Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

Insist cu rugămintea de a pofti în sală pentru a relua dezbaterile la proiectul Legii de modificare a Codului Penal.

Îl invit în sală şi pe domnul secretar Borbely. (Din prezidiu mai face parte domnul Nicolae Leonăchescu, secretar)

Domnule deputat Boc, v-aş ruga să invitaţi un coleg de-al dumneavoastră de la Comisia juridică, pentru că dumneavoastră aveţi şi puncte de vedere proprii şi...

Domnul Emil Boc:

Dacă e nevoie pot să mă limitez.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. De acord. Luaţi atunci loc în bancă pentru Comisia juridică. (Domnul deputat Boc se aşează în banca destinată comisiei)

Stimaţi colegi, vă amintesc că aseară ne-am oprit la punctul 3 din amendamente respinse, un amendament pe care l-a susţinut domnul deputat Boc. Aţi ascultat şi argumentele domniei sale.

Haideţi, totuşi, să ajungem la un acord, pentru că dumneavoastră cam abuzaţi de cuvânt întotdeauna. V-aţi susţinut amendamentul ...

Domnul Emil Boc:

V-am promis că în zece fraze am terminat, şi mai înainte; am terminat în zece fraze.

Domnul Valer Dorneanu:

Ascultaţi-mă puţin! V-aţi susţinut ieri amendamentul, v-a răspuns domnul ministru. Deci, la răspunsul domnului ministru dacă aveţi ceva de adăugat în plus faţă de ce dumneavoastră aţi susţinut deja.

Domnul Emil Boc:

Sigur că da, domnule preşedinte. Din două motive voi avea de adăugat: în primul rând, nu suntem în prezenţa aceluiaşi auditoriu şi, în consecinţă, colegii noştri cred că trebuie să ştie ce votează, cum putem invoca faptul că aseară s-au spus unele lucruri, nu s-a trecut la vot, prezenţa este cu totul alta astăzi, şi, în consecinţă, cred că trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi să ne cunoaştem argumentele.

La punctul 3 din raport, domnule preşedinte, există un amendament respins, pe care, foarte pe scurt, îl voi reproduce, în sensul că noi am propus ca pe lângă proba verităţii, ca modalitate alternativă, să se accepte şi justificarea legată de interesul public sau de proba bunei-credinţe, pentru ca o persoană să nu fie condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie. Repet, introducerea bunei-credinţe şi a interesului public ar reprezenta o adaptare a legislaţiei României la standardele Consiliului Europei, la standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Şi, în acest sens, aş vrea să vă aduc mai multe argumente din practica şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În sensul că proba practicată în cazul ziaristului este cea a bunei-credinţe şi a interesului public. Aceasta înseamnă că informaţia era de interes public, şi ziaristul a crezut la data publicării articolului sau a difuzării emisiunii, că informaţia era adevărată. Principala probă a bunei-credinţe pe care o poate face ziaristul este cea a verificării rezonabile a informaţiei înainte de difuzare. Ea constă în dovedirea faptului că ziaristul a verificat existenţa unor elemente, împrejurări sau circumstanţe de natură să-i confere suficiente motive care să-l facă să creadă în adevărul faptelor publicate.

Suficienţa motivelor trebuie analizată şi din perspectiva caracterului perisabil al informaţiei. Informaţia este un bun perisabil, prin chiar natura sa, iar ziaristul nu are la îndemână nici mijloacele şi nici timpul de verificare de care beneficiază alte categorii de persoane. Simpla constatare că faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate, nu este suficientă pentru a se concluziona că acesta a acţionat cu rea-credinţă.

Trebuie să se ţină seama de specificul profesiei de ziarist, în special, sub trei aspecte:

1. Sub aspectul mijloacelor, în sensul că el nu dispune de mijloacele pe care le au organele specializate ale statului (poliţie, parchet sau serviciu de informaţii).

2. Jurnalistul nu are la îndemână nici timpul de investigare de care beneficiază organele specializate ale statului.

3. Informaţia, prin însăşi natura sa, este un bun perisabil. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza "Sunday times observer and Guardian versus United Kingdom" a spus: "Informaţia este un bun perisabil şi întârzierea publicării ei, chiar şi pentru o scurtă perioadă, creează riscul pierderii valorii şi interesului faţă de acea informaţie.

De aceea Curtea Europeană, de exemplu, în cazul Dalban, versus România, recunoaşte posibilitatea ziaristului de a exagera într-o anumită măsură prezentarea informaţiilor. De exemplu, ce spunea Curtea Europeană în cazul Dalban versus România: "Curtea este conştientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, şi recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare. Aceasta se circumscrie interesului unei societăţi democratice, de a permite presei să joace rolul indispensabil, de câine de pază, şi să-şi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general.

De aici se poate concluziona, doamnelor şi domnilor, că din specificul profesiei de gazetar rezultă că adevărul jurnalistic, stabilit în urma unei investigaţii jurnalistice este diferit de adevărul judiciar, iar ambele diferă uneori de adevărul obiectiv.

Iată de ce credem noi că, în consecinţă, se impune şi în România aplicarea probei bunei-credinţe şi a interesului public, admiterea acesteia ca probă alternativă la proba verităţii, tocmai pentru ca libertatea de exprimare să se simtă şi în România la ea acasă, la fel cum se simte în toate ţările din Uniunea Europeană.

Mai mult decât atât, în cazul Inze versus Austria, Alsan versus Turcia, invocând interesul public, Curtea Europeană a spus: "Protecţia relatării şi dezbaterii în presă a chestiunilor de interes public include nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă, ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează".

Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică. Acest principiu este cu atât mai important atunci când în discuţie este presa.

Iată, doamnelor şi domnilor câteva argumente de jurisprudenţă de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţă care potrivit articolelor 20 şi 11 din Constituţia României, jurisprudenţă obligatorie pentru România, şi care ar trebui să fie avută în vedere şi în cazul modificării legislaţiei noastre.

Spuneam ieri, în continuare, că şi în alte ţări din Uniunea Europeană, am dat exemplul Franţei, am dat exemplul Germaniei, proba bunei-credinţe şi a interesului public este acceptată şi legiferată.

Cu alte cuvinte, noi nu ne putem doar rezuma, aşa cum a spus domnul ministru ieri, că prin sintagma de "interes legitim" oricum vom înţelege orice. Să nu uităm că în instanţele de judecată, foarte puţine dintre persoanele de acolo cunosc jurisprudenţa Curţii Europene în detaliu şi în fundamentele ei. Avem nevoie de precizări concrete în Codul penal, şi nu să mergem pe cale de interpretare, că judecătorii vor interpreta în sensul acesta. Trebuie să introducem în mod expres buna-credinţă şi interesul public în art.207 din Codul penal, şi formula pe care v-am propus-o dumneavoastră sună acum în felul următor: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii sau care serveşte interesul public, şi s-a făcut proba bunei-credinţe, nu constituie infracţiune de insultă sau calomnie".

Vă mulţumesc, şi sperăm că veţi da un vot pentru jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru modernizarea legislaţiei din România în concordanţă cu aceste standarde. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat, nu v-am întrerupt, pentru a vă da posibilitatea să adunaţi toată simpatia posibilă a presei. Dar, v-aş ruga insistent, în vacanţa parlamentară să examinaţi Regulamentul Camerei Deputaţilor, să vedeţi cât poate lua deputatul cuvântul la un amendament. Şi, dacă tot aţi vorbit de toleranţă, gândiţi-vă şi la faptul că şi ceilalţi trebuie toleraţi de către dumneavoastră, ca să poate să ia cuvântul şi ceilalţi deputaţi. Nu mai monopolizaţi dumneavoastră toate discuţiile, şi nu mă mai obligaţi să fiu neelegant şi să vă întrerup. Încercaţi, repet, să vă încadraţi şi dumneavoastră în regulament. O să vă ofer şi un ceas cadou, pentru că văd că nu aveţi, dar vedeţi că aveţi un ceas în faţa sălii şi încercaţi şi dumneavoastră " " " Să ştiţi că democraţia porneşte de la regulament, distinse coleg.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, eu trebuie să constat cu îngrijorare faptul că prezentarea unui amendament în Parlamentul României constituie o ofensă la adresa partidului de guvernământ. Dacă în acest stadiu am ajuns al discuţiilor, eu vă promit că n-o să mai discut nimic în Parlament, dacă asta înseamnă pentru dumneavoastră democraţie. Nu cred că dezbaterea din acest for trebuie să fie oprită.

