|
Domnul Cristian-Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Fundaţia Romanian Angel Appeal a fost înfiinţată în anul 1991 de către fondatori britanici, având misiunea de a îmbunătăţi calitatea serviciilor de asistenţă medicală, socială şi psihologică a copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale sau afectaţi de boli cronice, cu risc de discriminare şi excludere socială. În luna noiembrie 2006, în cadrul rundei a şasea de finanţare, fondul global a aprobat aplicaţiile de ţară ale României pentru cele două programe adresate prevenirii, tratamentului şi îngrijirii persoanelor cu HIV/SIDA şi tuberculoză, aprobând pentru România o finanţare totală de 10.224.387 euro, din care 6.600.000 pentru componenta HIV/SIDA şi 3.600.000 pentru componenta T.B. Fundaţia Romanian Angel Appeal îndeplineşte rolul de primitor principal pentru aceste fonduri nerambursabile. La data realizării propunerii României pentru runda a şasea a fondului global în anul 2006, achiziţiile de bunuri şi servicii pentru desfăşurarea activităţilor finanţate din fonduri nerambursabile, erau scutite de t.v.a. şi, în plus, organizaţiile nonguvernamentale puteau recupera valoarea t.v.a.-ului. În acest fel, fondurile puteau fi direcţionate exclusiv pentru activităţile prevăzute în propunerea României, respectiv, activităţi de prevenire, tratament şi servicii de suport. În prezent, Codul fiscal nu mai prevede această posibilitate. Având în vedere importanţa acestor programe de sănătate publică şi datorită faptului că începând cu data aderării nu se mai aplică scutirea de t.v.a pentru achiziţiile de bunuri şi servicii, se impune adoptarea măsurilor prevăzute de această ordonanţă, cu scopul de a asigura derularea programelor în condiţiile avute în vedere la data aprobării împrumuturilor nerambursabile de către fondul global de combatere HIV/SIDA, malariei şi tuberculozei şi pentru a se asigura finalitatea acordării fondurilor nerambursabile în acord cu principiile finanţatorului, conform cărora taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii din fonduri nerambursabile nu este o cheltuială eligibilă, precum şi acela că fondurile acordate trebuie direcţionate integral către activităţile din programele reglementate. De aceea, Ministerul Sănătăţii vă roagă să adoptaţi acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|