Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2017

18. Supunerea la votul final:  
  18.14 Legea pentru completarea alin.(1) al art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 772/2015/2016). (respinsă)
 
consulta fisa PL nr. 772/2015

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

14. Legea pentru completarea alin. (1) al art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Comisia pentru administraţie propune respingerea legii.

Vot.

Video in format Flash/IOS

272 de voturi pentru, 6 împotrivă, 3 abţineri.

Adoptată.

Capitolul III. Legi organice. Adoptări.

Vă rog, domnule Bode.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Suntem într-o situaţie extrem de interesantă, toată lumea are dreptate, dar singurii care pierd sunt cei câteva zeci de mii de români, potenţiali beneficiari ai acestei modificări legislative dacă, sigur, ea era adoptată.

Au dreptate cei 283 de deputaţi care au votat în februarie 2016 pentru această iniţiativă legislativă.

Au dreptate cei care au luat cuvântul la dezbateri generale, fiecare grup parlamentar a susţinut această iniţiativă legislativă şi nevoia de a clarifica această situaţie.

Are dreptate preşedintele României, invocând în cererea de reexaminare eventualele prevederi imperative.

Din păcate, nu am ajuns la un consens, şi azi, peste 40.000 de români sunt puşi în imposibilitatea de a-şi dovedi dreptul legal la pensie - vorbesc de românii care au lucrat înainte de 1989 în fostele fabrici comuniste, iar arhiva acestor societăţi nu mai este disponibilă.

Dacă am fi adoptat această iniţiativă legislativă, azi am fi putut autoriza companii aflate în portofoliul consiliilor locale, consiliilor judeţene, după caz, astfel încât aceste companii, odată autorizate ca şi gestionari de fond arhivistic, să poată elibera adeverinţe, documente, în vederea stabilirii dreptului la pensie.

O să revin cu o nouă iniţiativă legislativă şi sper să am mai mult succes data viitoare.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.