Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.1/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2022

18. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 (PL-x 395/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 395/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003; PL-x 395/2022.

Comisia pentru industrii sau Comisia pentru mediu, vă rog, raportul comun.

Domnul Bende Sándor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bende Sándor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege nr. 395/2022.

În urma examinării proiectului de lege, precum şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 cu amendamentele admise care sunt redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Năcuţă, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Năcuţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă vorbesc în calitate de iniţiator, alături de colegii mei liberali.

Prin această iniţiativă se armonizează Legea apelor nr. 107 cu Legea nr. 85 a minelor.

La art. 33 din Legea apelor, unităţile administrativ-teritoriale au dreptul de exploatare în caz de situaţii de urgenţă, de calamităţi, în limita a 2.000 m3 de agregate minerale, cu avizul autorităţii de gospodărire a apelor.

În Legea minelor se prevede acelaşi drept de exploatare în limita a 2.000 m3 de agregate minerale, dar se solicită obligatoriu permisul de exploatare, ceea ce îngreunează sau face imposibilă intervenţia de urgenţă a autorităţilor competente, în cazul calamităţilor, a podurilor distruse, a obiectivelor economice şi a gospodăriilor individuale.

Grupul deputaţilor PNL va vota pentru această iniţiativă, evident.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la art. 1 la art. 5 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul rămâne la votul final.

Ultimul punct pe ziua de astăzi.