Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2011

18. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 398/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 398/2011

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Eu v-aş propune în felul următor: avem un proiect de lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Cât dezbatem acest proiect de lege, vă rog să vă consultaţi liderii de grup şi după aceea am să supun la vot. Vă rog.

Deci: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbaterea în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Potrivit dispoziţiilor art.75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil această iniţiativă.

Guvernul, de asemenea, prin punctul de vedere exprimat, susţine adoptarea proiectului de lege.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii în cadrul lucrărilor declarate de utilitate publică a lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, infrastructurii de apă uzată, a celor de construcţie, reabilitare şi modernizare a staţiilor de epurare, precum şi posibilitatea reprezentării unităţilor administrativ-teritoriale de către autorităţile administraţiei publice locale şi pentru aceste lucrări.

În urma dezbaterii şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise care sunt redate în anexa la prezentul raport.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Fiind procedură de urgenţă, vă propun trei minute pentru dezbateri generale şi un minut pentru dezbaterea pe articole.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intervenţii în cadrul dezbaterilor generale pe marginea acestui proiect de lege? Nu sunt.

Titlul legii - Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la poziţia 2 la poziţia 7.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Poziţia 8.

Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia 9.

Nu sunt observaţii. Adoptată.

Poziţiile 10, 11, 12, 13 şi 14.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.