Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 ianuarie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 ianuarie 2001

2. Dezbateri asupra raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv după 6 martie 1945 (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 265/1999

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La ordinea de zi figurează dezbaterea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv după 6 martie 1945.

În legătură cu dezbaterea acestui proiect, îmi permit să vă reamintesc câteva chestiuni regulamentare. În primul rând, faptul că la acest proiect, continuăm dezbaterile, potrivit Constituţiei, aflându-se pe ordinea de zi. Vom continua cu punctul 4 din raport, pentru că primele 3 puncte au fost adoptate în sesiunea precedentă. De asemenea, vă reamintesc că, potrivit Regulamentului, nu se admit discuţii pe alte texte decât textele comisiei, şi nu se primesc amendamente în fond cu privire la aceste dezbateri.

Cu aceste precizări, să trecem la dezbaterea raportului Comisiei de mediere, de la punctul 4.

Ca atare, vă consult dacă la acest punct există obiecţii.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Există o obiecţiune.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Domnilor şi doamnelor colegi,

Poziţia noastră este delicată, în această fază procedurală de dezbateri, având în vedere că obiecţiunile noastre sunt fundamentale şi de structură la acest proiect de lege. Ne rezumăm însă numai la ceea ce procedura ne îngăduie.

La punctul 4 al raportului Comisiei de mediere se face referire la art.3 lit.b), când sunt enumerate persoanele îndreptăţite la restituire.

La art.3 lit.b) se vorbeşte despre "persoane fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv". Eu cred că, prin textul acestui articol care permite asociaţilor, ca persoane fizice, în nume propriu, să ceară drepturi determinate asupra unor imobile determinate ce au fost în patrimoniul unor societăţi comerciale se deschide o adevărată Cutie a Pandorei.

În primul rând, faţă de reglementările Codului comercial în vigoare la acea dată privind societăţile cu asocieri de persoane sau de capitaluri, drepturile persoanelor fizice ce au calitatea de asociaţi nu se pot individualiza în acest mod simplist.

În al doilea rând, aceste drepturi, cum enumeră şi legea, se referă nu numai asupra unor imobile, ci şi asupra unor alte active, iar dacă legea vorbeşte despre active îşi depăşeşte, efectiv, cadrul şi obiectul propus.

Şi, în al treilea rând, pentru că s-a adoptat, totuşi, în cursul legislaturii anterioare o lege privind tehnica legislativă, se încalcă un principiu al acestei legi de tehnică legislativă în ceea ce priveşte corelarea unor texte de lege, şi anume în textele următoare se face vorbire despre faptul că, în afară de persoanele fizice care au deţinut, pot să beneficieze de dreptul la restituire şi moştenitorii acestora. În materia societăţilor comerciale, deci pentru persoana asociaţilor, problemele se pun cu totul altfel şi, prin aceasta, legea împietează asupra unor principii de bază şi a unor dispoziţii exprese din Codul comercial. Nu mai corelăm nimic, ci distrugem!

Din punctul nostru de vedere, textul, ca atare, de la art.3 lit.b) este total neavenit.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Mai sunt obiecţii la...? (Discută cu domnul secretar Andrei Ioan Chiliman)

Doreşte şi domnul secretar Chiliman să intervină în calitate de deputat.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Onoraţi colegi,

În primul rând, o chestiune procedurală şi aş vrea să ne ţinem de ea. Noi avem aici trei texte: e vorba de textul adoptat de Cameră, textul adoptat de Senat şi textul propus de Comisia de mediere. În mod procedural, noi trebuie să susţinem şi să adoptăm, până la sfârşit, unul dintre aceste texte. Deci celelalte discuţii referitoare la persoanele care au dreptul la despăgubiri ş.a.m.d. sunt la alte articole care au fost depăşite, am impresia, în desfăşurarea acestei medieri şi noi ne aflăm la nr.crt.4 din acest Raport de mediere.

Eu am venit aici să susţin faptul că, între textul de la Cameră şi textul de la Senat, a apărut o diferenţă care este menţionată, subliniată, scris mai gros în Raportul de mediere, la lit.b), şi anume textul propus de iniţiator, adoptat la Cameră, sună aşa: "Persoanele fizice, asociaţi sau acţionari ai persoanei juridice care deţinea imobile şi alte active" etc. La Senat a dispărut cuvântul "acţionari".

Eu vă citesc din capitolul IV care se numeşte "Despăgubiri", art.11 din Legea nr.119/11 iunie 1948, Legea naţionalizării comuniste care prevede, la art.11, în primul alineat: "Statul va acorda despăgubiri proprietarilor şi acţionarilor întreprinderilor naţionalizate". Deci statul şi-a luat, prin această lege, o obligaţie, o lege din 1948, această obligaţie care nu este încă îndeplinită de stat. Din acest motiv, susţin şi vă rog şi pe dumneavoastră să meditaţi şi să adoptaţi textul Camerei Deputaţilor, în sensul ca să fie incluşi şi acţionarii în această chestiune, în această literă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Anghel Stanciu:

Procedură!

Domnul Valer Dorneanu:

Procedură, da. Poftiţi, un minut!

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimaţi colegi,

Având în vedere că, vineri, noi am aprobat o parte componentă a noului Regulament şi că astăzi suntem în dezbatere şi procedură de vot ale unui Raport de mediere, vă cer îngăduinţa de a ruga pe domnul preşedinte să facă două precizări referitoare la modalitatea de lucru în care noi urmează să abordăm Raportul de mediere.

Mă refer, în speţă, la art.121, unde s-a introdus, după alin.1, un nou alineat care precizează: "Se supun la vot, potrivit procedurii de dezbatere pe articole a legii, numai soluţiile propuse de Comisia de mediere, diferite de cele adoptate iniţial de Cameră". Deci, după ştiinţa noastră, ştiinţa înţelegerii textului, acolo unde avem un text al Comisiei de mediere, pe coloana 3, care diferă de coloana 1, se supune dezbaterii conform procedurii articolului de lege, adică la art.97, modificat, alin.2.

"Luarea de cuvânt a unui deputat cu privire la un text ce urmează a fi supus votului Camerei Deputaţilor (şi, deci, urmează să fie supus un text Camerei Deputaţilor) are, de regulă, durata de 5 minute. La începutul dezbaterii Proiectului de Lege sau a propunerii legislative, se poate stabili şi altă durată a intervenţiei". Nu s-a stabilit acest lucru şi, în consecinţă, a rămas durata de 5 minute pe care o prevede Regulamentul. De asemenea, a rămas şi prevederea, care s-a votat, că au cuvântul iniţiatorii, reprezentantul Guvernului, nu este cazul aici, dar are voie să ia cuvântul câte un reprezentant al grupului parlamentar care să-şi spună părerea respectivă vizavi de cele trei soluţii. Şi cred că suntem în spiritul Regulamentului. Dacă greşesc, rog să fiu corectat de domnul preşedinte.

A doua chestiune este însă puţin, aş zice eu, explicită. Citesc la art.121, nou alineat: "În toate cazurile, raportul Comisiei de mediere se aprobă cu majoritatea de voturi necesară adoptării legii în forma finală". Legea face parte din domeniul legilor organice. Deci trebuie o majoritate calificată pentru a accepta raportul.

Întrebarea mea este: dacă legea a fost votată în Camera Deputaţilor, pe ansamblu, cu majoritate calificată, a fost votată în Senat, tot pe ansamblu, cu majoritate calificată. Rezultă, implicit, în măsura în care mă pricep, că şi fiecare articol al acestei legi, când s-a votat forma finală, a fost implicit, deci votat cu majoritate calificată. Atunci un articol care vine la mediere şi care a fost votat implicit prin votul final cu cele două majorităţi, amândouă calificate, cum îl votăm acum? Cum îl considerăm: la majoritatea celor prezenţi sau cu majoritate calificată?

Noi am fi convinşi, dacă păstrăm principiul şi spiritul acestui Regulament, că un singur deputat poate să respingă ce au votat 30 de colegi de ai noştri în comisie, pentru că numai dânsul este în plen şi votează împotrivă, urmând ca ceilalţi să-şi dea votul final când îndeplineşte legitimitatea legii. Credem că fiecare articol pe care îl supuneţi dezbaterii, domnule preşedinte, trebuie să aibă majoritate calificată.

Deci vă rugăm să ne precizaţi. Unu: dacă procedura este cea pe care am descris-o pentru fiecare articol, deci intrăm în discuţii din partea fiecărui grup pe articolele la care textul Comisiei de mediere diferă de cel al Camerei. Şi a doua: dacă articolele se votează cu majoritate calificată, conform raţionamentului pe care am încercat să vi-l prezint spre a fi înţeles.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

am să vă răspund la întrebările dumneavoastră.

În privinţa celor 5 minute, o să vi le respectăm.

În privinţa modalităţii de votare, adică text cu text sau final, eu îmi permit să vă informez că aţi citit, oarecum pe sărite, textul la care v-aţi referit, adică 121 alin.2, pentru că, în realitate, ceea ce spune textul că se adoptă cu majoritatea legii organice este raportul, şi nu textele.

Uitaţi-vă, în toate cazurile, Raportul Comisiei de mediere se aprobă cu majoritatea de voturi necesară, şi nu textele propuse. De altfel, există, în acest raport, un alt articol în care se precizează expres că, la dezbaterea pe articole, se votează cu majoritatea deputaţilor prezenţi, text care este aplicabil. În aceste condiţii, nu este necesar cvorumul de lucru pentru dezbaterea fiecărei soluţii a Raportului de mediere, iar cvorumul de lege organică, cerut în acest caz, se cere doar pentru votarea finală a raportului.

Vă rog, încă o dată, în mod foarte respectuos, să mai citiţi aceste texte la care m-am referit. (Domnul deputat Anghel Stanciu îşi exprimă dorinţa de a lua cuvântul)

În consecinţă, la probleme de procedură, din câte ştiu eu, se ia cuvântul o singură dată şi nu se dă dreptul la replică.

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

O singură precizare!

Domnul Valer Dorneanu:

Mi-aţi cerut nişte explicaţii şi vi le-am dat. Dacă insistaţi, vă rog să o faceţi.

De altfel, nici nu e o noutate, pentru că rapoartele de mediere întotdeauna aşa s-au aprobat şi înainte de a modifica noi Regulamentul.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte, cred că îmbinăm Regulamentul vechi cu cel nou, în momentul de faţă.

Domnul Valer Dorneanu:

Cel nou spune că Raportul comisiei se adoptă cu vot organic, cum e legea în cauză.

Domnul Anghel Stanciu:

Deci raportul se adoptă cu vot organic. Suntem în cazul unui articol care nu-i la dezbaterea obişnuită a legii, ci un articol care a trecut prin Camera Deputaţilor cu votul corespunzător, adică un vot organic. Deci votul respectiv, când a fost votată legea, textul de la art.4 a fost votat implicit cu vot organic, s-a dat votul pe total lege.

Acum, acest articol vine de la 14 colegi de ai noştri şi ni-l trimite înapoi să-l examinăm. Putem noi să-l examinăm cu majoritatea celor prezenţi? Dumneavoastră spuneţi că da. Dacă este, o luaţi aşa cum consideraţi. Nouă ni se pare că nu, pentru că este vorba de un articol care a fost votat o dată de Camera Deputaţilor cu majoritate calificată. Pentru că, dacă acceptăm varianta dumneavoastră, înseamnă că toate articolele care vor fi votate cu 10 - 15 oameni, aici, în sală, nu vor avea forţa de lege pentru faptul că sunt votate la final, din moment ce nici acestea nu au forţa de lege organică, deşi au fost votate la final.

