Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

Urmează Proiectul de Lege privind modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale.

Dau cuvântul domnului ministru Bobiş, din partea iniţiatorului, pentru a prezenta acest proiect.

Domnul Teodor Bobiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Îmi pare rău că, colegul de la Justiţie nu este aici ca să susţină acest proiect. Voi încerca, rugându-vă să-mi iertaţi eventualele poticniri, dacă vor fi.

Acest proiect de lege reflectă cerinţa socială de a repune într-o concordanţă deplină situaţia de fapt cu starea de drept, în sensul de a reglementa situaţiile juridice de fapt cu reglementări juridice corespunzătoare şi cu sancţiuni corespunzătoare, în funcţie de pericolul social al faptelor respective.

Prin acest proiect de lege, se încearcă, de asemenea, să se dea o reglementare adecvată şi unor situaţii noi, având în vedere cazuistica judiciară care este, în momentul de faţă, încărcată cu speţe (dosare) ce impun reglementări noi.

Proiectul de lege aduce câteva îmbunătăţiri în categoria infracţiunilor care, până la acest moment, se considerau că prezintă un pericol social redus. În realitate, ele, prin frecvenţa şi prin modalitatea de săvârşire a lor, relevă un pericol social major. De aceea vă rugăm să aveţi în vedere că toate propunerile de îmbunătăţire a textelor sunt în spiritul ideii de a da o reglementare şi de a prevedea sancţiuni care să corespundă, pe de o parte, cu cerinţa de a doza sancţiunile în funcţie de pericolul social al faptei şi, pe de altă parte, de a apăra valorile sociale faţă de aceste manifestări care, uneori, aduc grave prejudiciii atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, victime ale acestor infracţiuni.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul preşedinte Olteanu.

V-aş ruga să prezentaţi dumneavoastră succint raportul, pentru că, probabil, se vor face discuţii pe texte mai mult.

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O să încerc să prezint cât mai succint raportul asupra Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale.

Comisia juridică a examinat acest proiect, după ce a primit, evident, avizul Consiliului Legislativ, desigur, în prezenţa reprezentantului Guvernului, şi a adoptat acest proiect de lege cu uşoare ameliorări menţionate în raport ca amendamente.

Vă mulţumesc şi cred că putem trece la dezbaterea pe articole, mai întâi a amendamentelor respective, cu rugămintea comisiei ca proiectul să fie adoptat în forma propusă de comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.

Trecem la dezbaterea pe texte.

Cu privire la titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La art.I, preambul? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

La punctul 1, cel cu privire la modificarea art.44, vă rog să urmăriţi, în raport, amendamentul nr.1 de la pag.1.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1? Nu.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, după alin.2 al art.44, se va introduce alin.2¹ cu conţinutul prevăzut în amendamentul nr.1.

La punctul 2, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nu.

Votat în unanimitate.

La punctul 3, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

La punctul 4, cel cu privire la art.76, alin.1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La punctul 5, cu privire la art.182.

Poftiţi? (Discută cu domnul deputat Cornel Bădoiu)

Deci eu am întrebat la fiecare punct dacă există obiecţiuni, pentru că nu au fost în raport amendamente admise.

Iertaţi-mă, domnul general Bădoiu nu a urmărit exact numărătoarea.

Deci, după punctul 2 pe care l-am adoptat, nefiind obiecţiuni, înainte de punctul 3, înainte de art.63, domnia sa avea un amendament respins.

Vă rog să vi-l susţineţi.

Domnul Cornel Bădoiu:

E vorba de un amendament respins referitor la cuantumul pedepselor prevăzute la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

Având în vedere că o serie de fapte care se încadrează în acest text de lege prezintă un pericol social destul de ridicat, pe unele le întâlnim foarte des în practică, am propus ca limitele de pedeapsă de la alin.1 din art.321 să fie modificate, în sensul..., mărite de la 6 luni la 3 ani sau amendă, de la 1 an la 5 ani, iar la alin.2, respectiv de la 1 la 7 ani să se înlocuiască cu 2 la 7 ani.

Acesta este amendamentul şi cred că practica ne obligă să facem aceste modificări.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului.

