniştrilor să elaboreze Convenţia civilă asupra corupţiei, pornind de la necesitatea unui intrument internaţional care să creeze reguli uniforme privind compensarea pentru daune, validitatea contractelor, răspunderea persoanelor şi a statelor, termene de prescripţie, obţinerea probelor şi alte aspecte care să faciliteze cooperarea internaţională. Această convenţie stabileşte măsuri legislative care vor fi luate la nivel naţional pentru incriminarea faptelor de corupţie şi care să permită victimelor acestor infracţiuni să primească despăgubiri pentru repararea prejudiciilor suferite ca urmare a unor astfel de fapte. Convenţia civilă asupra corupţiei a fost deschisă spre semnare la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, România fiind printre cele douăsprezece state care au semnat-o cu acea ocazie. Până în prezent, încă 11 state au semnat această convenţie. Convenţia este structurată pe trei capitole, vizând măsurile care trebuie luate la nivel naţional, cooperarea internaţională şi monitorizarea implementării, precum şi condiţiile pentru intrarea în vigoare. Monitorizarea aplicării prevederilor Convenţiei civile asupra corupţiei, ca şi a celei penale, de altfel, se realizează tot de instituţia mai sus amintită, grupul de state împotriva corupţiei. Convenţia civilă asupra corupţiei, adoptată în cadrul Consiliului Europei, urmează să intre, de asemenea, în vigoare, după trei luni de la data depunerii celui de-al 14-lea instrument de ratificare; până în prezent convenţia a fost ratificată numai de către Bulgaria. Având în vedere dispoziţia 15 din Convenţie, aceasta nu va intra în vigoare pentru România la data publicării în Monitorul Oficial, ci în prima zi după trei luni de la data depunerii celui de-al 14-lea instrument de ratificare, pentru aceleaşi raţiuni pe care le-am expus cu prilejul celuilalt proiect de lege. Am introdus în legea de ratificare a acestei convenţii dispoziţii speciale pentru cele două momente de intrare în vigoare. Înscrierea României printre primele 14 state care ratifică Convenţia civilă asupra corupţiei contribuie la procesul de intrare în vigoare a acesteia şi va reprezenta un important semnal politic, nu numai Consiliul Europei, ci şi pentru alte state şi organizaţii care se preocupă de promovarea unei politici active în domeniul combaterii corupţiei, dintre aceste organizaţii enumerându-se, fără îndoială, Uniunea Europeană. Faţă de cele de mai sus a fost întocmit proiectul de lege alăturat pe care, în conformitate cu Legea nr. 4/1991, vă rugăm să-l aprobaţi. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, poftiţi, domnule profesor. |
|
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei civile asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999. Comisia a examinat proiectul de lege în şedinţa sa din 30 octombrie 2001. Ca urmare a punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei şi de către reprezentantul Ministerului Justiţiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma prezentată de iniţiator. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri generale? Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Articolul unic. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Legea în integralitatea ei. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc. A fost adoptat în unanimitate. |


