|
Domnul Ion Ghizdeanu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.47, mai bine zis completarea art.47 din Legea nr.500/2002, în sensul că, pentru creditele bugetare aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să efectueze, pe parcursul întregului an, redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai acestui buget, la propunerea acestora, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor acordate la capitolul asigurări şi asistenţă socială, titlul - asistenţă socială. Având în vedere aceste prevederi, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, susţine raportul comisiei de specialitate, care propune aprobarea acestui proiect de lege în forma adoptată de Guvern. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Maria Eugenia Barna: Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2011 pentru completarea art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice locale. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu adresa PL-x 567 din 31 octombrie pentru examinarea şi avizarea în fond a acestui proiect. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa un număr de 28 de deputaţi din totalul de 33, adoptând în unanimitate raportul comisiei. Proiectul de lege a fost adoptat de către Senat şi este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului asigurărilor sociale de stat în scopul asigurării fondurilor necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale cu încadrarea în fondurile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat aprobate la titlul "asistenţă socială", din cadrul Capitolului 68.03 - asigurări şi asistenţă socială. În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind instituirea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului asigurărilor sociale de stat, în scopul asigurării fondurilor necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale cu încadrarea în fondurile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, comisia supune spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de către iniţiator, respectiv de către Guvern.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Atunci, încheiem astăzi plenul, sub forma dezbaterilor şi revenim mâine, începând cu ora 10,00, dar urmează, la ora 18,00, peste trei minute, răspunsuri la întrebări şi interpelări.
|