Domnul Alexe Costache Ivanov:

Domnule preşedinte,

Stimate doamne, domnilor deputaţi,

Suntem de acord cu amendamentul propus de domnul deputat Bădoiu, care se referă la majorarea pedepsei, la art.321 care sancţionează infracţiunile care vizează tulburarea ordinii publice.

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia?

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere acordul iniţiatorului, cred că şi comisia poate să accepte un asemenea amendament.

Aş ruga să fim, cu toţii, atenţi pentru ca, atunci când examinăm şi adoptăm un articol, să nu mai revenim.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi dreptate, domnule preşedinte.

Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Bădoiu, acceptat şi de comisie şi de către iniţiator.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri?

S-a adoptat amendamentul.

Urmează ca, după punctul 2, staff-ul tehnic să aibă în vedere să introducă punctul 3, cu precizarea potrivită, la art.321, "pedeapsa se modifică după cum urmează". O să vă ajute domnul deputat Bădoiu.

La punctul 3, revin asupra lui.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Punctul 4.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte, s-a votat, inclusiv punctul 4.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun, dacă am revenit, acum l-am reluat, ca să audă toţi, şi cei care nu au fost atenţi.

Punctul 5 cu privire la art.182.

Aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La punctul 6, vă rog să urmăriţi, în raport, amendamentul comisiei de la pag.3, punctul 2.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, alin.1 şi 2 de la art.184 vor fi modificate potrivit amendamentului 2.

La punctul 7, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La punctul 8, cel cu privire la art.189, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La punctul 9, cu privire la art.192, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La punctul 10, cel cu privire la art.211, alin.2, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Punctul 11 privind introducerea unui nou alineat la art.211.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Punctul 12. Urmăriţi art.272.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La punctul 13, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La punctul 14, nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La punctul 15, nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La punctul 16, nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La punctul 17, nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La punctul 18, cel cu privire la art.329, vă rog să urmăriţi amendamentul 3, de la pag.3 – 4, din raportul comisiei.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 3? Nu aveţi.

Adoptat amendamentul în unanimitate şi, în consecinţă, art.329 va avea formularea rezultată din amendament.

La preambulul art.II, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

La punctul 1 al art.II, la amendamentul 4, dacă sunt obiecţiuni?

Poftiţi.

Domnul deputat Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

S-a propus eliminarea acestui text de lege.

Apreciez că, dintr-o eroare, l-am acceptat ca amendament, pentru că, verificând ulterior, am constatat că, prin Legea nr.456 din 18 iulie 2001 a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207 din 2000, care, la pct.6, la art.II, pct.1, lit.a) a punctului 1 al art.27 sunt enumerate o serie de infracţiuni pentru care competenţa o au tribunalele, printre care şi infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Dacă vom lectura acest text de lege, vom constata cu surprindere că o altă infracţiune, tot atât de gravă şi anume cea care se intitulează "abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave" nu mai apare ca fiind de competenţa tribunalelor. Cu alte cuvinte, ar fi de competenţa judecătoriilor. Mi se pare că, în raport de pericolul social ridicat al acestei infracţiuni, normal este ca, competenţa să revină tribunalelor. De aceea, eu aş merge pe ideea de a nu fi înlăturat acest art.27, pct.1, lit.a), ci doar completat, după cum urmează: infracţiunile prevăzute de Codul penal la art.174-177, art.179, 189 alin.3, 190, 197 alin.3, 209, alin.3 şi 4, 211 alin.2 şi 3, art.212, 215 alin.5, art.215¹ alin.2 – delapidare cu consecinţe deosebit de grave, art.218, 238 şi aici intervine noutatea, 248¹ Cod penal – abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave – art.252, 254, 255, 257, de la 266 la 270, de la 273 la 276, când s-a produs o catastrofă de cale ferată, 279¹, 298, 312 şi art.317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive. Mă aştept la o replică din partea iniţiatorului. se merge pe teoria că s-ar fi făcut o trecere în revistă a limitelor de pedeapsă şi întrucât infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave se pedepseşte de la 5 la 15 ani, cu închisoare de la 5 la 15 ani, spre deosebire de infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave care se pedepseşte cu închisoarea de la 10, pare-mi-se, până la 20 de ani, nu ar mai fi cazul să intre în categoria infracţiunilor mai complexe care presupun o experienţă oarecare în a le instrumenta şi a le judeca.

