Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2015

19. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (PL-x 548/2014). (retrimis comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 548/2014

 

După pauză

 

În continuare şedinţa a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ne întoarcem la poziţia 17. Avem reprezentantul Guvernului de faţă. Continuăm lucrările. Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală.

Proiectul de Lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. 23 de amendamente admise, caracter ordinar.

Reprezentantul Guvernului.

Aveţi cuvântul, Excelenţa Voastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare măsurile pentru întărirea disciplinei şi prevenirea evaziunii fiscale, în sensul extinderii limitării încasării şi plăţii în numerar şi la operatori, altfel de operatori decât persoane juridice, în limita unui plafon zilnic de maximum 5.000 de lei/ persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 de lei/zi; limitarea încasărilor şi plăţilor zilnice; limitarea încasărilor şi plăţilor în numerar între persoanele fizice; sancţiuni aplicabile în cazul depăşirii plafoanelor reglementate.

În raport cu conţinutul acestui proiect de lege, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, adresează rugămintea de a fi adoptat, cu menţiunea că Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice este de acord cu concluziile raportului Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi cu amendamentele admise. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Comisia pentru buget, finanţe? Doamna Ana Birchall.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu acest proiect de lege. Conform prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin. (9) pct.1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de către Consiliul Legislativ, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat acest proiect de lege în şedinţa din 17 februarie 2010. Din totalul de 34 de membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi-au înregistrat prezenţa la dezbateri 33 de deputaţi.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât cu unanimitate de voturi să supună spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor Proiectul de Lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu amendamentele admise prezentată în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale?

Doamna Andreea Paul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Obiectul de reglementare al acestui proiect de lege ţine de instituirea de măsuri pentru întărirea disciplinei financiare şi prevenirea evaziunii fiscale. Concret, propune extinderea limitării încasărilor şi plăţilor în numerar la un plafon zilnic maxim de 5.000 lei/ persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 de lei/persoană/zi, limitarea încasărilor şi plăţilor zilnice în numerar între comercianţi şi persoane fizice la un plafon de 10.000 de lei/persoană.

Ceea ce vreau să spun este că în pofida faptului că acest proiect de lege îşi propune întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi, acest proiect nu rezolvă problema prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.

Vă reamintesc că au fost două legi anterioare, prima în anii ’90, a doua la începutul anilor 2000, în urma cărora s-au tot diminuat aceste plafoane, în schimb evaziunea fiscală a crescut exponenţial. Este primul argument.

Dar vreau să vă mai dau câteva cifre care ne dau frisoane şi semnale că nu va funcţiona în sensul diminuării evaziunii fiscale. Sub 12 procente dintre români au depozite bancare sau conturi de economii, conform ultimelor cifre oficiale disponibile pentru anul 2014. România se află printre ţările europene cu cel mai mic grad de bancarizare, de 53 de procente în anul 2014, în special în mediul rural, unde infrastructura este precară şi lipsesc sucursalele, punctele electronice de acces, ATM-uri, nemaivorbind de self banking sau POS-uri.

Un alt exemplu. Nivelul intermedierii financiare este plasat undeva la 35%, la finele anului 2013, exprimat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, în scădere, de la maximum 40% în anul 2011. România este cu 5-7 ani în urma Poloniei din acest punct de vedere. În medie, un client român are aproximativ 8 contacte lunare cu o bancă. Să vă dau un caz concret, pragmatic. Cum vă imaginaţi că se va opera plata nu cash, ci prin POS la vânzarea unui teren care depăşeşte 5.000 de lei sau la vânzarea unei căruţe cu 2 cai în târg? Cum se va întâmpla acest lucru? Ca atare, măsurile propuse sunt o mică furtună într-un pahar cu apă, în timp ce marea evaziune beneficiază de clemenţă din partea Guvernului Ponta.

Este şi motivul pentru care Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu va gira proiectul Guvernului şi se va abţine la vot. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt. Intrăm pe amendamentele admise. Calupuri de câte 5.

1-5. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

6-10. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

11-15. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

16-20. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

21-23. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.

La 22? Atunci la 22, obiecţia dumneavoastră la 22. Articolul 17.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Este o problemă de reformulare. În urma discuţiilor cu Ministerul Finanţelor Publice, s-a convenit reformularea art.18 astfel: Art.18: "Prevederile art.15 se aplică la 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Comitetul liderilor, vă rog frumos, la prezidiu. Inclusiv reprezentantul ministerului.

Domnul Pambuccian, domnul Orban, până la prezidiu, vă rog frumos. (Consultări.)

Doamna Birchall, o să vă rog şi pe dumneavoastră să veniţi, că n-am înţeles nimic din propunerea dumneavoastră.

 

După pauza de consultări.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dragi colegi,

E clar. Îmi pare rău pentru un ministru de resort, dar s-ar părea că nu se înţeleg pe text. Iar ceea ce doresc cei de la minister nu se poate face în plen. Propun, cu acordul liderilor grupurilor politice parlamentare, retrimiterea la comisie, termen o săptămână. Sunteţi de acord?

Pregătiţi-vă cartelele, vă rog frumos. Şi am rugămintea doar pentru poziţia 22 din amendamente admise îl retrimitem, da? Art.17 devine art.18 şi va avea următorul cuprins. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

140 de voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă.