Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2002
![]() |
2. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 225/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Trecem, stimaţi colegi, la dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi de astăzi. Primul, Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine. Suntem în procedură de urgenţă. Îl rog pe domnul vicepreşedinte Marin Gheorghe să propună timpii de dezbatere. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare propune un timp maxim de dezbatere de 10 minute şi un minut de intervenţie. |
|
Dacă sunteţi de acord, stimaţi colegi, cu această repartiţie. Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem atunci la dezbaterea proiectului. V-am ruga să urmăriţi în paralel raportul comisiei şi textul proiectului de lege. La titlul acesteia, dacă aveţi obiecţiuni. Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. La cuprinsul art.unic dacă aveţi obiecţuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.2, alin.1. Domnul Ţiplica are o intervenţie. E vorba de înlocuirea unui simplu cuvânt şi nu ştiu dacă acesta este esenţial şi nu ne pune în situaţia de a avea loc o mediere care să întârzie adoptarea proiectului. Poftiţi, domnule Ţiplica. |
|
Domnul Gheorghe Ţiplica (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi vă propunem să fiţi de acord ca să fie menţinut în textul art.2 alin.1 lit.c) cuvântul "organizaţiile profesionale şi patronale". |
|
Comisia. |
|
Domnule preşedinte, Considerăm că înlocuirea "organizaţiilor" cu "asociaţiile", se poate renunţa pentru celeritatea procesului legislativ. Eu vă propun să rămânem pe textul iniţial. |
|
Stimaţi colegi, Supun atunci votului dumneavoastră articolul 2, alin.1, lit.c) votului dumneavoastră. Cine este pentru formularea Senatului? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă. Abţineri? Unanimitate. Vă rog să observaţi că la lit.a), b), d), e), f), g) h) şi i), comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă la vreuna din aceste litere aveţi dumneavoastră, votate în formularea existentă promovată de Senat. La lit.j) de la acelaşi art.2, alin.1, vă rog să urmăriţi amendamentul 2. Domnul Ţiplică. |
|
Domnul Gheorghe Ţiplica: Domnule preşedinte, Vă propun să rămânemn la formularea iniţială a art.2, alin.1, lit.j) pentru că sarcina care este trecută aici este mai fermă pentru Ministerul Afacerilor Externe, care spune aşa: "Ministerul Afacerilor Externe va sprijini agenţia în identificarea şi atragerea de surse de finanţare", pe când în forma propusă, "identifică şi atrage surse de finanţare internaţionale şi cu sprijinul" Adică nouă ni se pare că sarcina care se dă Ministerului Afacerilor Externe pe textul iniţial este mai fermă şi susţinem menţinerea acestei formulări. |
|
Din partea comisiei. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În fond, cele două forme exprimă acelaşi conţinut. Eu cred că putem să mergem pe formularea Senatului, art.2, alin.1, aşa cum a fost el acceptat de Senat. |
|
Mulţumesc, domnule coleg. Stimaţi colegi, vă rog să urmăriţi atunci formularea de la lit.j) în propunerea iniţială şi pentru a nu supune de mai multe ori votului dumneavoastră diverse variante, supun mai întâi votului varianta adoptată de către Senat. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La lit.k), nu sunt obiecţiuni din partea comisiei. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votată în unanimitate. Alin.2 de la art.2. Nu sunt obiecţii. Votat în unanimitate. La art.2, alin.3, vă rog să urmăriţi amendamentul comisiei. De fapt, acest amendament este de redactare şi, oricum, potrivit regulilor de tehnică legislativă, denumirile instituţiilor se scriu cu litere mari. Poftiţi! |
|
Domnul Gheorghe Ţiplica: Este vorba de agenţia de dezvoltare regională, deci este un nume comun, nu zice "Agenţia de dezvoltare regională nord-est". Aici este ca şi cum ar fi ministerul de coordonare centrală. Eu vă propun să rămână tot redactarea din art.2 alin.3. Aici este vorba de agenţie de dezvoltare regională generală. Nu e nominalizat. |
|
Da. Aţi reţinut, stimaţi colegi. Supun votului dumneavoastră art.2 alin.3, în formularea Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. Pentru art.2 alin.4, vă rog să urmăriţi amendamentul 4. Iniţiatorul. |
|
Domnul Gheorghe Ţiplică: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Agenţia Română pentru Investiţii Străine este denumită ca un organ al administraţiei publice centrale. Şi, de aceea, noi am considerat că relaţiile acestei instituţii centrale trebuie să fie cu ministerele. Este adevărat că în alin.următor, la alin.5, se spune că ea va colabora. Are dreptul să solicite informaţii de la celelalte organe ale administraţiei publice centrale, de la autorităţile administraţiei publice locale, de la alte instituţii şi autorităţi publice. Deci, pentru a menţine rangul acestei instituţii, aşa cum a fost denumită şi definită ca organ al administraţiei centrale, eu vă propun să rămână forma adoptată de Senat. |
|
Din partea comisiei, domnul vicepreşedinte Marin. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Întrucât, aşa cum a prezentat şi domnul ministru, ceea ce este menţionat acum la alin.4 este conţinut în alin.5, consider că nu mai e nevoie să mai precizăm încă o dată în alin.4 ceea ce este prevăzut în alin.5, şi să rămânem pe varianta 4, varianta Senatului. |
|
În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră alin.4 de la art.3 în formularea Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. Pentru alin.5 de la art.2 nu au existat amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. La art.3, comisia n-are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate, în formularea Senatului. Art.4 şi 5. Comisia nu a avut amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votate în unanimitate, în formularea Senatului. Art.6. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate, în formularea Senatului. Art.7 şi 8. Nu sunt amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Votate în unanimitate, în formularea Senatului. La art.9, vă rog să urmăriţi amendamentul 5. Domnule Ţiplică, este un singur acord, pronume. |
|
Domnul Gheorghe Ţiplica: Domnule preşedinte, Aici s-a introdus pronumele "lor". Noi considerăm că redactarea adoptată de Senat este corectă, pentru că "Ministerul Dezvoltării şi Secretriatul General al Guvernului vor înainta Guvernului noile atribuţii şi structuri organizatorice". Se înţelege că sunt ale lor, pentru că prin preluarea atribuţiilor de către această instituţie nouă care se înfiinţează, ei vor ceda o parte din atribuţii. Şi se înţelege că e vorba de "atribuţiile lor". |
|
Da. Domnule Marin, poftiţi! |
|
Domnule preşedinte, Considerăm că această întărire prin "lor" este subînţeleasă şi deci putem să renunţăm la ea fără a avea nici un fel de implicaţii asupra înţelegerii şi clarităţii textului. Rămânem pe varianta Senatului. |
|
Aş vrea să vă informez, pentru corectitudine, că autorul acestui amendament, distinsul nostru coleg Mohora, din eleganţă şi din dorinţa de a nu se ajunge la mediere, a renunţat şi dânsul la acest amendament. Supun, în aceste condiţii, votului dumneavoastră art.9 în formularea Senatului. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitatea celor prezenţi. Art.10 şi ultimul din acest proiect, dacă aveţi obiecţiuni, comisia nu a avut, nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. Stimaţi colegi, am parcurs proiectul de lege. Deşi este o lege cu caracter ordinar, având în vedere faptul că prezenţa în sală nu este chiar cea indicată în registrele de prezenţă, vom supune acest proiect votului final în ziua de marţi, când este fixat vot final. |


