| |
Domnul Ioan Oltean: |
| |
................................................ |
|
Stimaţi colegi, Poziţia 19 din ordinea di zi. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Ce ne-am face noi fără dumneavoastră, domnule deputat? Domnul Mircia Girugiu.
|
|
Domnul Mircia Giurgiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Este vorba de persoane care în acest moment nu are niciuna sub 70 de ani, aşadar, cred că ar fi o nedreptate dacă noi am respinge acest proiect de lege, mai ales că e vorba de o sumă mică, de la 2,53 lei pe lună la 2,7 lei, dar pentru ei contează foarte mult. Oricum, dacă noi amânăm adoptarea unor astfel de proiecte de lege, la fel cum sunt şi veteranii şi văduvele de război, cred că în curând n-o să mai avem pe cine să ajutăm. Aşadar, propun retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat. Domnul vicepreşedinte al comisiei sesizate în fond.
|
|
Domnul Kerekes Károly: Numai secretar, da, îmi e suficient.
|
|
Domnul Ioan Oltean: E, de la secretar până la vicepreşedinte e un singur pas, domnule.
|
|
Domnul Kerekes Károly: Deci, suntem de acord cu retrimiterea la comisie.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule secretar. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere către comisia sesizată în fond. Domnul ministru Tabără? Trebuie să-i convingeţi să vă dea votul. La comisie, vă rog, dumneavoastră. Domnul deputat Valeriu Tabără.
|
|
Domnul Valeriu Tabără: Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Eu am venit la microfon pentru a susţine ideea colegului Mircia Giurgiu de a retrimite acest proiect de lege pentru comisii şi am să spun de ce. Problema aceasta, a celor care au făcut stagiul militar în direcţia aceasta de muncă, într-o perioadă teribil de grea din societatea românească, este şi afectează doar pe aceşti oameni care, la această dată, sunt peste 70 de ani şi care sunt o categorie de cetăţeni cărora noi nu le-am făcut dreptate. Şi, culmea, au făcut armată într-o astfel de situaţie grea, mergând de la calea ferată, mine, cariere de piatră etc. cei care erau cei mai buni tineri şi copii din satele româneşti, pentru că erau fii de chiaburi, fii de ".. şi eu cred că trebuie să facem un act de dreptate o dată şi o dată, pentru că foarte multe iniţiative au trecut prin Camera Deputaţilor şi nu le-am dat foarte mare atenţie, poate că nici ele n-au fost construite suficient de bine. O astfel de iniţiativă cred că trebuie analizată, pentru că este vorba de o zonă căreia trebuie să-i facem dreptate o dată. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnule ministru fost şi viitor, mulţumim pentru intervenţie. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere comisiei de specialitate. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu un vot împotrivă şi cu o abţinere, proiectul a fost retrimis comisiei de specialitate. Termen două săptămâni pentru un raport suplimentar. Să-i dăm satisfacţie domnului iniţiator.
|