Mi se pare că raţionamentul iniţiatorului nu este cel corect, noi trebuie să avem în vedere pericolul social al faptei şi nu scara sancţionatoare. Aşa stând lucrurile, v-aş ruga să fiţi de acord cu punctul meu de vedere, pentru că de fapt şi la urma urmei, efectiv, atunci când am votat în iulie 2000 textul modificator, ne-a scăpat acest aspect, cel referitor la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului, domnule ministru Ivanov, vă rog să vă pronunţaţi.

Domnul Alexe Costache Ivanov:

În primul rând, cred că propunerea unui amendament în plen pentru prima oară se abate de la prevederile Regulamentului Camerei. Acest amendament nu a fost formulat decât aici pentru prima oară.

În al doilea rând, nu suntem de acord cu introducerea în corpul art.27 Cod procedură penală a abuzului în serviciu în forma calificată, pentru că s-ar crea un dezechilibru. Toate infracţiunile la care se referă art.27 din Codul de procedură penală, prevăzute la lit.a) sunt de competenţa tribunalului şi maximul special prevăzut de lege pentru toate aceste infracţiuni care sunt aici enumerate este peste 15 ani până la 20 de ani.

toate infracţiunile care sunt sancţionate cu maximum special de până la 15 ani sunt date în mod raţional în competenţa de judecată a judecătoriilor, iar infracţiunea despre care se propune să fie introdusă în acest text are maximum de 15 ani. Aşa cum deja am arătat celelalte infracţiuni care sunt enumerate în corpul art.27 sunt sancţionate cu un maxim special de peste 15 ani.

Deci, raţiunea pentru care s-a stabilit această ierarhie în competenţă a fost aceea de a se degreva Curtea Supremă de Justiţie de dosare care nu sunt de o complexitate care să atragă judecarea în recurs de către înalta instanţă a acestor infracţiuni.

După cum se cunoaşte, Curtea Supremă este o instanţă foarte aglomerată, termenele se acordă la distanţe foarte mari, se acordă termene de câte 5, 6 luni, ba poate chiar şi mai mult şi în mod constant, conducerea Curţii şi judecătorii acestei Curţi se plâng că au o competenţă foarte largă. Deci, atunci când s-a stabilit, s-a coborât competenţa în infracţiuni care nu sunt de o complexitate extraordinară către instanţele inferioare, mă refer la judecătorii, tribunal, s-a avut în vedere şi această chestiune. Deci, dacă competenţa pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art.248¹, începe la judecătorie, recursul se va judeca de Curtea de Apel. nu se mai ajunge la Curtea Supremă, unde pe rolul Secţiei penale sunt nenumărate cauze şi în această chestiune cred că şi domnul deputat Bădoiu nu mă poate contrazice.

iată raţiunile pentru care noi nu suntem de acord cu acceptarea acestui amendament.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, eu am fost în eroare că am crezut că este vorba de un amendament care a fost respins de către comisie, însă este vorba de un amendament de fond care se încearcă a fi introdus în plen, acest lucru după regulament nu este permis, încât nu pot să supun votului acest amendament, cu atât mai mult cu cât nici iniţiatorul nu este de acord.

Supun votului dumneavoastră pct.1 al art.II.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi contra?

Abţineri?

Unanimitate.

La pct.2 de la art.II nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Pct.3 şi 4, comisia nu a avut obiecţiuni, dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votate în unanimitate.

Pct.5 – nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Pct.6, urmăriţi vă rog amendamentul 5 de la pag.5. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 5? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

În consecinţă, pct.6, cel cu privire la art.209, alin.3 va avea formularea rezultată din adoptarea amendamentului 5.

Art.III. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat în unanimitate.

Art.IV, dacă aveţi obiecţiuni? (Domnul deputat Boc doreşte să intervină.)

La art.III? Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, la pag.13 din raport există un amendament pe care l-am formulat şi care figurează la amendamentele respinse. Amendamentul formulat vizează modificarea art.412 din Codul de procedură penală şi are în vedere acest articol dreptul procurorului general de a dispune suspendarea executării hotărârii judecătoreşti înainte de introducerea recursului în anulare.

Amendamentul pe care l-am formulat are un conţinut pur juridic şi doreşte racordarea practicii Curţii Constituţionale la textul Codului penal în sensul de a adapta această prevedere din Codul penal la practica formulată de către Curtea Constituţională.

