Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.106/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2003
![]() |
19. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 54/2003 privind acordarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului către Societatea Comercială ARO S.A. Câmpulung a unor sume de bani necesare finalizării unor contracte comerciale (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 470/2003 |
|||||
| ................................................ |
|
Pct.20 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.54/2003 privind acordarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului către Societatea Comercială ARO S.A. Câmpulung a unor sume de bani necesare finalizării unor contracte comerciale. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Poftiţi. |
|
Domnul Ionel Fleşariu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor.): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin ordonanţa pe care o supunem dezbaterii dumneavoastră se aprobă acordarea unor sume reprezentând diferenţe de preţ pentru realizarea unor contracte încheiate cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului de către Societatea Comercială ARO S.A. Câmpulung. Vă rugăm să fiţi de acord cu aprobarea ordonanţei în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din partea comisiei sesizată în fond, poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.54/2003 privind acordarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului către Societatea Comercială ARO S.A. Câmpulung a unor sume de bani necesare finalizării unor contracte comerciale. S-a pronunţat în mod favorabil. Propune dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de Guvern. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să se înscrie la dezbateri? Poftiţi. Dumneavoastră sunteţi independent, nu? Din partea independenţilor, nu? Bine, poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Iată, suntem în faţa unei situaţii în care Guvernul aprobă o subvenţie mascată, pe care în mod normal ar trebui s-o aprobe din fondurile guvernamentale, şi nu afectând Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi nici afectând contractul cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului, pentru că nu ni se spune, practic, datorită afectării de fapt a bugetului pe 2003, banii sunt luaţi din acest buget, şi nu ni se spune la ce programe se renunţă de aceste ministere. Sigur că, în mod normal, cu curajul pe care îl ştim, al domnului prim-ministru Adrian Năstase, ar fi trebuit să pună această problemă în mod deschis, şi să spună că dumnealui subvenţionează conform preocupărilor şi conform tradiţiei pe care o are aceste instituţii. Însă, trebuia să facă asta nu afectând cele două ministere. Suntem de acord să fie ajutată această instituţie, însă nu afectând cele două ministere. Deci, din punctul nostru de vedere, dezbaterile pe care le-am avut la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională... au fost foarte multe păreri. Este suficient să vă spun că a trecut asta cu un singur vot, şi această şmecherie, ca să spun aşa, prin această ordonanţă, trebuia foarte bine să fie clarificată de către Guvern. Îmi pare foarte rău că reprezentanţii celor două ministere nu sunt aici, pentru că ei trebuiau să spună foarte clar la ce programe se renunţă de către cele două ministere, pentru ca această subvenţie acordată de către Guvernul Năstase să intre în funcţiune şi să nu afecteze programele pe care le au aceste ministere. În concluzie, propun respingerea acestei ordonanţe guvernamentale. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din alte grupuri parlamentare? Da, poftiţi, domnul Coifan, din partea grupului P.N.L. |
|
