Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 noiembrie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 noiembrie 2016

18. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar (PL-x 96/2014). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 96/2014

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

6. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar (PL-x 96/2014).

Rog Guvernul. Domnule secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florea-Tiberiu Trifan (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege transpune în legislaţia naţională Decizia cadru 315 din 2009 a Consiliului Justiţiei şi Afacerilor Interne a Consiliului Uniunii Europene privind organizarea schimbului de informaţii extrase din cazierele judiciare între statele membre şi Decizia cadru 316, tot din 2009, a aceluiaşi Consiliu, de instituire a sistemului european de informaţii cu privire la cazierele judiciare, aşa-numitul ECRIS.

Transpunerea are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar pentru îmbunătăţirea schimbului de informaţii privind condamnările şi interdicţiile rezultate din condamnări referitoare la cetăţenii Uniunii, inclusiv transmiterea de informaţii către statul membru de cetăţenie. Astfel, aria de utilizare a informaţiilor cerute de statul membru unde are loc condamnarea este lărgită, iar obligaţiile de informare faţă de statele terţe rămân aceleaşi.

De asemenea, potrivit proiectului, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative, este autoritate centrală desemnată pentru transmiterea notificărilor privind condamnările şi schimbul de date înscrise în cazierul judiciar cu statele membre ale Uniunii Europene.

Prin proiect, se introduc, de asemenea, prevederi suplimentare în care se stabilesc termenele de înscriere în evidenţele cazierului judiciar a extraselor, comunicărilor şi celorlalte acte prevăzute de lege, precum şi comunicările de luare în evidenţă transmise de autorităţile centrale din celelalte state membre.

De asemenea, se stabileşte termenul de cinci ani, la expirarea căruia persoana fizică înscrisă în cazierul judiciar cu sancţiunea administrativă a amenzii, stabilită conform Codului penal, se scoate din evidenţă.

Totodată, se introduc prevederi referitoare la modalitatea de scoatere din evidenţă a menţiunilor stocate în vederea retransmiterii.

Pentru eliminarea unor disfuncţii în ceea ce priveşte conţinutul certificatului de cazier judiciar, se menţionează în mod clar categoriile de date ce nu se înscriu în certificatul de cazier judiciar. Prin proiect, este reglementat, de asemenea, faptul că persoana fizică poate obţine certificatul de cazier judiciar de la orice unitate de poliţie, nemaifiind condiţionată de locul de naştere, domiciliul sau reşedinţă.

Astfel, întrucât la nivelul ministerului nostru a fost realizată o aplicaţie informatică de tip portal dedicată emiterii certificatelor de cazier judiciar în sistem informatizat, este posibilă tipărirea şi eliberarea pe loc a certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele necunoscute cu antecedente penale.

În considerarea celor menţionate, vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004, în forma propusă de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul Vasile Varga, reprezentantul Comisiei juridice. Vă rog să prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar.

Senatul a fost prima Cameră sesizată şi a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu completările ulterioare, în scopul transpunerii Deciziei cadru 2009/315 JAI a Consiliului din 29 februarie 2009 privind organizarea şi conţinutul schimbului de informaţii extrase din cazierele judiciare în statele membre.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil, cu observaţii şi propuneri.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru afaceri europene şi Comisia pentru administraţie publică, în unanimitate de voturi, au avizat favorabil această iniţiativă legislativă.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât cu majoritate de voturi, o abţinere, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar, cu amendamentele admise, prezentate în anexă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc.

Intervenţii din partea colegilor? Nu.

Încep dezbaterile.

La titlul legii dacă sunt observaţii. Nu.

De la 2 la 40, dacă sunt observaţii. Nu.

De la 41 la 81, dacă sunt observaţii. Nu.

Rămâne la votul final.

Are caracter ordinar.