Care sunt problemele? În forma actuală, art.412 sună în felul următor: procurorul general poate dispune suspendarea executării hotărârii înainte de introducerea recursului în anulare. O asemenea posibilitate a procurorului general a permis acestuia, de exemplu, în perioada actuală, să dispună suspendarea unor sentinţe penale definitive şi irevocabile înainte de introducerea recursului în anulare, de exemplu, suspendarea executării sentinţei în cazul generalului Stănculescu şi în cazul Aron Schwarz, condamnat la 12 ani închisoare pentru o fraudă mare.

Problema este că în practica judiciară, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţional un articol similar din Codul de procedură civilă, invocând următoarele argumente. Pentru acurateţe vă citesc forma în care era textul în Codul de procedură civilă şi forma nouă din Codul de procedură civilă şi mă rezum la forma nouă. Potrivit modificării prin Ordonanţa 138/2000 se spune: "procurorul general poate dispune, pe termen limitat, suspendarea după, repet, după ce s-a pronunţat o instanţă judecătorească". Şi acum să trec la poziţia Curţii Constituţionale. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale, în cazul în care procurorul general ar dispune de dreptul de a suspenda o hotărâre judecătorească definitivă dată de o instanţă judecătorească, spune Curtea, în acest caz este afectat principiul separaţiei puterilor în stat, principiu care, deşi nu este consacrat expres el poate fi dedus din ansamblul reglementărilor constituţionale şi îndeosebi al acelora având ca obiect precizarea funcţiilor autorităţilor publice şi a raporturilor dintre acestea. Curtea Constituţională a decis că o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţională. Curtea Constituţională menţionează în Decizia 73/96: dacă nici autoritatea legiuitoare nu poate dispune suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti referitoare la anumite cauze determinate, cu atât mai mult o asemenea măsură nu poate fi luată de o altă autoritate. Deci, argumentul meu se bazează pe Decizia Curţii Constituţionale care precizează expres faptul că procurorul general nu poate să suspende o sentinţă definitivă. Este în derulare în practică, aşa cum am menţionat, cazul Stănculescu. Amintiţi-vă că ieri sau alaltăieri, la Curtea Supremă a mai fost amânat cu 3 luni termenul de acolo, interval în care foarte multe părţi vătămate au decedat, moştenitorii la fel au decedat. Vedeţi şi implicaţiile practice ale unei asemenea prerogative, dar, repet, nu vreau să intrăm în discuţii cu tentă politică aici, discutăm de un articol care are un fundament pur juridic. Practica menţionată de Curtea Constituţională este susţinută şi de literatura de specialitate şi îmi face onoarea să îl citez în acest sens pe distinsul coleg de la Comisia juridică, profesor universitar doctor Ion Neagu, care, în tratatul domniei sale de procedură penală, aprecia ca atare faptul că o asemenea practică este neconstituţională şi citându-l pe domnia sa: "apreciem că această dispoziţie este neconstituţională, întrucât fiind vorba de o hotărâre judecătorească, suspendarea executării acesteia trebuie să fie acordată numai de către o instanţă judecătorească, mai mare sau cel puţin egală în grad cu instanţa care a pronunţat hotărârea judecătorească, iar nu de către un alt organ, fie el chiar şi procurorul general". Mă refer la distinsul profesor Neagu în calitate de autoritate în materie, în materie de procedură penală fiind recunoscută autoritatea domniei sale în ţară.

În consecinţă, pentru a adapta Codul penal la practica pronunţată de către Curtea Constituţională, pentru a corespunde logicii statului de drept şi a părerilor exprimate în doctrina de specialitate, am propus o formulă nouă care sună aşa: "după introducerea recursului în anulare, la cererea procurorului general sau a părţii interesate, instanţa poate să dispună suspendarea executării". Deci, dăm dreptul puterii judecătoreşti şi numai puterii judecătoreşti să se pronunţe cu privire la posibilitatea suspendării unor hotărâri judecătoreşti. Procurorul general, potrivit Constituţiei lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei. El ar putea primi o comandă politică de la ministrul justiţiei să suspende o hotărâre judecătorească dată de un organism independent, de puterea judecătorească. În mod clar este afectat principiul separaţiei puterilor în stat. Iată de ce trebuie să punem de acord prevederile Codului penal cu practica dată de Curtea Constituţională şi cu rigorile statului de drept prin respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Cred că o asemenea modificare se impune, având în vedere şi faptul că în Codul de procedură civilă, modificarea a şi fost efectuată. Dacă acolo a putut fi făcută şi s-a apreciat că s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, prin simetrie, cred că şi în acest caz trebuie să se aplice aceeaşi logică. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru Ivanov, poftiţi.