Domnul Viorel-Gheorghe Coifan: Stimaţi colegi, Prin această prevedere asistăm la o rezolvare sui generis a situaţiei catastrofale în care se găseşte întreprinderea ARO. Aş ruga reprezentanţii celor două ministere, care propun acordarea cu generozitate a unei sume de zeci de miliarde de lei, să spună cât costă la ora actuală un autoturism ARO, comparativ cu alte autoturisme de aceeaşi clasă şi categorie? Şi dacă nu era mai bine să se gândească un program de echipare a transportului şcolar cu microbuze? În judeţul Timiş am rezolvat această problemă încă din anul 2000. Considerăm că prin ceea ce facem astăzi, acum, nu facem altceva decât să menţinem în viaţă, pentru scopuri pe care aş îndrăzni să le spun obscure, o întreprindere care nu-şi mai găseşte rentabilitatea. Prin urmare, invit reprezentanţii celor două ministere să ne dea detalii referitoare la această manevră financiară. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Alte grupuri parlamentare dacă doresc să se înscrie? Da, din partea grupului PSD, doamna deputat Andronescu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aş vrea să aduc câteva lămuriri în legătură cu acest program al asigurării transportului şcolar, care după părerea mea a fost de natură să aducă mult bine în multe din localităţile în care am reuşit în 2 ani de zile să materializăm programul. Ştiu şi situaţia din Timiş. Din fericire, judeţul Timiş a rezolvat altfel această problemă, pentru că a beneficiat de o altă situaţie, şi cred că este o rezolvare extraordinar de pozitivă. Dar nu în toate judeţele ţării s-a putut face aşa cum s-a făcut în Timiş. În acest moment, după 2 ani de zile, în aproape 750 de localităţi din ţără funcţionează aceste microbuze şcolare, care îi pun pe copiii noştri în situaţia să ajungă mai repede şi în alte condiţii la şcoală. Vreau să vă informez, domnule deputat, că sunt multe comune în care copiii mergeau pe jos între 7 şi poate chiar 10 kilometri, ceea ce era absolut anormal la nivelul anului 2003. Vreau să vă spun, în legătură cu acest contract pe care l-am avut cu ARO, a apărut în anul 2001 şi a rezolvat într-o manieră extraordinar de ieftină acest proiect, prin comparaţie cu oferta pe care am avut-o de la ROCAR, unde un microbuz se oferea cu aproape 30.000 de dolari, la ARO contractarea s-a făcut la nivelul a 12.000 de dolari, ceea ce era extrem de convenabil. Vreau, de asemenea, să ştiţi că şi contractul anului 2002 a fost continuat pe aceeaşi sumă angajată în anul 2001, deşi, sigur, inflaţia îndreptăţea uzina să solicite creşterea de preţ. Şi în anul 2003 contractul pe care noi l-am încheiat cu ARO, l-am încheiat la nivelul preţului anului 2001. Era firesc ca acum Guvernul să vină să corecteze, ţinând seama de inflaţia care a fost în aceşti 2 ani, să corecteze preţul microbuzului, şi, ca urmare, aceste sume care s-a dat suplimentar nu fac decât să acopere o situaţie de fapt care a fost în detrimentul întreprinderii ARO Câmpulung. Contractul de anul acesta are un număr de alte 295 de microbuze, deci înmulţiţi cu între 22 şi 16 copii, să vedeţi câţi copii beneficiază de acest contract. Şi în condiţiile alocărilor pe care Guvernul le-a aprobat, preţul microbuzului este sub ceea ce oferea la început ROCAR-ul şi sub preţurile transportului similar de la o altă firmă de transport din lume. Eu n-am făcut acum calculul acesta, dar sigur nu este 30.000 de euro. Vă rog să calculaţi: sunt 295 de microbuze, şi vă rog să calculaţi diferenţa, şi o să vedeţi că nu se ridică la acest nivel. Eu vă invit să aprobăm această ordonanţă, pentru că trebuie să ţinem seama de faptul că în spatele ei zeci de mii de elevi din această ţară beneficiază de transportul şcolar, şi cred că este un gest care vine în sprijinul asigurării unui învăţământ de calitate corespunzătoare. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Domnul Brudaşcu, de la grupul P.R.M. |
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor colegi, Având în vedere situaţia disperată în care actuala guvernare a adus angajaţii de la ARO Câmpulung o asemenea măsură de a se onora finalizarea unor contracte încheiate, este binevenită. Dar, aş vrea să atrag atenţia că aceasta, de fapt, este o nouă modalitate ca partidul de guvernământ să-şi facă publicitate şi propagandă preelectorală. Pentru că, aceste autobuze, aceste microbuze evidenţiate cu atâta precizie de către doamna ministru, sunt repartizate pe criterii exclusiv politice, precizare pe care v-o supun atenţiei cu analiză concretă la nivelul judeţului Cluj. Există cazuri de localităţi cu distanţă de peste 25 km., dar unde primarul nu este PSD-ist şi nu beneficiază de aceste autobuze. Şi, mai mult decât atât, vreau să vă informez că aceste mijloace venite din partea statului au început să capete numere de înregistrare: Cluj, 20 şi nu ştiu cât, PSD. Deci, iată o modalitate nefirească de a se face o propagandă cu bani de la bugetul de stat, care este al întregii populaţii, care până acum, din fericire, nu este în totalitate PSD. Mai mult decât atât, aş vrea să vă spun că însăşi formularea acestei legi este foarte vagă şi inexactă. De ce este vorba de "acordarea unor sume de bani", ci "a sumelor de bani necesare finalizării contractelor comerciale încheiate"! Pentru că, altfel, s-ar putea lăsa posibilitatea ca asemenea contracte, fără precizarea sumei, fără indicarea contractelor, să se poată încheia şi mâine, şi, în baza aceleiaşi legi să fie operată şi făcută plata. Nu consider că este firească această modalitate de a rezolva probleme sociale care nu sunt create de către partidele de opoziţie, rezolvate de către partidul de guvernământ, principalul vinovat al situaţiei create, prin alocarea de bani de la bugetul statului. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Doamna Andronescu are o replică. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur, suntem sub cupola Parlamentului României " " " Înţeleg conotaţiile politice pe care vrem să le dăm discursurilor noastre de la acest microfon, dar cred că, înainte de toate, trebuie să fim drepţi. Stimate domnule deputat, vă invit să faceţi o verificare, un control în toate judeţele ţării, să vedeţi că nu a existat nici un moment, în ideea celor care au făcut aceste repartizări, şi vreau să vă spun că pentru anii 2001 şi 2002, şi chiar în bună parte 2003 m-am ocupat personal de acest lucru. Niciodată nu a fost luat în considerare un criteriu politic. A fost luată în considerare necesitatea de a rezolva această problemă imensă a reţelei şcolare din România, unde un număr imens de mare de şcoli funcţionează cu un număr foarte mic de elevi, şi, ca urmare, era necesar să realizăm o concentrare în ceea ce am numit şcolile din centrele de comună. Aş spune mai mult decât atât, că în judeţul Cluj, Consiliul Judeţean a cumpărat, în afara microbuzelor care au fost alocate de minister, a cumpărat un număr important de microbuze şi în anul 2001, şi în anul 2002, suplimentând cifra alocată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Deci, eu cred că avem - înainte de toate - obligaţia să fim corecţi şi cinstiţi cu noi, să ne putem uita oricând unii în ochii celorlalţi şi să spunem lucrurile aşa cum sunt: nu s-a repartizat nici un microbuz pe nici un criteriu politic. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Trebuie să intrăm în dezbateri. Este vorba de dezbateri generale. Câte un om de la fiecare grup parlamentar. Bun, o să vorbească atunci şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Domnule profesor Petruş, dumneavoastră din partea cui " " " |
|
Domnul Octavian-Constantin Petruş: Din partea profesorilor. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bun. |
|
Domnul Octavian-Constantin Petruş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă invit să votăm această ordonanţă de urgenţă, şi să nu lipsim copiii, şi să nu facem din copiii acestei ţări viitorii maratonişti. Haideţi să votăm această lege, pentru că ajutăm copiii aceştia să meargă la şcoală în condiţii civilizate. Că o fi undeva vreun autobuz sau microbuz pe care a pus sigla PSD-ul, mă rog " " "! Dar eu cred că este bine să nu venim cu aluzii, ci să venim cu cifre exacte. Vă rog frumos, să votăm această ordonanţă, că este pentru copiii ţării. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dumneavoastră din partea cărui grup parlamentar sunteţi? |
|
Domnul Constantin-Florentin Moraru: Din partea PUNR. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: A PUNR-ului? Păi, dar n-am auzit că partidul acesta a câştigat alegerile. |
|
Domnul Constantin-Florentin Moraru: Sunt deputat de Argeş, domnule preşedinte. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Eu sunt foarte îngăduitor, dar vă rog să nu întindeţi coarda prea mult. |
|
Domnul Constantin-Florentin Moraru: Sunt independent. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Sunteţi independent, dar din partea independenţilor a fost prezentată deja o declaraţie. |
|
Domnul Constantin-Florentin Moraru: Sunt deputat de Argeş şi vreau să susţin acest proiect. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Păi, eu ştiu că vreţi să-l susţineţi, dar " " " |
|
