Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 iunie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 iunie 2002

18. Dezbaterea Propunerii legislative privind legea-cadru pentru prevenirea cruzimii faţă de animale şi protecţia acestora (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 309/2001

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Avem o propunere legislativă pentru respingere, care stă de mult pe ordinea de zi. Propunerea legislativă privind legea cadru pentru prevenirea cruzimii faţă de animale şi protecţia acestora.

Iniţiatorul. Dacă doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte, aş propune un minut pentru fiecare intervenţie, 15 minute pe ansamblul legii, având în vedere că suntem în procedură de urgenţă, iniţial s-a conferit procedură de urgenţă acestei propuneri legislative care, totuşi, a fost examinată pe parcursul a mai multe luni de zile. Cu toate acestea, v-aş ruga să apreciaţi că, fiind vorba de un raport de respingere, să-mi daţi posibilitatea de a explica argumentele pentru care comisia a optat astfel.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, chiar vă rog, explicaţi acum şi după aceea supunem la vot.

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea cadrului general pentru protecţia unor categorii de animale paralel cu protecţia sănătăţii publice şi a mediului. Proiectul cuprinde normele referitoare la sancţionarea unor fapte care aduc o vătămare gravă şi pun în pericol neîndreptăţit viaţa animalelor, prevenirea creşterii numărului animalelor fără stăpân, protecţia animalelor cu şi fără stăpân în adăposturi, refugii sau pensiuni, condiţiile de eutanasiere a câinilor, precum şi protecţia unor categorii specifice de animale.

Membrii comisiei au constat însă cu ocazia includerii în mai multe rânduri a propunerii legislative pe ordinea de zi a comisiei, că aceasta nu respectă exigenţele impuse de prevederile din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Astfel, Secţiunea I a Capitolului II are în vedere definiţii şi dispoziţii generale care ar fi trebuit, conform art.47 şi 48 din legea menţionată, să fie incluse la Capitolul I, în scopul sistematizării actului normativ.

În plus, o serie de definiţii şi dispoziţii cuprinse în proiect sunt ambigue, de exemplu noţiunea de "animal" sau ceea ce se înţelege prin "obligaţie morală", propusă a fi sancţionată juridic, sfera noţiunii de "cruzime" sau altele.

Or, unele dispoziţii din propunerea legislativă fac trimitere la instituţii ale administraţiei centrale şi de stat inexistente în paractică, cum este Agenţia Naţională de Protecţia Mediului. Deşi propunerea legislativă a fost examinată în peste 8 şedinţe ale comisiei, datorită neclarităţilor şi ambiguităţilor de ordin terminologic şi conceptual nu s-a putut avansa în analizarea textului propus de iniţiator.

Pentru aceste argumente şi altele, pe care le veţi găsi în raportul prezentat de comisie, noi vă rugăm să aprobaţi propunerea comisiei, de respingere a acestei propuneri legislative, propunere care s-a hotărât în comisie cu majoritate de voturi, în sensul respingerii acestei propuneri legislative, privind Legea cadru pentru prevenirea cruzimii faţă de animale şi protecţia acestora. Prin obiectul său, propunerea legislativă face parte, potrivit art.72 alin.3 din Constituţie, din categoria legilor organice.

O ultimă concluzie, stimaţi colegi, cred că toate propunerile legislative, ca de altfel şi proiectele de lege, trebuie să respecte Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru raţiuni uşor de înţeles: este vorba de coerenţă, este vorba de accesibilitatea normei şi, nu în ultimul rând, de rigoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am înţeles. Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc.

În această situaţie, consider dezbaterile generale încheiate. Urmează ca propunerea de respingere să fie supusă votului într-o şedinţă de vot final.