|
Trecem la secţiunea legi ordinare, adoptări. 14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Comisia juridică propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 198 de voturi pentru, a fost adoptat. Explicarea votului. Doamna Ana Birchall. Vă rog, doamnă deputat.
|
|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Dragi colege, dragi colegi, Vreau să vă mulţumesc pentru votul de astăzi şi sper ca, o dată pentru totdeauna, să punem punct discuţiilor despre necesitatea acestei legi extrem de importante şi anume, insolvenţa persoanelor fizice. Şi fac apel la Guvernul României să nu mai tergiverseze punerea în aplicare a acestei legi extrem de importante, să nu mai găsească tertipuri prin care să încerce din nou amânarea intrării în vigoare a acestei legi extrem de necesare şi să dea astfel şi românilor un instrument legal, european, care să-i poată ajuta atunci când sunt într-un necaz financiar, să nu mai stea cu frica în sân că sunt executaţi silit sau că-şi pierd agoniseala de o viaţă. Vă mulţumesc foarte mult.
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Sărut mâinile, doamnelor, Bună ziua, domnilor. Partidul Naţional Liberal şi-a exprimat voinţa politică de a vota un astfel de proiect de lege, de adopta şi, respectiv, de a vota un proiect de lege privitor la insolvenţa persoanelor fizice, un act normativ absolut necesar încă de anul trecut. Partidul Naţional Liberal consideră că acest act normativ este absolut necesar societăţii româneşti. Insolvenţa persoanelor fizice trebuia să fie reglementată şi a fost reglementată, însă, constatăm de asemenea, şi e rolul nostru de a fi critici atunci când este necesar, că acest proiect de lege din anumite puncte de vedere are o problemă. Această procedură administrativ-juridică se datorează în bună măsură unui compromis pe care viitorul Parlament va trebui să-l corecteze. Procedura administrativă este o procedură greoaie, o procedură improprie, cum spuneam, este nepotrivită. Guvernele, şi subliniez aici, guvernele, în primul rând Guvernul Ponta, cel care a determinat acel compromis, în loc s-avem o procedură simplă, o procedură juridică, aşa cum avem îndeobşte în insolvenţa persoanei juridice, ne-am trezit cu un amestec nepotrivit de procedură administrativă şi procedură juridică. Niciunul dintre guverne n-a reuşit să pună în aplicare această lege. Astăzi, prin votul nostru, spunem şi prezentului Guvernul că această lege trebuie să intre în vigoare. Trebuie să intre în vigoare cât mai repede. Urmează să faceţi toate demersurile, rectificările bugetare potrivite, tot ceea ce ţine de dumneavoastră ca Legea insolvenţei persoanelor fizice să intre în vigoare. Încă o dată, este un vot prin care Partidul Naţional Liberal îşi manifestă voinţa politică ca Legea insolvenţei persoanelor fizice, act normativ absolut necesar, să intre în vigoare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa cum am susţinut şi în dezbaterile generale la această lege, grupul nostru a susţinut şi iniţiativa legislativă şi raportul venit de la comisie. În continuare însă avem suspiciuni pentru că n-am reuşit încă să primim răspunsul din partea Guvernului, dacă se va achita de obligaţia sa de a respecta legea. Indiferent dacă s-ar fi votat 31 octombrie sau 31 decembrie, până va fi, acest Guvern va face ceva ca această lege să se aplice? N-am primit acest răspuns. Din păcate, în continuare avem suspiciunea că s-ar putea ca în continuare să nu se aplice această lege. Viitorul Guvern va trebui să o pună în aplicare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Adrian-Miroslav Merka: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sunt foarte multe legi care trec prin Camera Deputaţilor şi la foarte multe legi ne exprimăm un punct de vedere pro sau contra, aducem argumente, de ce ar trebui să se aplice sau nu, dar sunt unele legi pe care într-adevăr ni le cer cetăţenii. Nu toţi, dar o mare parte care au intrat în anumite probleme, indiferent de ce parte politică sau apolitică sunt. Şi noi, ca grup, am participat activ, alături de colegii care au iniţiat această lege, în momentele în care am reuşit să ne facem şi noi auziţi şi simţiţi. Felicit colegii care au avut această iniţiativă şi că au avut răbdarea de a ajunge la un punct final în care putem să spunem că da, am ajuns să votăm şi această lege. E prioritară, e importantă. Să sperăm că într-adevăr vor beneficia cei care au mai rămas să beneficieze de această lege şi să se sprijine pe această lege. Grupul a sprijinit şi va sprijini în continuare aceste legi punctuale, pe probleme punctuale ale societăţii. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Luminiţa-Pachel Adam: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi Grupul Partidului Mişcarea Populară susţine acest proiect de lege. Considerăm că este o dreptate care se face cetăţenilor. Dar vreau să vă rog să nu vă supăraţi pe mine, să ne amintim de colegul nostru, domnul deputat Grosaru, care astăzi nu mai este printre noi, care a promovat un asemenea proiect de lege, care a ţinut foarte mult ca insolvenţa persoanelor fizice să fie reglementată în România. Vă mulţumesc foarte mult. Şi cum v-am spus, susţinem acest proiect. Considerăm că este foarte bun pentru cetăţeni. Mulţumesc.
|