|
25. Următorul proiect de lege, Proiectul de Lege privind darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Tulcea a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor - Cameră decizională. Doamnelor şi domnilor colegi, votul dumneavoastră. Vă rog să vă exprimaţi prin vot.
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă, pe dezbateri generale, Grupul parlamentar al PSD+PC a spus că nu va vota acest proiect de lege, interesându-ne şi aflând care este interesul local, de aceea, astăzi am dat votul. Dar vreau să fac o remarcă, domnule preşedinte de şedinţă. Constat că astăzi, ca şi la Legea pensiilor, ca şi altădată, nu mai avem majoritate parlamentară, pentru că astăzi nicio lege organică nu a trecut. Iar acum, şi în general la ordinare aţi primit votul nostru, atunci când a fost interesul comunităţilor locale. Deci, domnule preşedinte de şedinţă, şi astăzi, la fel ca şi la votarea pensiilor, nu aţi putut să adoptaţi o lege organică, pentru că nu aveţi suficienţi parlamentari!
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, doamna deputat. Ţin să vă anunţ că nu aţi urmărit îndeaproape votul. Există şi o lege organică care a trecut astăzi. (Rumoare, vociferări.) Da, vă rog, doamna deputat.
|