|
Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Proiectul de lege privind protejarea patrimoniului cultural imaterial a fost transmis Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă cu adresa PL-x 769 din 29 noiembrie 2010. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 24 noiembrie 2010, în calitate de primă Cameră sesizată. Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic general pentru identificarea, documentarea, cercetarea, protejarea, conservarea, transmiterea şi revitalizarea elementelor patrimoniului cultural imaterial, ca factor de coeziuni socială şi de dezvoltare economică. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi în sală, în momentul votului. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Proiectului de lege privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.
|