Domnul Alexe Costache Ivanov:

Ne opunem şi ne-am opus şi în Comisia juridică pentru introducerea acestui amendament, pentru că nu are legătură cu restul legii pe care vă rugăm să o votaţi. În primul rând, pentru că la Ministerul de Justiţie se află constituită o comisie care lucrează şi se află într-o fază foarte înaintată, se pare că proiectul de modificare a Codului de procedură penală va fi dat în primă lectură într-o şedinţă apropiată de guvern şi printre alte chestiuni care urmează să fie rezolvate este şi această problemă. Este normal ca atunci când se rezolvă o problemă de o asemenea importanţă, să se facă corelare cu alte instituţii ale Codului de procedură penală, pentru că dacă noi am introduce acuma un asemenea text nu am face decât ceva neperformant, neprofesionist în sensul că nu am ţine cont de legăturile pe care această instituţie le are cu alte instituţii din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, este adevărat că procurorul general, în prezent, ia această măsură, dar viaţa ne-a arătat că sunt destul de multe cauze, din nefericire, unde se înregistrează greşeli de judecată, uneori, chiar erori şi atunci procurorul general trebuie să aibă un instrument pentru ca să curme, înainte de a sesiza Curtea Supremă, nelegalitatea respectivă, urmând ca, în momentul înregistrării dosarului la Curtea Supremă, Curtea Supremă să decidă dacă această suspendare va continua sau va fi ridicată. Deci, este o măsură cu caracter benefic care, suntem de părere, în etapa actuală, trebuie menţinută.

(În continuare, şedinţa este condusă de domnul vicepreşedinte Viorel Hrebenciuc.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea numai să aduc încă un argument pentru amendamentul pe care l-am formulat după ce am ascultat poziţia Ministerului Justiţiei. Pot să vă asigur şi cred că domnul ministru Ivanov este de acord, această modificare nu are implicaţii asupra altor texte din Codul de procedură penală, la fel cum modificarea din Codul de procedură civilă nu a avut alte implicaţii asupra Codului de procedură civilă, pentru că este vorba doar de a muta puţin centrul atenţiei de la procuror la instanţa de judecată şi nu afectează cu nimic construcţia Codului de procedură civilă şi l-aş ruga şi pe domnul profesor – acum am observat că este aici – domnul profesor Neagu, în calitate de specialist recunoscut în materie, să-şi precizeze acest punct de vedere.

Pe de altă parte, nu pot fi de acord că un procuror general este în măsură să îndrepte erorile judiciare. Să ne amintim faptul că la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt admise două cauze împotriva României pentru faptul că procurorii, în România, nu satisfac acele condiţii care vizează independenţa şi imparţialitatea pentru a fi asimilaţi magistraţilor. Este binecunoscut acest lucru şi ar fi bine, într-adevăr, ca Ministerul Justiţiei să facă această modificare în Legea de organizare judecătorească pentru a compatibiliza legislaţia noastră cu cea de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Deci, iată prin acest lucru, domnul Ivanov mi-a dat încă un argument în plus pentru a susţine modificarea aceasta, pentru faptul că procurorul general, aşa cum am spus, nu este independent şi imparţial în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, pentru prea simplul motiv că el nu dispune de inamovibilitate, ci de stabilitate în funcţie, el lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei, ministrul justiţiei este om politic şi membru al Guvernului. Iată de ce nu avem acele atribute care vizează independenţa şi imparţialitatea unei instanţe judecătoreşti.

Argumentul de oportunitate că această modificare va fi făcută ulterior într-un alt proiect de lege, daţi-mi voie să nu fiu de acord de a invoca oportunitatea în detrimentul constituţionalităţii şi legalităţii. Dacă este vorba de respectarea unui principiu constituţional, orice argument care ţine de operativitate, oportunitate, de pregătirea de către guvern a unui alt proiect de lege, nu rezistă.

