Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 decembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.2/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 decembrie 2018

19. Supunerea la votul final:  
  19.20 Proiectul de Lege pentru stabilirea cadrului legal, instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr.406/2009/CE privind partajarea efortului statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunităţii prin limitarea creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020 (PL-x 565/2018); (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 565/2018

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

20. Proiectul de Lege pentru stabilirea cadrului legal, instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406/2009/CE privind partajarea efortului statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunităţii prin limitarea creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 202; PL-x 565/2018.

Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii propun adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

200 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat.