Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.84/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2016

18. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii Dialogului Social nr.62/2011 (Pl-x 35/2016). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 35/2016

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Vreau să ştiu dacă au venit proiectele de lege retrimise la comisie pe achiziţiile publice.

13. Avem o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Dialogului Social.

Şapte amendamente admise, patru respinse.

Domnul preşedinte Solomon.

Cine prezintă...?

Nu, iniţiatorii. Nu sunt.

Domnule preşedinte...

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pl-x 35/2016 are ca obiect de reglementare modificarea Legii Dialogului Social nr. 62/2011, în sensul ca, în timpul mandatului reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, precum şi în termen de doi ani de la finalizarea acestuia, să nu li poată modifica ori desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor din punct de vedere profesional, fără acordul scris al organului colectiv de conducere ales în aceste organizaţii sindicale.

Totodată, se stabileşte şi obligaţia angajatorului de a invita delegaţii desemnaţi de organizaţiile sindicale, reprezentative la nivel de unitate, pentru a participa la şedinţele consiliului de administraţie ori ale altor organe asimilate acestora pentru rezolvarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv.

Propunerea a fost respinsă de Senat în şedinţa din 15 februarie 2016.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Face parte din categoria legilor organice.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative cu amendamente redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Domnul deputat Iane.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am luat cuvântul pentru că am un amendament care a fost admis - împreună cu alţi colegi l-am depus -, au fost şi alţi colegi care au depus amendamente care au fost admise şi unele au fost respinse.

Este o lege cu modificare destul de importantă pentru că, în principal, acordă protecţie liderilor sindicali.

Noi, ca Partid Social Democrat, e drept, n-avem cum să nu fim de acord cu organizarea sindicală şi, de asemenea, să protejăm această organizare sindicală.

De altfel, s-a văzut rolul şi importanţa sindicatelor în tot ceea ce priveşte politicile economice promovate de guverne din lume şi din Europa. Asistăm în ultimele săptămâni, chiar aşa, la proteste organizate de sindicate, pe diferite criterii, în ceea ce priveşte politicile Guvernului actual şi considerăm că protejarea liderilor sindicali şi protejarea organizării sindicale în cadrul întreprinderilor este extrem de importantă pentru un parteneriat corect între angajatori şi angajaţi şi de aceea vom vota pentru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Iane:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea Dialogului Social trebuie să reprezinte voinţa tuturor părţilor implicate. Modificări aduse la această lege, prezentă în faţa dumneavoastră, nu reprezintă voinţa sindicatelor şi a patronatelor, ci numai a unei părţi. Considerăm că, mai ales acum, pe sfârşit de mandat, politicul ar trebui să stea departe şi să adopte numai acele modificări pe care atât sindicatele, cât şi patronatele să le considere necesare şi de comun acord.

E nevoie de Legea Dialogului Social, să reflecte modificările necesare pe piaţa muncii, mai ales din punct de vedere economic. Spun toate acestea, întrucât în cadrul dezbaterilor din cadrul comisiei, patronatele şi sindicatele au avut puncte de vedere diferite asupra acestor modificări. Mai mult, patronatele au părăsit sala, întrucât prin această propunere legislativă s-a stabilit şi obligaţia angajatorului de a invita delegaţii desemnaţi de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel de unitate, pentru a participa la şedinţele Consiliului de administraţie sau al altor organe asimilate acestora. Ca urmare a faptului că nu există un consens între sindicate şi patronate cu privire la modificările ce se doresc asupra Legii Dialogului Social, PNL va vota împotriva adoptării acestui raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Alte luări de cuvânt? Nu sunt.

Intrăm în amendamentele admise. Atenţie, sunt şi patru amendamente respinse.

Primul amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al doilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al treilea amendament admis. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al patrulea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al cincilea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al şaselea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al şaptelea. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Merge la votul final.