Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 februarie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 februarie 2021

19. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2020 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei (PL-x 279/2020) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 279/2020

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2020 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei; PL-x 279/2020; procedură de urgenţă.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Anda Grigore-Gîtman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2020 are ca obiect completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. Completarea art. 8, care vizează asigurarea decontării din bugetul Ministerului Afacerilor Externe inclusiv a cheltuielilor aferente acordării protecţiei consulare cetăţenilor români care nu pot părăsi teritoriul altor state, fie pe fondul impunerii unor restricţii de călătorie sau restricţionării circulaţiei în condiţii de pandemie şi cetăţeni care nu au mijloace de subzistenţă.

Pe durata pandemiei de COVID-19, principala modalitate de protecţie consulară exercitată de Ministerul Afacerilor Externe şi misiunile diplomatice şi consulare s-a referit la repatrierea cetăţenilor români şi facilitarea transportului acestora către ţară.

Dată fiind restrângerea circulaţiei în unele state membre şi anularea conexiunilor aeriene, a fost necesară şi identificarea unor soluţii suplimentare privind asigurarea cazării, cu titlu provizoriu, a cetăţenilor români prinşi în unele state şi care nu se puteau reîntoarce în ţară, precum şi asigurarea utilităţilor de primă necesitate, precum alimente, haine sau medicamente.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 11/2020 a fost prevăzută posibilitatea decontării din bugetul Ministerului Afacerilor Externe a cheltuielilor aferente şi acoperirea transportului doar pentru cetăţenii români aflaţi în carantină.

Noua completare asigură sprijinul pentru cetăţenii români blocaţi pe teritoriul altor state, în sensul de a asigura cu titlu provizoriu cazarea şi utilităţile de primă necesitate. Acestea vor fi ulterior recuperate de la beneficiari, în baza unui angajament de rambursare.

Este o completare pe care noi o considerăm foarte necesară pentru derularea activităţii de protecţie consulară a cetăţenilor români şi Guvernul susţine acest amendament.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia pentru apărare, Comisia pentru sănătate.

Domnul deputat Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru sănătate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nelu Tătaru:

În temeiul art. 94 şi 115 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi apărare naţională au fost sesizate, prin adresa PL-x 279/2020 din 20 mai 2020, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2020 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 12 mai 2020.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil, cu amendamente, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul favorabil al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării; avizul favorabil al Comisiei pentru politică externă; avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, cu un nou alineat, care să vizeze asigurarea decontării din bugetul Ministerului Afacerilor Externe şi a cheltuielilor aferente acordării protecţiei consulare cetăţenilor români care nu pot părăsi teritoriul altor state, ca efect al măsurilor de restricţionare a circulaţiei, impuse în contextul unei epidemii/pandemii, inclusiv al pandemiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi care nu deţin mijloace de subzistenţă.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2020.

Mulţumesc tare mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă vreţi să şi propuneţi timpul alocat dezbaterii acestui proiect de lege?

Video in format Flash/IOS

Domnul Nelu Tătaru:

3 minute.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

S-a făcut propunerea ca timpul afectat dezbaterii acestui proiect să fie de 3 minute.

Vă supun votului.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Rezultatul votului: 198 prezenţi, 198 pentru.

A fost aprobat timpul de 3 minute pentru dezbaterea acestui proiect de lege.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Şi vă informez că raportul conţine un amendament respins.

Dacă se susţine? Nu.

La titlu, dezbateri? Nu.

Articolul unic? Nu.

Rămâne la votul final.