Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2002

19. Dezbaterea şi adoptarea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii Româno-Americane din Bucureşti.
 
consulta fisa PL nr. 247/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct.18 este Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii Româno-Americane din Bucureşti.

Pct.1, varianta Camerei Deputaţilor. Nu se dezbate şi nici nu se supune votului.

Pct.2 şi 3, tot varianta Camerei Deputaţilor. Aceeaşi soluţie.

Pct.4, varianta Camerei Deputaţilor. Aceeaşi soluţie.

Pct.5, 6 şi 7, ultimul, anexa, tot variantele Camerei Deputaţilor. Nu se supun dezbaterii sau votului dumneavoastră.

Fiind vorba de o lege cu caracter ordinar, supun raportul votului dumneavoastră final.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

La pct.20 este Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei între Guvernul român şi Guvernul macedonean pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 12 iunie 2000.

Din partea Guvernului este cineva?

La pct.21, 22 şi 23 nu este Ministerul Învăţământului.

La pct.24, la Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de finanţare a organizării, funcţionării şi a activităţii legate de privatizare derulate prin oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, este?

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2002 privind întocmirea şi finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice şi finanţarea sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură.

Nu este ministrul Agriculturii.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2002 privind acordarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşămite chimice, pesticide, seminţe şi material săditor certificate.

Nu este Ministerul Agriculturii.

Ministerul Învăţământului nu este.

Stimaţi colegi,

La următoarele proiecte de lege, până la pct.30, nu sunt prezenţi iniţiatorii. De la pct.31 până la pct.40 se aşteaptă rapoarte suplimentare.