Domnul Ivanov spune foarte simplu: în principiu, sunt de acord, dar să o facă Guvernul. Noi spunem invers. Ea trebuie făcută şi o putem face acum. De ce să amânăm acest lucru, pentru că nu ne costă absolut nimic, ci dimpotrivă câştigăm prin credibilitate în faţa instanţelor europene, pentru că adaptăm practica juridică din România la standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, avem egalitate de tratament, aşa cum discutam cu colegul Olteanu între Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală cu privire la dreptul procurorului general de a nu suspenda o hotărâre judecătorească definitivă, ci acest drept să aparţină numai instanţei judecătoreşti.

Deci, având în vedere acest ansamblu de considerente care ţin, repet, de legalitate şi constituţionalitate, vă rugăm să votaţi pentru admiterea lui în forma în care a fost propusă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Boc. Comisia, vă rog, domnul Olteanu. Domnul Márton Árpad întâi.

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Pe de o parte, iniţiatorul are dreptate că într-adevăr, Codul de procedură penală, pe care deocamdată îl aplică, are o sumedenie de inconsecvenţe, inclusiv în această materie. Deci, sunt situaţii în care suspendarea se face cum se propune aici şi într-adevăr, mi se pare că este singura constituţională şi logică. Pe de altă parte, mai există şi cealaltă instituţie, într-adevăr în alte cazuri în care se face suspendarea tot de către procuror, dar adevărul este că nu există o consecvenţă în aplicarea uneia sau alteia dintre modalităţi în textul Codului. ca atare, eu sunt de acord să se modifice pe o gândire consecventă tot textul codului, dar dacă putem printr-un punct la care există depus un amendament să îmbunătăţim o lege care nu este constituţională, eu zic să o facem. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc domnule Árpad. Domnul Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Apreciez insistenţa şi forţa argumentelor cu privire la modificarea acestui text, însă, în numele comisiei nu pot să exprim decât punctul de vedere al comisiei şi anume acela de respingere a acestui amendament. Sunt contraargumente serioase cu privire la acest amendament. Nu cred că trebuie să ne gândim la o neconstituţionalitate prin ricoşeu, iertaţi-mi expresia stimaţi colegi jurişti, asemenea neconstituţionalitate nu există, nu putem invoca neconstituţionalitatea constatată la un caz de speţă în civil, pentru a raţiona, potrivit unui principiu al simetriei juridice, cel puţin discutabil, în legătură cu modificarea acestui text şi cu adoptarea amendamentului respectiv. Pentru că s-au invocat aici probleme legate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, vă rog să-mi îngăduiţi ca lucrurile să fie clare, să precizez că, într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, începând de la afacerea Schiesser contra Elveţiei, a constatat că unele criterii pot să fie compatibile cu dispoziţiile art.5, paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului atunci când se referă la dispunerea măsurii arestării preventive; nu este nici o referire la recursul în anulare, la suspendarea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de procurorul general.

Ce vreau să precizez în continuare este că dacă, pentru că cred că este bine să discutăm în cunoştinţă de cauză şi fără să indicăm principii generale, fără să indicăm legi generale, să ne referim direct la speţă. Curtea de la Strasbourg a spus prin urmare că, într-adevăr, procurorul Cantonului Zürich, în cazul Afacerii Schiesser contra Elveţiei corespunde criteriilor de independenţă şi imparţialitate, în schimb, procurorul Cantonului Vaud, în cazul Afacerii Huber contra aceluiaşi stat, Elveţia, decizia a fost contrară.

Iată deci, că raţionamentul Curţii de la Strasbourg diferă chiar în cazul aceleiaşi ţări, în condiţiile în care judecătorul european se asigură că există acele garanţii prevăzute de lege, repet, în materia arestării preventive, nu în legătură cu recursul în anulare. Dintr-o necesitate a unei abordări unitare în condiţiile în care a existat un punct favorabil exprimat de reprezentantul, agentul guvernamental la Strasbourg într-un caz recent, în legătură cu noua abordare în materie, cred că trebuie să respingem acest amendament, să lăsăm comisia constituită la nivelul Ministerului Justiţiei să elaboreze într-o concepţie nouă, noul Codul penal cu instituţiile şi reglementările adaptate în totalitate la normele europene.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu tot respectul faţă de abordarea juridică a domnului Olteanu, dânsul a comis un sofism aici juridic, în ce sens? Dânsul spunea, pe bună dreptate, că procurorul, potrivit practicii Curţii Europene şi a art.5, paragraful 3 din Convenţie: nu ar putea avea atributele de magistrat în vederea dispunerii unei măsuri care să vizeze arestarea. Şi atunci, eu vă întreb pe dumneavoastră, în spiritul acestei logici juridice, dacă procurorul nu are dreptul să dispună măsura arestării, măsură care poate fi anulată de către o instanţă de judecată, atunci are dreptul procurorul să suspende o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă? Păi, este de domeniul evidenţei că dacă nu poate să aresteze şi nu poate, prin urmare, să dispună o măsură pe care oricum instanţa o poate ataca şi anula imediat, atunci poate să ia o măsură mai gravă, mai mare şi să dispună suspendarea unei hotărâri a unei instanţe judecătoreşti, o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă? Nu credem că poate face procurorul acest lucru. Argumentul nostru se bazează pe logica principiului separaţiei puterilor în stat.

Când am invocat Codul de procedură civilă, am invocat faptul că acolo, Curtea Constituţională a invocat principiul separaţiei puterilor în stat pe acest considerent. Nu poate o autoritate ce ţine de puterea Executivă, în principiu şi mă refer aici la Ministerul Public care lucrează, aşa cum am spus, sub autoritatea ministrului justiţiei, să intervină şi să se amestece în treburile puterii judecătoreşti şi să suspende o soluţie dată de puterea judecătorească. Dacă dorim să respectăm independenţa puterii judecătoreşti, condiţie fundamentală a principiului separaţiei puterilor în stat, atunci trebuie să curmăm acest drept al procurorului general de a suspenda o hotărâre judecătorească definitivă şi hotărârea judecătorească definitivă să poată fi suspendată numai tot de către o instanţă judecătorească, este adevărat, la cererea procuroului general, la cererea părţii interesate.

Deci, sensul propunerii noastre vizează într-adevăr, racordarea textului din Codul penal la logica statului de drept şi a principiului separaţiei puterilor în stat şi inclusiv la normele de convenţie europene pe care le-am invocat, în cadrul general pentru a se înţelege mai bine.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Boc. Domnul Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie ca, în nume propriu de această dată, să beneficiez de un drept la replică în condiţiile în care mi s-a pronunţat numele. Cred că o asemenea discuţie nu este inutilă, însă, în acelaşi timp nu trebuie nici să stârnim confuzie, pentru că art.5, paragraful 3 la care mă refeream din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisdicţia Curţii priveşte judecătorul sau alţi magistraţi, noţiune autonomă în concepţia Curţii, interpretată potrivit criteriilor acesteia, or, din asemenea perspectivă dată de Curtea Europeană este evident că nu doar judecătorul poate fi acela care să fie abilitat cu dispunerea măsurii arestării preventive, eventual cu alte asemenea măsuri de dispoziţie referitoare la un drept fundamental. Dintr-o asemenea perspectivă vă rog să raţionăm şi să considerăm că amendamentul nu poate fi admis, câtă vreme în ţările ale căror decizii judiciare au fost examinate de judecătorii europeni, se admite chiar că sunt situaţii în care acel alt magistrat nu trebuie să fie neapărat judecător, nici neapărat procuror. În Olanda, în cazul auditoriului militar, s-a considerat că acesta îndeplineşte anumite condiţii din convenţie.

Pe scurt, concluzia care cred că trebuie trasă de aici este că suspendarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să poată fi posibilă la cererea procurorului general, în condiţiile în care avem de prezervat, de salvat nişte situaţii absolut constatate pe bază de probe, în condiţiile în care inegalitatea sau mai exact prejudicierea drepturilor fundamentale ale celui în cauză trebuie să nu mai poată continua.

Un ultim aspect, vă rog să-mi îngăduiţi, pentru ca să ne aducem aminte de adevărul adevărat, realitatea este că subordonarea Parchetului sau a Ministerului Public, a procurorului general a intervenit în timpul guvernării anterioare prin modificarea Legii nr.92/1992. Nu e o politizare a discursului, încă haideţi să fim, cum să vă spun, cinstiţi cu noi înşine şi să ne amintim că nu este prea mult timp de atunci, când Parchetul a devenit mai dependent de Executiv, iar în condiţiile acesta au survenit mai multe hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului începând cu afacerea Vasilescu contra României unde, într-adevăr, se spune că procurorul general nu este independent de Executiv.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, 30 de secunde aveţi.

Domnul Emil Boc:

Eu apreciez toleranţa în care se desfăşoară această şedinţă şi cred că avem cu toţii de câştigat dacă ne expunem punctele de vedere. Dacă doriţi, puteţi să veniţi la microfon, vă cedez microfonul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, vă rog să vă adresaţi sălii cu obiectul nu conversaţi, domnule.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu tot respectul faţă de domnul Olteanu şi eu pronunţ numele, nu mă sfiesc, pentru că nu îmi ese frică de o dezbatere liberă, nu s-a făcut subordonarea procurorului general faţă de ministrul justiţiei în timpul unui mandat sau altul. Constituţia României defineşte acest lucru şi vă citez art.131: "Procurorii îşi desăfşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". Deci, textul Constituţiei este acela care pune procurorul general sub autoritatea ministrului justiţiei şi nu avem nevoie de o altă invocare a unei moşteniri dezastruoase dintr-o altă guvernare. Avem de-a face cu un text constituţional. Şi, ca să fiu mai bine înţeles cu privire la argumentul pe care l-am formulat aici, să luăm cazul Stănculescu şi să încercăm să-l scoatem de sub cupola politicului.(Vociferări în sală din partea Grupului parlamentar al al PRM.)

A existat o sentinţă penală definitivă de condamnare, numai că, procurorul general a intervenit sfidând principiul separaţiei puterilor în stat şi ... (I se întrerupe microfonul.)

Domnule preşedinte, vreau să duc argumentul până la capăt, repet, nu invoc considerente politice, discut o speţă juridică pentru a justifica argumentul. Nu am făcut nici un fel de divagaţie politică. Deci de mai bine de un an de zile, o sentinţă dată de puterea judecătorească din România este suspendată şi nu este pusă în aplicare, pentru că procurorul general doreşte acest lucru. Or, în mod normal acest lucru îl poate decide numai o instanţă de judecată, să suspende o hotărâre dată de puterea judecătorească. Aţi văzut, între timp, aşa cum am menţionat au decedat părţile vătămate, au decedat moştenitorii, dispar probele, lucrurile nu pot decurge în felul acesta într-un stat de drept. Trebuie să lăsăm puterii judecătoreşti, căreia trebuie să-i asigurăm independenţa şi imparţialitatea, să se pronunţe dacă este oportună sau nu suspendarea executării. Nu procurorului general.

Domnul preşedinte Olteanu a spus la un moment dat, la cererea procurorului general, da, are dreptul să ceară, dar competenţa de a aproba să revină numai justiţiei, într-un stat de drept.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc, domnule Boc.

Vă rog, domnule Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Regulamentul îmi permite. În numele Grupului parlamentar al PRM, propun sistarea discuţiilor. Vă rog să puneţi la vot.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Cine este pentru propunerea domnului Bolcaş? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 7 voturi împotrivă şi o abţinere s-a acceptat propunerea domnului deputat Bolcaş.

Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins al domnului Boc.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Ce este indisciplina asta? Toată lumea vorbeşte văd. Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 20 voturi pentru, 9 abţineri şi 100 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc.

În continuare, trecem la art.III. Dacă aveţi observaţii? Nefiind observaţii, este adoptat.

La art.26 alin.1 sunt observaţii? Nu sunt. Vă mulţumesc.

Adoptat.

Art.IV. Observaţii? Mulţumesc. Adoptat.

Art.5. Sunt observaţii? Vă mulţumesc. Adoptat.

Art.7. Adoptat.

Art.8. Adoptat.

Art.14. Adoptat.

Art.V. Observaţii? Adoptat.

Art.1¹. Adoptat.

Art.2, pct.8, 9, 27 şi 34. Sunt observaţii? Adoptat.

La art.3, alin.1 şi 2. Sunt observaţii? Vă mulţumesc. Adoptat.

Art.6 alin.1. Sunt observaţii? Vă mulţumesc. Adoptat.

Cu aceasta am finalizat acest proiect de lege. Felicitări.

Proiectul de lege va fi la votul final.