Vă mulţumesc pentru îngăduinţă.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimate domnule deputat, vă reamintesc, ceea ce şi dumneavoastră ştiţi, sunt convins, că niciodată, nici după Regulamentul celălalt, articolele nu s-au votat cu vot organic atunci când a fost vorba de legi organice. Nici textul Camerei, la care dumneavoastră faceţi referinţe, nu a fost votat altfel.

Şi vă rog, încă o dată, să vă reamintesc, să-mi daţi voie să vă citesc şi eu respectuos, cum aţi făcut-o şi dumneavoastră, art.121 nou introdus care spune că "se supun la vot, potrivit procedurii de dezbatere a legii pe articole, numai soluţiile propuse de comisii". Deci, dacă facem referire la procedura de dezbatere pe articole, duceţi-vă la alt text unde spune că "la dezbaterea pe articole se votează cu majoritatea celor prezenţi". Şi repet, în situaţia medierii votăm doar atunci când sunt obiecţii şi aici, întâmplător, sunt obiecţii şi de aceea o să le supunem la vot, dar, potrivit Regulamentului, începem să votăm întâi propunerea comisiei. Şi atunci, pentru că obiecţia a fost făcută la lit.b) de la art.3, vă reamintesc de faptul că textul Senatului a fost considerat valabil de către comisie şi, în consecinţă, supun votului dumneavoastră textul Raportului Comisiei de mediere.

Cine este pentru? Vă rog să ţineţi mâinile sus până când numărăm. Deci 175 voturi pentru soluţia din Raportul de mediere.

Cine este împotriva acestui text? 22 voturi contra.

Textul Comisiei de mediere a fost votat...

Voci din sală:

Abţineri!

Domnul Valer Dorneanu:

Abţineri? Scuzaţi-mă. Vă rog să mă scuzaţi.

Deci 175 voturi pentru, 22 contra, 61 abţineri. Cu acest scor, textul Comisiei de mediere a fost adoptat cu majoritate.

Eu am cerut obiecţii la art.3. Obiecţiile s-au făcut numai la lit.b).

Textul de la lit.c), text comun al Comisiei de mediere, care a fost votat şi de Senat.

Voturi pentru? Deci cine este pentru lit.c) de la art.3?

Sunt voturi contra? Nu.

Abţineri? 6 abţineri.

adoptat cu majoritate de voturi.

În consecinţă, supun votului dumneavoastră nr.4 din raport, în formula pe care am votat-o.

Cine este pentru?

Voturi contra? 1 vot contra.

Abţineri?

Cu 62 de abţineri şi 2 voturi contra, a fost votat punctul 4.

Mulţumesc.

La punctul 5, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Există o obiecţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog, dar vă reamintesc că obiecţiunile pot fi între cele două texte. Obiecţiunile nu pot cuprinde un amendament nou. Îmi cer scuze că vă reamintesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu pot cuprinde un amendament, dar, în acelaşi timp, obiecţiunea pe care o ridic nu trebuie să se reducă şi nu poate să se reducă la sintagma "aleg Cameră sau aleg Senat", pentru că, din cele două eu nu pot să aleg unul mai rău decât celălalt. Eu pot să spun că nu sunt de acord cu nici un fel de formulare şi atunci urmează ca, în votul final, Raportul Comisiei să fie aprobat sau nu, cu consecinţele procedurale din Regulament.

Iar eu, la acest punct 5, vă arăt următoarele. Art.6 alin.2, la care se referă, prevede: "Măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice".

Din nou, spun că un asemenea text de lege nu poate să apară într-o lege care este intitulată că priveşte regimul juridic al unor imobile preluate, pentru că se referă la bunuri mobile.

În al doilea rând, textul creează un regim de profundă inegalitate, pentru că aceste măsuri reparatorii privesc numai utilajele şi instalaţile care nu au fost casate, înlocuite sau distruse. Ce facem cu proprietarii ale căror utilaje au fost casate, înlocuite sau distruse? Vom face o altă lege specială pentru ei? În aceste condiţii, evident că vom vota împotriva menţinerii unui asemenea text.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă reamintesc că întâi se supune votului textul Comisiei de mediere.

cine este pentru textele Comisiei de mediere la punctul 5 referitoare la art.6? Cine este pentru? Deci 160 voturi pentru.

Cine este împotriva art.6, respectiv a punctului 5 din Raportul de mediere?

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Maşina de vot se restituie?!

Domnul Valer Dorneanu:

Eu i-aş spune majoritate, nu maşină!

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Expresia nu îmi aparţine, este a PDSR-ului, din legislatura trecută!

Domnul Valer Dorneanu:

Abţineri? Nu sunt.

Deci cu 160 de voturi pentru şi 69 de voturi contra ... (Rumoare în Grupul PRM) 69. Dumneavoastră număraţi câţi sunteţi în grup, de regulă, dar acum au votat împotrivă 69 de persoane. (Discuţii, agitaţie în grupul PRM) Deci haideţi să nu ne jucăm şi de-a număratul.

Cereţi renumărarea votului? Deci, cu 160 voturi pentru, 69 contra, punctul 5 a fost adoptat.

Pct.6. Sunt obiecţiuni la pct.6 ? Nu sunt. Deci, pct.6 a fost adoptat în unanimitate, textul Senatului.

La pct.7 sunt obiecţiuni? Nu sunt. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.8 referitor la art.9. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Textul a fost adoptat în unanimitate. Vă rog, domnule deputat. V-aş ruga foarte mult să nu aşteptaţi să-l votăm şi pe urmă să ridicaţi obiecţiunea.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Sper că nu l-aţi votat.

Domnul Valer Dorneanu:

Păi, s-a votat. Sunt tot timpul cu ochii către dumneavoastră. (Vociferări.)

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Haideţi să respectăm ţinuta şedinţei, pentru că în timp ce un vorbitor de al dumneavoastră, se află la tribună, este interzisă luarea de cuvânt din sală.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Acum pentru că toţi avem simţul umorului, sigur că majoritatea este cu victoria, dar minoritatea cu gloria, aşa că vă rog să o primiţi ca atare.

La pct.8, art.9 se referă la imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în detenţia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcină. Problemele sunt duble. Starea în care se află la data cererii de restituire reprezintă, pe de o parte, o diminuare sau o sporire a valorii în raport de drepturile proprietarului. Nicăieri, în cuprinsul legii, nu se reglementează modul în care proprietarul îşi recuperează diminuarea valorii şi nicăieri nu rezultă în cuprinsul legii dacă deţinătorul sau cel care a făcut investiţiile respective poate să-şi recupereze o asemenea valoare.

De asemenea, se naşte o problemă juridică deosebit de complicată printr-un act simplu de purgare de orice sarcini, dar ce facem cu cei care au aceste sarcini constituite în favoarea lor? Pe aceştia cine, cum şi în ce condiţii îi despăgubeşte? De aceea, textul, în redactarea aceasta şi fără a avea precizările în cuprinsul legislaţiei cu privire la soluţionarea acestor probleme, nu poate să fie primit; vom vota împotriva acestui text.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Din partea altor grupuri parlamentare mai există obiecţiuni? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră textele comune adoptate de către Comisia de mediere la pct.8.

Cine este pentru? 180 voturi pentru.

Voturi împotrivă? (Vociferări.)

Domnule deputat Tudor, pentru că sunteţi aşa bun la numărătoare, eu vă dau voie să număraţi din sală dublu.

Deci, 75 de voturi împotrivă.

Abţineri sunt? Nu.

Cu 180 voturi pentru şi 75 contra, textul art.9, în propunerea Comisiei de mediere a fost adoptat.

Întrucât s-au făcut obiecţiuni la unul din texte - şi sunt mai multe - supun votului din nou pct.8 în întregime.

Cine este pentru? Se pare că pe partea aceasta a mai intrat cineva în sală. 181 de voturi pentru.

Voturi contra?

Domnule Tudor, vedeţi că cineva de la dumneavoastră nu votează şi pe urmă o să-mi atrageţi atenţia că n-am numărat bine.

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Dar ce, aţi terminat votarea? Mai aveţi abţinerile.

Domnul Valer Dorneanu:

A, scuzaţi! 33 voturi contra.

Abţineri?

Deci, 181 pentru, 33 contra, 21 abţineri. Cu acest scor, pct.8 a fost aprobat.

La art.10.

Domnul Anghel Stanciu:

O chestiune de procedură.

Domnule preşedinte, având în vedere că provenim din acelaşi bazin electoral, este vorba de Circumscripţia Iaşi, vă rog să-mi permiteţi să vă ajut spre a nu cădea în greşeală şi îmi revine această onoare în calitatea mea de coleg al dumneavoastră şi poate că îmi revenea şi mai mare dacă, prezent la Iaşi, ne invitaţi şi pe noi, pe cei de la România Mare, la instalarea prefectului, dar aceasta este cu totul altceva. (Rumoare.) Eu, totuşi, vă ajut; n-au fost nici ceilalţi prezenţi.

Domnul Valer Dorneanu:

Este adevărat că este de procedură intervenţia dumneavoastră, dar nu se referă la această lege.

Domnul Anghel Stanciu:

Nu, este exact pe procedură, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

Am motivat de ce îndrăznesc să vă ajut, adică o poziţie constructivă.

Art.114 nemodificat, domnule preşedinte, precizează: "preşedintele Camerei îşi exprimă votul după cel al deputaţilor prezenţi". Trebuiau colegii să vă atragă discret atenţia, eu nu mi-am permis să vă atrag atenţia, dar zic totuşi să fim pe textul regulamentului, spre a nu putea fi contestaţi.

Vă mulţumesc pentru îngăduinţa de a vă da o sugestie, domnule preşedinte. (Aplauze în partea stângă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, eu am avut senzaţia că am ridicat mâna după ce au ridicat toţi ceilalţi, înainte de a vă da dumneavoastră posibilitatea să votaţi contra, dar, dacă aşa s-a înţeles, voi fi foarte atent de aici înainte, pentru că procedural aveţi dreptate.

La pct.9, referitor la art.10, dacă sunt obiecţiuni? Poftiţi! Domnul deputat Wittstock.

Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Vreau să mă refer la alin.5 al acestui art.10. Aici există, după părerea mea, o problemă de gramatică. Sună în felul următor. Deci, textul comun, adoptat de Comisia de mediere: "Dispoziţiile alin.4 se aplică în mod corespunzător şi imobilelor rechiziţionate în baza Legii nr.139/1940 şi distruse în timpul războiului dacă nu au primit despăgubiri." Aici cred că lipseşte subiectul la această propoziţie condiţională, dacă persoanele îndreptăţite nu au primit despăgubiri. Nu ştiu, nu am dreptul să fac amendamente în această fază, dar poate că se găseşte totuşi o soluţie pentru corectare.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mai sunt obiecţii la art.10?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mai este o problemă.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă ascult.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

La acest art.10, la alin.5 care este textul adoptat de Senat, urmează să constataţi că acest text al alin.5 nu putea să formeze obiectul unei discuţii a unei Comisii de mediere, pentru că nu se raportează la un text adoptat contradictoriu de Camera Deputaţilor. Textul alin.5 care prevede că dispoziţiile alin.4, care există şi la Camera Deputaţilor, se aplică în mod corespunzător şi imobilelor rechiziţionate în baza Legii 139/1940 sau distruse în timpul războiului. De fapt, introduce o prevedere nouă, ceea ce nu putea să facă o Comisie de mediere.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, vă referiţi la pct.5 adoptat de Senat sau la pct.5 adoptat de Cameră?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

La alin.5 nu există. Nu avea ce media, este un text nou; 5 Senat; este un text absolut nou şi textul comun este de fapt acest text nou.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, atâta vreme cât la alin.5 votat de Senat avem un text şi la Camera Deputaţilor nu avem nici un text, nu trebuie să mediem între cele două Camere?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

În ce măsură să mediem între cele două Camere?

Domnul Valer Dorneanu:

Poate îşi însuşeşte Camera soluţia Senatului...

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Între ceva care nu există şi ceva care există, nu cred!

Domnul Valer Dorneanu:

Există şi alte obiecţii? Nu.

Deci, supun la vot textele de la pct.9 referitor la art.10 în varianta propusă de Comisia de mediere.

Cine este pentru? 166 voturi pentru.

Voturi contra?

Stimaţi deputaţi de la PRM, voturi contra? 9 voturi contra.

Abţineri?

Cu 166 voturi pentru, 9 contra şi 65 de abţineri, textele de la pct.9 au fost votate.

Nr.crt.10. La nr.crt.10 sunt obiecţiuni? Nu sunt. Se consideră adoptat în unanimitate.

La nr.crt.11 din raportul comisiei sunt obiecţiuni? Nu sunt. Textul se consideră votat în unanimitate.

La nr.crt.12 sunt obiecţiuni? Nu sunt. Textul a fost votat în unanimitate.

La pct.13 din raportul comisiei sunt obiecţiuni? Nu. Textul a fost votat în unanimitate.

La pct.14 din raport, referitor la art.5, alin.1 şi 3. Nu sunt obiecţiuni. Vă rog, vă rog.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Obiecţiunile sunt de tehnică legislativă numai şi urmează să constataţi că este pentru prima dată când văd într-o lege că se face trimitere expresă ca normă de aplicabilitate la o ordonanţă a Guvernului a cărei text nu a fost adoptat până la această dată.

Problema este: această măsură care face trimitere, face trimitere la un act normativ pe care prin însăşi adoptarea legii îl ratificăm implicit, ceea ce nu se poate sau poate face trimitere la o ordonanţă a Guvernului, aşa cum va fi adoptată ea în viitor, ceea ce iarăşi nu se poate, pentru că ne aflăm în domeniul hazardului şi ipoteticului. Evident că această măsură de protecţie putea fi reglementată tehnic altfel, în nici un caz prin votul pentru acest text de lege nu ne putem da girul la această ordonanţă de urgenţă falimentară.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate domnule deputat, îmi permit să vă reamintesc că ordonanţele intră în vigoare din momentul publicării şi funcţionează până când sub abrogate prin legea de aprobare sau sunt modificate.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Şi pe urmă legea aceasta la ce face trimitere, pentru că nu mai funcţionează.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate domnule Leonăchescu, eu v-am dat cuvântul greşit.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Procedură.

Domnul Valer Dorneanu:

A, procedură? Iertaţi-mă!

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ne-am grăbit puţin. Ia uitaţi-vă la poz.13, textul Senatului a fost eliminat, iar Comisia de mediere propune varianta Senatului în unanimitate. Vă rugăm să ne explicaţi ce se întâmplă cu această poziţie 13, art.14, la care Senatul şi-a eliminat propria propunere, iar comisia propune adoptarea Senatului şi noi am votat.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate domnule deputat, mie mi se pare foarte clar: rămâne eliminat textul. (Râsete în stânga sălii.)

Deci, comisia şi-a însuşit varianta Senatului, în sensul că a eliminat textul votat de Camera Deputaţilor. Dar, apropo că m-aţi invitat mereu să am simţul umorului. Din acest punct de vedere aţi avut dreptate. Pentru că s-a creat această obiecţie, sunt obligat să supun votului pct.13 al raportului de mediere.

Cine este pentru?

Voci din sală:

Pct.14.

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Acum este clar că aţi avut simţul umorului!

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, mă supun observaţiei, absolut corecte, că după ce am votat acest text, nu se mai poate reveni asupra votului. De altfel, dumneavoastră aţi vrut să faceţi o glumă când aţi ridicat problema.

La pct.14 dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Deci, socotim pct.14 adoptat.

La pct.15, domnul deputat Stoica.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

La pct.14 am avut obiecţiuni. La pct.14 s-au ridicat obiecţiuni făcute de mine.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, cu toată îngăduinţa şi cu tot respectul pe care vi-l port, a devenit o regulă, după ce se votează, ridicaţi obiecţiuni. Ori suntem atenţi la texte, ori... Pct.14 a fost votat.

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Vă grăbiţi.

Domnul Corneliu Ciontu (din bancă):

Nu s-a votat.

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Aţi trecut de vot, nu s-a votat.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu s-a ridicat nici o obiecţiune, dar îl supun la vot.

Supun votului plenului pct.14.

Cine este pentru?

Domnul Anghel Stanciu (din bancă):

Este legat de problema ordonanţei, pct.14.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Trebuie votat, aceasta este toată problema.

Domnul Valer Dorneanu:

173 voturi pentru.

Voturi contra?

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Cu 172 voturi pentru şi 68 contra, pct.14 a fost votat.

La pct.15 are obiecţiune domnul deputat Valeriu Stoica.

La care alineat?

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi,

Credem că la art.16 alin.1, varianta Camerei Deputaţilor este cea mai potrivită şi ca urmare, propunerea mea este foarte clară şi fermă: să se adopte varianta de la Camerei Deputaţilor şi iată de ce. Ceea ce interesează în legătură cu problema unităţilor de învăţământ, aşezăminte social-culturale ş.a.m.d. este chestiunea folosinţei, iar nu chestiunea proprietăţii. Oricum, aceste instituţii nu devin proprietare, chiar dacă dreptul de proprietate ar rămâne la stat, ele vor avea tot un drept de folosinţă. Aceste unităţi nu sunt interesate de cine are dreptul de proprietate, ele sunt interesate de folosinţa bunului. Ca urmare, exceptarea acestor imobile de la restituire şi obligarea statului la plata despăgubirilor înseamnă de fapt o împovărare inutilă a bugetului. Bugetul va trebui să plătească despăgubiri, în loc să adoptăm formula mult mai economicoasă pentru buget, se restituie proprietatea, iar unităţile de învăţământ şi celelalte continuă să folosească. În redactarea Camerei Deputaţilor nu era posibilă evacuarea lor decât în ipoteza în care, prin modul de folosinţă, se distrugea bunul.

Iată de ce, credem că redactarea de la Camera Deputaţilor este şi în favoarea bugetului, creează economii şi în favoarea dreptului de proprietate şi conservă şi interesul care s-a urmărit aici, continuitatea folosinţei acestor instituţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc. La alin.1 mai sunt alte obiecţiuni? Poftiţi. Domnul deputat Stanciu. Îmi cer scuze. (Domnul deputat Bogdan Niculescu-Duvăz solicitase luarea de cuvânt.) Domnule Duvăz, îmi cer scuze şi poftiţi, dintr-un gest de curtoazie.

Domnul Anghel Stanciu:

Mulţumesc distinsului nostru coleg Duvăz şi vă rog să fiţi convinşi încă o dată de zicala românească :"şi drumul spre iad este pavat cu bune intenţii". Ceea ce s-a întâmplat în expunerea anterioară. Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, pe care am avut onoarea să o conduc 4 ani, a tratat acest subiect cu foarte mare responsabilitate în sensul că am solicitat de la inspectoratele şcolare şi de la minister, spre a avea o dublă confruntare, care este situaţia acestor imobile. Sunt circa 1200 de localuri de şcoli, din care, în funcţiune, în momentul de faţă, se află circa 850 de şcoli, grădiniţe. Majoritatea sunt plasate în zona Ardealului, în Iaşi, de unde sunt, este vorba de 3-4 imobile. Învaţă în momentul de faţă în aceste şcoli, cel puţin acum un an de zile, când noi făceam această situaţie, circa 174.000 de copii. Noi nu spunem că soluţia care s-a gândit atunci şi care mergea pe un principiu "restitutio in integrum" nu este bună. Noi spunem că efectele colaterale spre a fi democraţi şi europeni s-ar putea să fie groaznice. De aceea, cu toată stima pe care o acord distinsului nostru coleg, fostul ministru al justiţiei, să facem justiţie, dar să nu îndreptăm o nedreptate cu alta. Cred că nu este bună nici una din cele trei, deoarece avem judeţe cum este judeţul Mureş, dacă nu mă înşel, în care aproape 80% din şcoli, inclusiv comunale, ar trebui retrocedate. Bani nu sunt, nici de o parte, nici de alta.

În consecinţă, mă fac mesagerul, nu partidului din care provin, ci partidului şcolii şi al copiilor să votăm totuşi textul pe care senatorii l-au aprobat în baza negocierilor între formaţiunile politice spre a nu periclita ceea ce va fi mâine, adică viitorii deputaţi care sunt elevii de astăzi şi care s-ar putea să ne judece altfel.

Vă mulţumesc pentru îngăduinţa de a mă asculta şi pentru votul dumneavoastră dat pentru şcoală prin varianta Senatului. (Aplauze din partea stângă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu toate că noul regulament nu permite amendarea textului în faza în care ne aflăm, de altfel un text din mediere oricum nu putea fi amendat, în numele grupului, trebuie să fac câteva consideraţii în noul timp regulamentar alocat şi anume în ceea ce priveşte textul acestui art.16 la alin.1. Nu cred că ar fi o uşurare a bugetului, cum a spus un onorabil şi competent coleg al nostru, faptul că nu s-ar acorda despăgubiri şi că s-ar transmite în proprietate, că fără îndoială aceste unităţi bugetare ar trebui să plătească de aici încolo chirii şi multă vreme probabil.

Cred însă că s-a strecurat o greşeală pe care trebuie să o consemnez. În situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare de învăţământ şi sănătate, noi am fost constant de acord cu soluţia aceasta ca proprietarii, foştii proprietari să fie despăgubiţi. Tot însă ce de aici încolo curge, şi anume o serie de alte instituţii, inclusiv partidele politice, atâtea câte sunt înscrise legal, şi ştim, slavă Domnului, că nu sunt puţine înscrise legal ş.a.m.d., mi se pare un lucru care amputează restituirea către proprietari a unui număr mare de imobile în mod absolut incorect şi nepotrivit.

Mai mult decât atât, pentru că nu vreau să revin, în alin.2, se vorbeşte despre dispoziţia ca ministerele de resort să aibă dreptul să decidă ce vor restitui fizic şi ce nu vor restitui sau mai degrabă ce nu vor restitui şi să transmită Guvernului care, printr-o hotărâre de guvern, să facă din această decizie, să-i zic aşa, "literă de lege". Este absolut incorect ca actualul deţinător să fie cel care decide dacă înapoiază sau nu un bun care a fost furat de fapt printr-un act de naţionalizare.

Cred că era corect ca legiuitorul să aibă şi competenţa şi curajul să spună: şcolile nu se dau înapoi, unităţile de sănătate nu se dau înapoi, restul toate se dau înapoi, chiar dacă exista prevederea că ele se dădeau într-un interval de timp rezonabil pe măsură ce administraţia reuşea să-şi rezolve problema locativă.

Acesta este punctul de vedere al Partidului Democrat şi ştiu că nu mai poate influenţa în acest moment legea, motiv pentru care vom vota articolul aşa cum este şi anume pentru primele două categorii de clădiri din alin.1, dar comentariul pe care l-am făcut şi anume faptul că nu suntem de acord cu restul, vă rog să fie consemnat. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc. Mai sunt alte obiecţiuni la alin.1? La alin.1 nu mai sunt obiecţiuni. S-au făcut obiecţiuni de către domnul ministru Stoica. Vă reamintesc de practica nominalizării din alte ţări şi nu cred că mai avem motive.

Domnul Stoica propune soluţia Camerei Deputaţilor, domnul deputat Stanciu, soluţia Senatului şi domnul deputat Duvăz, aşa cum a spus, propune un text comun care nu s-ar putea realiza acum. În ordinea regulamentară, supun la vot textul comun al comisiei. Vă rog.

Domnul Bogdan Niculescu-Duvăz:

Eu m-am referit la textul comun, aşa cum este el redactat şi pe care, repet, îl vom vota, dar l-am amendat din punct de vedere politic cu punctul de vedere al nostru.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc pentru precizare.

Cine este pentru textul comisiei la alin.1?

Sunt voturi împotrivă?

Abţineri? 37 abţineri.

Cu 37 de abţineri, textul de la alin.1, pct.16, a fost adoptat. Textul comisiei de mediere.

La celelalte alineate, sunt obiecţiuni? Da, la alin.2, am înţeles.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Textul este cumva în scară, adică se întâmplă o translare pe verticală a articolelor, alineatelor, în sensul că la textul adoptat de Senat comisia a menţinut, de fapt, textul Senatului, iar în textul de la alin.3 nu este textul de la alin.3 din raportul comisiei de mediere, deci pe coloana a treia, propus de comisia de mediere, nu este întru totul similar cu alin.2 de la textul Camerei Deputaţilor. De fapt, nici nu sunt puse conform procedurii tehnice de redactare a unui raport pe aceeaşi orizontală, tocmai că apar diferenţe chiar esenţiale. De aceea, eu aş interpreta că în textul adoptat de Camera Deputaţilor nu există alin.3, în textul adoptat de Senat nu există alineat corespunzător şi practic ne-am găsi într-un text nou care nu ar avea la bază două texte anterioare, decât dacă admitem că este o reformulare a textului alin.2 de la Camera Deputaţilor. Şi, dacă admitem prima fază, că nu am avut text nici în Cameră, nici în Senat, Comisia de mediere şi-a depăşit atribuţiunile, ea trebuia să medieze între a) şi b) o variantă a1 sau b1 era mai apropiată sau mai depărtată. Altfel, sensul noţiunii de mediere, de mediană etc. capătă cu totul alt înţeles. Deci admiţând că n-a avut nici una nici alta, dacă admiteţi asta şi că nu e reformularea lui 2, atunci eu aş propune ca la alin.3 să alegem textul Camerei, care este identic cu textul Senatului, adică nimic. Şi, în felul acesta, ar zbura un text al comisiei de mediere care este ivit din înţelegerea domniilor lor şi nu din voinţa celor două Camere.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să observaţi, fără a o socoti o intervenţie de fond, că au fost introduse, la comisia de mediere la Senat, două alineate noi. În consecinţă, textul final al comisiei trebuia renumerotat. Vă rog să mai aveţi în vedere că o comisie de mediere, atunci când dezbate două texte în contradicţie, contradicţie poate fi şi când există un text şi altul nu există similar, poate ca în locul acelui text să realizeze un text de compromis, care poate fi împărţit într-un alineat sau două. Ca atare, eu vă propun... Mai sunt alte obiecţii? Vă rog... Pentru că alineatul 3 de la comisia de mediere este absolut legat de celalalte.

Domnul Borbely Ladislau:

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

Trebuie să observaţi că, de fapt, Comisia de mediere ne-a propus o variantă pentru alin.1, care se compune din alin.1 respectiv alin.3. Evident, din punct de vedere al ideii astfel reformulate, s-a intercalat alin.2. Deci este acea idee că în ipostaza în care nu se justifică menţinerea pentru acel scop al acelui imobil trebuie să fie retrocedat. Această idee se regăseşte în varianta Camera Deputaţilor, la alin.1, deci nu este nici o noutate, este o reformulare, o reorganizare a textului de către comisie. Deci se poate vota.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Mai sunt alte observaţii? Nu.

Deci supun textele comisiei de mediere de la alin.2, 3, 4 în formula prezentată.

Cine este pentru? 173 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 63 de voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere. Cu 173 de voturi, 63 împotrivă şi o abţinere, textele de la alin.2, 3 şi 4 ale comisiei au fost votate.

Supun votului dumneavoastră toate textele, în ansamblul lor, de la pct.15.

Cine este pentru? 173 voturi pentru, asemenea celuilalt vot.

Voturi împotrivă? 61 voturi contra.

Abţineri? 6 abţineri.

Deci pct.15 a fost adoptat cu 173 de voturi pentru, 61 împotrivă şi 6 abţineri.

La pct.16 dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Pct.16 se consideră adoptat în unanimitate.

La pct.17 nu sunt intervenţii. A fost adoptat în unanimitate.

La pct.18. Nu sunt intervenţii. Se consideră votat în unanimitate.

La pct.19. Nu sunt intervenţii. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.20. Nu sunt observaţii. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.20 bis de la pag.23. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.21. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.22, pag.26. Nu sunt obiecţiuni, a fost adoptat în unanimitate.

Pct.23. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.24. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.25. Unanimitate.

Pct.26. Unanimitate.

Pct.27. Unanimitate.

Pct.28, care merge până la pag.31. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.29. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.30. Nu sunt obiecţiuni. Unanimitate.

Pct.31 care începe la pag.35. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.32. Unanimitate.

Pct.33. Unanimitate.

pct.34, referitor la art.40. Nu sunt obiecţiuni. Unanimitate.

Pct.35. Unanimitate.

Pct.36. Unanimitate.

Pct.37, referitor la Capitolul VI. Nu sunt obiecţiuni. Unanimitate.

Pct.38, referitor la art.42. Nu sunt obiecţiuni, a fost adoptat în unanimitate.

Pct.39. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat în unanimitate.

Pct.40. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat cu unanimitate.

Pct.41. Nu sunt obiecţiuni, a fost adoptat cu unanimitate.

Pct.42. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Pct.43 începe de la pag.40 şi se duce până la 41. Nu sunt obiecţiuni. A fost adoptat cu unanimitate.

Pct.44.

Domnule deputat Valeriu Stoica, poftiţi.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi,

Varianta votată de Camera Deputaţilor ni se pare cea mai potrivită. Iată de ce vă solicităm să votaţi în favoarea variantei Camerei Deputaţilor.

Argumentaţia este simplă. Textul votat de Senat şi propus de comisia de mediere este un text care, neprecizând cazurile în care cumpărătorul este de rea-credinţă, va lăsa la libertatea administraţiei şi jurisprudenţei să decidă când există bună-credinţă, când există rea-credinţă. Experienţa ne arată că şi în practica administrativă şi în practica judiciară, cel puţin până se aşează lucrurile, până se creează o cazuistică statornică, apar multe soluţii contradictorii. Aceste soluţii contradictorii sunt de natură să discredizeze atât administraţia, cât şi justiţia. Textul formulat de Camera Deputaţilor este mult mai riguros.

De altfel, vreau să vă spun că în această materie a proprietăţii, tradiţia este că buna-credinţă poate fi invocată ca un mod de dobândire a proprietăţii în cazul bunurilor mobile. Când e vorba de bunuri imobile, buna-credinţă nu este un temei al dobândirii proprietăţii. În codul civil, în celelalte legi civile speciale speciale nu s-a creat până acum un asemenea precedent. Noi, votând acest text, creăm un asemenea precedent. Şi grupul liberal a fost de acord cu acest text pentru a salva toate interesele în prezenţă şi interesele proprietarilor şi interesele cumpărătorilor de bună-credinţă. Numai că, pentru a realiza un echilibru între interesele proprietarilor şi cele ale cumpărătorilor de bună-credinţă, este nevoie să limităm la minimum posibil sfera arbitrarului în practica administrativă şi în practica judiciară. Or, textul votat de Camera Deputaţilor are această virtute. El indică situaţiile în care nu există bună-credinţă, deci există rea-credinţă, într-o asemenea situaţie şi funcţionarul administrativ şi judecătorul nu mai au libertatea de a aprecia şi de a greşi. Iată de ce, noi suntem ferm în favoarea textului votat de Camera Deputaţilor şi vă rugăm să votaţi în favoarea acestui text.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnule deputat Duvăz, daţi-mi voie să inversăm puţin rolurile pentru că data trecută tot aşa s-a întâmplat şi ...

Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate şi stimaţi colegi,

Aş fi tentat să spun că cea mai bună soluţie este cea a Camerei Deputaţilor, aşa cum a susţinut domnul ministru Stoica, pentru că aceasta detaliază ceea ce ar putea să numim buna-credinţă sau reaua-credinţă, cum vreţi. Numai că, din păcate, acest text al Camerei Deputaţilor a conţinut un viciu pe care l-am combătut şi la data respectivă şi în comisia noastră de elaborare a acestui proiect de lege care, apoi, sigur a fost transmis Ministerului Justiţiei pentru a fi înaintat. Şi anume, situaţia în care este tratată o cumpărare cu rea-credinţă, atunci când persoana îndreptăţită a solicitat restituirea în natură în orice mod deţinătorului în numele statului, a Comisiei de aplicare a Legii nr.112 etc. Deci, în situaţia în care fostul deţinător al imobilului, să zicem, a sesizat o primărie sau administratorul acestei primării, un fost ICRAL, şi cumpărătorul nu a avut cunoştinţă de această sesizare, teză care nu intră, din păcate, în textul adoptat la Camera Deputaţilor, cumpărătorul este considerat de rea-credinţă, cu toate că el s-ar fi putut să fie de cea mai bună-credinţă. Aşa că, vă mărturisesc, acesta este motivul pentru care vom vota textul Senatului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Mai sunt şi alte intervenţii asupra acestui text?

Domnul Lucian Bolcaş.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Nu sunt alte puncte de vedere, ci unul singur care este foarte drag practicienilor dreptului. Niciodată o lege nu trebuie ca să indice judecătorilor la punct şi la virgulă care este modalitatea de aplicare a ei, ci numai sensul în care se aplică aceasta. Buna-credinţă este şi rămâne unul dintre principiile fundamentale care călăuzesc materia dreptului civil. Buna-credinţă se prezumă, nu numai în raporturile interumane, ci în primul rând în raporturile juridice. A defini într-o lege o serie întreagă de împrejurări, mai mult sau mai puţin discutabile, eu spun mai mult decât discutabile ca fiind exoneratoare de această prezumţie a bunei-credinţe este evident împotriva spiritului de legiferare. În aceste condiţii, ne exprimăm clar opţiunea pentru textul Senatului, care a făcut puţină curăţenie.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Vă mulţumesc.

Deci s-au înregistrat 3 obiecţiuni, una din partea domnului deputat Stoica vizând votarea opţiunii Camerei Deputaţilor, adică a soluţiei Camerei Deputaţilor, şi două, de către domnul deputat Duvăz şi Lucian Bolcaş care susţin punctul de vedere al Senatului.

Supun votului dumneavoastră textele în propunerea făcută de comisia de mediere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 226 de voturi pentru, 17 contra şi 2 abţineri, textele de la pct.44, ale comisiei de mediere, au fost adoptate.

La pct.45, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

A fost adoptat în unanimitate.

La pct.46. Nu sunt obiecţiuni, textul a fost adoptat în unanimitate.

La pct.47. Nu sunt obiecţiuni, textul a fost votat în unanimitate.

La pct.48. Nu sunt obiecţiuni, textul a fost votat în unanimitate.

La pct.49. Nu sunt obiecţiuni, textul a fost votat în unanimitate.

La pct.50. Nu sunt obiecţiuni, textul a fost votat în unanimitate.

La pct.51. Text votat în unanimitate.

Pct.52 cuprinzând anexa la pct.c), d), f), j) şi k)... înţeleg că nu sunt obiecţiuni. A fost votat în unanimitate.

Vă rog să constataţi că punctele raportului au fost votate pe articole în scorurile pe care le-am anunţat. Vă informez că în urma unei consultări cu liderii grupurilor parlamentare am decis ca votul final asupra raportului de mediere să se dea mâine, la ora 11.

În continuare ar urma să trecem la următorul punct al ordinii de zi, Legea privind regimul general al autonomiei locale, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, dar întrucât există uşoare discuţii, dacă raportul a ajuns la toată lumea sau nu, luăm o pauză de 10 minute.

Vă mulţumesc.

Pauză