Domnul Constantin-Florentin Moraru: Vreau să vă spun că la ora actuală Câmpulungul este un butoi de pulbere. Tot ARO este în pragul falimentului. Aceşti bani sunt aşteptaţi de cei din Câmpulung şi de către toţi cei care sunt din judeţul Argeş. Este o gură de oxigen. Daţi-le voie să încerce privatizarea cu firma Cioss Vender sau care va fi să fie, dar important este să votăm pentru oamenii din Câmpulung. Asta am vrut să spun. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Poftiţi. Da, şi UDMR-ul o să ia cuvântul. |
|
Domnul Virgil-Ovidiu Drăgănescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a discutat săptămâna trecută avizul, deşi se pare că raportul era făcut de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. În principiu, noi nu ne opunem politicii Guvernului Adrian Năstase. Dacă doreşte să subvenţioneze mascat ARO poate s-o facă, dă socoteală alegătorilor, la urma urmei. Nu ne opunem nici ideii generoase de a asigura copiilor care locuiesc în sate care nu sunt prevăzute cu şcoli, deplasarea în condiţii civilizate, aşa cum spunea colegul meu Coifan. Noi am făcut lucrul acesta de prin '90 şi ceva în judeţul Timiş. Noi l-am făcut fără bani de la buget. Dacă nu se poate, astăzi, iată, îl facem cu bani de la buget. Ceea ce noi, însă, am discutat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, este în primul rând cifra asta foarte mare pentru diferenţa de preţ pe care o solicită ARO, sau, fără să o solicite ARO, o acordă Guvernul. Dacă o să vă uitaţi în ordonanţă, pentru cele 70 de autoturisme ARO pentru Ministerul de Interne se alocă 80,3 miliarde; deci, pe fiecare unitate, pe fiecare produs este o diferenţă de aproximativ 1,1 miliarde, care, adăugate la cele 700 - 800 de milioane care au fost antamate iniţial, duce undeva pe la 50 de mii de dolari un ARO pentru Ministerul de Interne. De asemenea, diferenţa care se plăteşte de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este de aproximativ 500 milioane pe unitate de produs, care duce iarăşi la vreo 40 de mii de dolari, cifra unui ARO produs la Câmpulung. Ceea ce am solicitat noi acolo era tocmai ca, dacă se face această subvenţionare mascată, cel puţin aceşti bani să nu fie preluaţi din bugetul pe 2003 al Ministerului de Interne în principal, deoarece comisia noastră se ocupă în principal de Ministerul Apărării şi Ministerul Internelor. Noi solicităm acest lucru şi datorită faptului că atunci când am făcut bugetul, ministrul de interne de atunci, Ioan Rus, ne spunea că banii cu care a fost prevăzut Ministerul de Interne ajung doar până în august 2003. Şi august 2003 se pare că a trecut. El spunea că cifra pe care Guvernul a acordat-o este undeva la jumătate, faţă de necesităţile, faţă de nevoile Ministerului de Interne. De aceea noi am cerut ca aceşti bani să nu fie luaţi din bugetul pe 2003 al Ministerului de Interne. Nu ştiu care este situaţia, sau ştiu destul de vag care este situaţia la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dar şi acolo ştiu că un ARO la 40 de mii dolari este foarte scump, având în vedere că salariile profesorilor sunt foarte mici. Deci noi asta am cerut şi am dori, dacă se poate, să modificăm ordonanţa în acest sens, ca aceşti bani să fie luaţi din rezerva bugetară. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule deputat, o am întrebare: comisia dumneavoastră a formulat un aviz negativ pentru ordonanţă? |
|
Domnul Virgil-Ovidiu Drăgănescu: Subsemnatul. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Păi, nu, înseamnă că dumneavoastră m-aţi păcălit. Aţi spus că veniţi să vorbiţi în numele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ceea ce era perfect justificat dacă vorbeaţi despre avizul pe care l-a dat comisia. Or, dumneavoastră veniţi cu punctul dumneavoastră de vedere sau al grupului liberal. Asta înseamnă că din partea grupului liberal au vorbit două persoane. |
|
