Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2004

18. Dezbaterea Propunerii legislative pentru declararea ca oraş a comunei Bucecea, judeţul Botoşani (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 64/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Transformarea comunei Bucecea în oraş. La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni?

Poftiţi, domnule Dan Brudaşcu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Eu am tot stat să mă gândesc dacă formulările acestea sunt corecte sau nu. Noi nu transformăm comuna Bucecea în oraş, ci localitatea Bucecea devine oraş. Pentru că această calitate nu o au şi satele aferente.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Dar de unde aţi scos dumneavoastră verbul "transformă", că eu nu-l văd aici.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte, aici scrie aşa: "... pentru declararea ca oraş a comunei Bucecea". Păi, nu comuna Bucecea, ci localitatea Bucecea o facem oraş. Nu? Nu facem toată comuna oraş. Celelalte sunt sate aparţinătoare oraşului respectiv. Este oraşul Bucecea, oraşul Flămânzi, oraşul Ştefăneşti. Celelalte sunt sate aparţinătoare oraşului respectiv. Nu comuna, ci localitatea o transformăm în oraş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Liviu Bara:

Sigur că nu putem zice "localitatea", "pentru declararea ca oraş a localităţii Bucecea", pentru că sunt şi satele componente ale comunei respective. Acum, că centrul comunei este satul Bucecea, asta-i o altă problemă. Dar, în general, aşa este. În Constituţie este: comune, oraşe şi municipii. Deci, nu sate, nu există; comune.

Deci, "propunerea ca oraş a comunei Bucecea", având în vedere că sunt şi satele aparţinătoare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Dan Brudaşcu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Brudaşcu:

Eu aş propune, domnule preşedinte, ca să nu fie nici un fel de discuţie, să reformulăm titlul acestor legi, în sensul "Propunere legislativă pentru înfiinţarea oraşului Bucecea, Flămânzi, Ştefăneşti ..." şi aşa mai departe. Automat, în aceste condiţii, pentru că ele preiau activul şi pasivul fostelor comune, preiau şi satele aparţinătoare. Şi, în felul acesta, scăpăm de această formulă puţin nefericită din formularea iniţială a textelor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Liviu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur, să mai discutăm această propunere a domnului Brudaşcu, dar, conform şi noului regulament, această iniţiativă legislativă ajunge la Senat, care este camera decizională. Şi, până acum, tot timpul aşa am folosit această ... Eu cred că poate se găseşte o soluţie când ajunge la Senat, eventual între cele două propuneri, încât să găsim cea mai fericită soluţie.

Noi ne susţinem în continuare punctul de vedere al comisiei: "... privind declararea ca oraş a comunei Bucecea". Fiindcă mi se pare şi constituţional.

Vă rog să supuneţi la vot acest lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Supun titlul, aşa cum l-a propus comisia, votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi cu toţii votul. 78 de voturi pentru.

Împotrivă? 12 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul a fost adoptat cu 78 de voturi pentru, 12 împotrivă şi nici o abţinere.

La art.1, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.2, formulat de comisie? Nu sunt obiecţiuni.

Adoptat amendamentul, modificat art.1.

Art.2.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.3?

Nu sunt obiecţiuni.

Adoptat amendamentul, modificat art.2, care este şi ultimul.

Vom supune votului final acest proiect mâine.