Domnule preşedinte, aţi modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor la începutul mandatului, pentru a da posibilitate oamenilor să lucreze în comisii " " "

Domnul Valer Dorneanu:

Vă amintesc că în numele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, fiind procedură de urgenţă, dumneavoastră aţi propus limitarea timpilor de dezbatere. Aveţi şi dumneavoastră, măcar o dată, atâta obiectivitate şi să vă conformaţi Regulamentului.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, de ce vă este frică de dezbaterea democratică? Aveţi voturile dumneavoastră în sală, sunt asigurate. De ce vă este frică? Vă este frică de dezbatere? De ce vă este frică dumneavoastră?

Domnul Valer Dorneanu:

Mi-e frică de penibilul dumneavoastră, că veniţi aici şi vorbiţi fără să spuneţi nimic. Uitaţi-vă în stenogramă şi o să vedeţi cum repetaţi de peste 70 de ori aceeaşi frază.

Domnul Emil Boc:

Pentru că la unii din PSD trebuie să le intre în cap unele lucruri. Şi probabil că este nevoie de mai multe repetiţii.

Domnule preşedinte, vă rog foarte mult, cât veţi mai conduce această Cameră, să daţi dovadă de toleranţă şi spirit deschis, pentru că este vorba de Parlamentul României, şi nu de reuniunea grupului PSD. Şi, atâta vreme cât în această sală mai este democraţie, această tribună nu trebuie să fie confiscată de nimeni. Şi, în consecinţă, să ne daţi posibilitatea să ne putem exprima gândurile, opiniile, ideile, şi nu să stăm şi să asistăm la politica unui " " "

Domnul Valer Dorneanu:

Exact asta vroiam să spun şi eu, că nu trebuie confiscată de nimeni. Deci, nici de dumneavoastră. (Vociferări în partea dreaptă.)

Cine mai doreşte să intervină?

Domnul Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi, nu încerc să intru în dezbaterea şi jocul de imagine ale domnului deputat Boc. Vreau să-l combat, însă, cu câteva argumente pe fond. Este foarte clar că, în opinia domnului Boc, există trei tipuri de adevăruri, asta am înţeles eu: adevărul obiectiv, adevărul jurnalistic şi adevărul juridic. Dumnealui pendulează între cele trei adevăruri, dând o oarecare greutate adevărului jurnalistic. Dar, tot dumnealui se contrazice, că jurnalistul nu are întotdeauna mijloacele să investigheze realitatea, încât să dea o soluţie valabilă, rezistentă în timp, şi, dacă se poate, şi cu efecte juridice.

Deci, soluţiile sau propunerile făcute de domnul Boc, de a îmbunătăţi textul ordonanţei de urgenţă sunt combătute de domnia sa însuşi. Partidul nostru nu cred că are ceva împotriva invocării bunei-credinţe, a interesului public, pentru că se prezumă că jurnalistul acţionează cu bună-credinţă. Mă puteţi combate, că orice om care desfăşoară activitate publică, nu acţionează cu bună-credinţă, domnule deputat Boc? Deci, se prezumă că acţionează cu bună-credinţă. Dar, ca să introduceţi un asemenea text, pe care dumneavoastră l-aţi invocat aici, permiteţi-mi să invoc (dar în paranteză "invoc"), şi n-aş vrea să fie interpretat altfel, că pentru a prezuma buna-credinţă şi interesul public, pentru a fi sigur că acest lucru se întâmplă, aş avea nevoie şi de un cod deontologic al jurnalistului, aş avea nevoie de o responsabilitate profesională ridicată, ca să fiu sigur că acel jurnalist acţionează cu bună-credinţă şi în virtutea interesului public. Altfel, pot apare erori, pot apare situaţii sau ipoteze în care subiectivismul, intenţia de şicană, şi, dacă veţi dori, chiar dorinţa de a aduce atingere onoarei sau reputaţiei unei persoane.

Deci, aceasta este intervenţia mea. Ar fi fost mai multe lucruri de spus. Mă opresc aici ca să intru în timpul alocat acestor dezbateri. Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, domnul ministru mai are de răspuns la câteva probleme care s-au ridicat.

Domnul Doru Crin Trifoi:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi,

Îmi este greu să mă autoreproduc spiritual şi să repet ceea ce am spus şi aseară la intervenţia domnului deputat Boc. Domnia sa a reluat practic ceea ce a prezentat şi în şedinţa de ieri după-amiază. Mă văd nevoit, pentru a clarifica lucrurile, să repet şi eu o parte din argumentele pe care le-am expus deja în şedinţa trecută.

