|
Domnul Dan-Constantin Şlincu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa Pl-x 429/2016. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea unor prevederi din Codul muncii, în vederea asigurării stabilităţii locului de muncă, precum şi realizarea unor garanţii legale împotriva eventualelor acţiuni ale angajatorilor, de natură să împiedice exercitarea mandatului de către reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. A fost respinsă de Senat în şedinţa din 4 octombrie 2016. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru muncă propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. Mulţumesc.
|