Domnul Virgil-Ovidiu Drăgănescu: Domnule preşedinte, eu sunt vicepreşedintele Comisiei penntru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Altcineva din biroul comisiei nu mai este aici, şi este un punct de vedere pe care l-am exprimat fiindcă a fost discutat în Comisia pentru apărare. Şi, dumneavoastră, la ora actuală ar trebui să puneţi mai mult accent pe fondul problemei, şi nu pe problemele de procedură. Dacă suntem atât de darnici la Ministerul de Interne şi dăm 50 mii dolari pe un ARO produs la Câmpulung, atunci să vedem, în momentul în care se vor cere bani la Ministerul de Interne pentru problemele mari ale ministerului, cum veţi răspunde dumneavoastră? Deci, sunt vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, şi având în vedere că s-a discutat avizul în comisia noastră, am dreptul oricând să vorbesc. Mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, mă rog, n-are rost să ne contrazicem. Fiecare cu ideile lui. Domnul Raduly, din partea grupului UDMR. Sper că din partea grupului UDMR. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Desigur că, la un moment dat, Guvernul a constatat că sunt cel puţin două probleme: una era legată de necesitatea stringentă de a se restructura sistemul de învăţământ, prin închiderea inclusiv a unor şcoli; iar, pe de altă parte, a constatat că o problemă spinoasă, nerezolvată încă în România, a unor întreprinderi mamut, care au fost create înainte de '89, care au fost lăsate cu tehnologia în urmă, care nu mai făceau faţă economiei de piaţă, trebuiau să fie ajutate. Şi atunci o minte luminată a găsit ca să conexeze cele două necesităţi, nevoi, şi a inventat acest Program de midibuze pentru şcoală, prin care - pe de o parte - se dădeau unor comunităţi locale obligatoriu şi forţat autoturisme ARO, pe un anumit schelet şi de anumit tip, iar pe de altă parte problema din Câmpulung era pe moment rezolvată. Asta este situaţia, şi fiind ordonanţe de urgenţă, fiind toate aceste decizii luate fără ca anterior Parlamentul să fi fost vreodată consultat, înseamnă că deja am discuta o problemă care, din nefericire, a fost tranşată, din nefericire a fost chiar pusă, cel puţin în parte, în practică. Însă, fără doar şi poate, câteva concluzii trebuie să fie trase. Iar din punctul meu de vedere, cea mai importantă concluzie este că totuşi nu este fericit ca să rezolvăm anumite probleme legate de restructurarea sistemului de învăţământ numai de la Bucureşti. Noi, sau eu - cel puţin - constat în circumscripţie, că este foarte bine că avem aceste midibuze. Este obligatoriu ca să se închidă anumite şcoli, pentru că, din punct de vedere al cheltuirii banului public, nu mai sunt eficiente aceste şcoli. Dar constat că la nivelul bugetului local nu mai avem sursele necesare ca să acoperim cheltuielile legate de funcţionarea acestor midibuze. Deci, le-am făcut acestor oameni un bine, le-am dat un mijloc de transport, dar nu le-am asigurat colateral şi finanţarea suplimentară pentru a beneficia de ele. Dar, totuşi, pentru că avem de-a face cu o ordonanţă care este legată numai de plata unor sume către o anumită societate comercială, dezbaterea legată de prima parte, în rezolvarea primei necesităţi, este una care pare a fi în afara temei. La tema a doua, legat de ARO Câmpulung, desigur colegul din Argeş, care a vorbit în numele PUNR, a pus punctul pe "i". Avem de-a face cu o situaţie care explodează, pe care Guvernul încearcă s-o tempereze de pe o zi pe alta. Însă, aşa cum ştim cu toţii, nu asta este soluţia. Deci, soluţia poate fi mâine sau poimâine una ca să mai liniştim oamenii de acolo. O zi sau două, o săptămână sau două, o lună sau două să mai amânăm inevitabilul, însă inevitabilul trebuie să se producă, şi anume trebuie să se vadă odată, cât mai repede, dacă ARO poate să trăiască pe propriile ei picioare sau nu. Pentru că nu cred că noi suntem suficient de bogaţi şi suficient de puternici ca să-i ţinem pe aceşti oameni doar cu sprijin bugetar la locul de muncă. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Acum, poate cineva din partea Guvernului poate să ne spună cât costă un ARO, pentru că s-a vehiculat cifra de 500 milioane bucata, şi după matematica pe care o ştiu eu, 500 de milioane nu înseamnă 50 mii de dolari. Cineva aici a spus că ne costă un ARO foarte mult, 500 milioane. Poftiţi. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cert este că există nişte contracte încheiate, contracte pe care ARO este hotărâtă să le execute şi poate să le execute, dar pentru aceasta are nevoie să i se achite diferenţa de preţ faţă de 2001, atunci când au fost încheiate contractele. Suma vehiculată de domnul deputat, de 50.000 de dolari pentru o bucată, este exagerată şi aberantă. Nici la 20.000 de dolari nu se ajunge pentru un autoturism ARO care va fi construit şi care va fi livrat de această societate, şi pentru Ministerul de Interne şi pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Sigur, diferenţele de preţ există între unul şi altul din ministere, pentru că şi dotările sunt altele, însă suma, repet, vehiculată aici este cu mult, cu mult exagerată. Aşa fiind, noi vă rugăm, domnule preşedinte, să supuneţi aprobării Parlamentului ordonanţa în forma în care a venit de la Guvern. La Guvern s-au făcut analize foarte serioase pentru promovarea acestei ordonanţe. Vă rog să reţineţi că banii sunt daţi de la cele două ministere, cele două ministere, aşa cum rezultă din însuşi modul de redactare a ordonanţei, sunt autorizate doar să plătească aceste sume, iar contractele la care sumele respective se referă sunt precis menţionate în ordonanţa pe care o avem în faţă. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Un drept la replică? Poftiţi. |
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Nu ştiu, este vorba de un reprezentant al Ministerului de Interne sau Educaţiei? |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Al administraţiei... |
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Atunci, se pare că suntem într-un fel dezinformaţi: ori am fost dezinformaţi la comisie, şi suntem dezinformaţi prin materialul trimis în expunerea de motive de Guvernul Năstase, ori la ora actuală se încearcă o dezinformare din partea domnului care a vorbit înaintea mea. În expunerea de motive se spune foarte clar că pentru 80 sau 81, mi se pare, de unităţi ARO care mai trebuie preluate de la ARO..., sau nu, pentru 70 de unităţi ARO trebuie să fie 80 de miliarde. Deci, să calculeze domnul, cât se plăteşte pe 70 de unităţi din cele 80 de miliarde; face o simplă operaţie de împărţire. Mai mult, în comisie am fost informaţi că, iniţial, în contract era prevăzut că un autoturism ARO sau midibuz sau cum vreţi să-i spuneţi, era între 700 de milioane şi 1 miliarde şi jumătate. Deci, aş ruga să ni se spună când am fost dezinformaţi, acum sau la comisie? De unde rezultă foarte clar cât este diferenţa doar pe aceste unităţi, pe aceste produse, pe numărul indicat în expunerea de motive, la Ministerul de Interne şi al Administraţiei Publice. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării este vorba de 70 - 80, nu ştiu exact, nu am în faţă datele, se plătesc 37,3 sau 39,3 miliarde. Dintr-o operaţie foarte uşoară de împărţire, rezultă şi acolo o diferenţă de 500 de milioane, la care se adaugă preţul care, având în vedere că aici este doar o diferenţă, grosul preţului a fost în contractul principal, contractul iniţial. Dacă domnul îşi permite să mă insulte aici, lucru pentru care o să am în vedere şi alte lucruri, şi alte acţiuni, atunci să vină să spună foarte clar, cu creionul în mână cât este, pentru fiecare unitate de produs, plata din partea ministerului la ARO. Cer acest lucru şi abia după aceea domnii colegi deputaţi vor hotărî. Să vină să ne spună foarte clar cât este pe fiecare unitate de produs plata. |
|
Domnul Radu Liviu Bara (din sală): Nu ne obligaţi să luăm o hotărâre! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Trecem la dezbateri. Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Poftiţi, domnule Brudaşcu. |
|
Domnule preşedinte, Eu aş dori să fie clar acest document şi de aceea daţi-mi voie ca el să aibă în partea finală următoarele modificări: "acordarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului către Societatea Comercială ARO S.A. Câmpulung a sumelor de bani necesare achitării contravalorii contractelor comerciale încheiate". E mai clar aşa: "a unor sume, a unor contracte", suntem în domeniul vagului. Trebuie să ştim exact despre ce este vorba: contracte încheiate şi sumele aferente contravalorii lor. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Comisia este de acord cu această formulare? |
|
Ne menţinem. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu. Comisia nu este de acord, îşi menţine punctul de vedere. Supun la vot formularea comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Număraţi. 19 voturi contra. S-a adoptat formula comisiei. Articolul 1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 2. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 3. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 4. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul unic. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Se va supune votului final mâine, în şedinţă specială de vot. |


