Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 noiembrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 noiembrie 2002

18. Supunerea la votul final:
  18.26 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 320/2002

Domnul Viorel Hrebenciuc:

................................................

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 9 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

Domnul Sassu.

Domnul Alexandru Sassu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur că pare o lege care n-are o mare importanţă, totuşi, este o problemă esenţială cea a câinilor periculoşi.

Din păcate, am să spun foarte pe scurt, legea este proastă, nu rezolvă problema. Este făcută de nişte neprofesionişti şi impusă Parlamentului. Este păcat că această lege a trecut în felul acesta şi va avea, probabil, consecinţe destul de grave asupra dezvoltării acestei activităţi în România. Îmi pare rău, repet, că este făcută de nişte profesionişti care au trecut-o ca atare prin Guvern şi am trecut-o şi noi prin Parlament.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.