În primul rând, doresc să precizez, încă o dată, că nu dezbatem aici delictele de presă. Atât art.205, cât şi art.206 din Codul penal care se referă la insultă şi la calomnie, nu fac referiri la delictul de presă. Nu au un subiect activ, circumstanţial calificat. Nu se referă la ziarişti, ci la orice cetăţean al României. Iar ziaristul, cu toată calificarea sa specială, rămâne, în primul rând, un cetăţean al României şi apoi, un membru al unei asociaţii profesionale distincte.

Ce este art.207, pe care domnul deputat Boc doreşte să-l amendeze, şi care articol nu este cuprins în ordonanţa pe care am înaintat-o spre aprobare domniilor voastre. Art.207 instituie o clauză de exonerare de răspundere penală. Ce înseamnă aceasta? Deşi se stabileşte vinovăţia persoanei care a insultat sau a calomniat, ea este apărată de răspundere penală, dacă admiţându-se proba verităţii, se face dovada că cele afirmate de domnia sa au fost exacte, adevărate, iar afirmaţiile au fost făcute pentru apărarea unui interes legitim.

Deci, există această posibilitate, ca făptuitorul, indiferent de calificarea lui profesională, deci, chiar şi jurnalistul, să-şi facă apărările în faţa instanţei de judecată. Noţiunea, sintagma de "interes legitim", în opinia noastră, acoperă şi pe aceea de interes public.

Am precizat şi aseară că modalitatea în care a formulat domnia sa, domnul deputat Boc, amendamentul, şi anume aceea de apărare a interesului public şi dovada bunei-credinţe, asociată cu ideea de proba verităţii, duce la o concluzie care contrazice chiar şi etica elementară.

Eu nu pot să înţeleg şi nici domnia sa cred că nu ne-a putut explica cum poţi proba interesul public şi cum poţi proba buna-credinţă atunci când nu s-a admis proba verităţii. Deci, aceasta înseamnă că faptele afirmate nu sunt adevărate. Deci, o persoană minte, face afirmaţii calomnioase, insultătoare la adresa altei persoane, şi cu toate acestea doreşte să demonstreze în instanţă că a acţionat pentru apărarea interesului public şi cu bună-credinţă. Este o chestiune, şi ilogică, şi neetică.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Poftiţi, domnule Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă cer scuze că intervin. N-aş fi dorit s-o fac, însă vă aflaţi în faţa unei directe dezinformări din partea domnului ministru Trifoi. S-a spus şi în şedinţa de ieri, s-a spus şi astăzi că aceste delicte (205, 206) nu sunt delicte de presă, şi nu privesc presa, întrucât, în conformitate cu art.30 alineatul ultim din Constituţie, delictele de presă, înţelegând şi penale şi civile, trebuie reglementate printr-o lege specială, care nu există. Susţinerea este corectă şi aşa ar trebui să fie, probabil în visurile celor de la Ministerul Justiţiei, care patronează, însă, fără să intervină o practică constantă a instanţelor judecătoreşti, prin care, pentru delicte de presă, ziarişti sunt condamnaţi pentru infracţiunile de insultă şi calomnie, mergându-se pe teza juridică, că acolo unde există o reglementare generală, în lipsa uneia speciale, aceasta se aplică.

Domnule ministru, ori teza pe care ne-o înfăţişaţi dumneavoastră este corectă, şi aş dori să fie, şi mă alătur ei, şi atunci aveţi obligaţia, nu morală, ci legală, de a promova un recurs în interesul legii pentru o practică judiciară unitară, ceea ce n-aţi făcut şi aţi lăsat practica diversă a instanţelor să fie contrară Constituţiei, aşa cum susţineţi acum şi aici. Sau, este vorba de o încercare de adormire a unei imagini, de creare a unor infracţiuni care se pot aplica şi în materie de presă, aşa cum se aplică celorlalţi cetăţeni. Şi, pentru că tot suntem în anul Caragiale, domnule ministru, din această dilemă nu puteţi ieşi.

A doua problemă este puţin mai delicată. Sigur că vocea opiniei publice trebuie apărată prin apărarea modalităţilor de exprimare care sunt reprezentate de presa scrisă şi audiovizuală. Sigur că trebuie să existe o lege specială în această materie, pentru că nu putem lăsa ceea ce este special, la discreţia dreptului comun. Dar, cred că ne preocupă în aceste infracţiuni, mult prea mult problema numai a presei, uitând că infracţiunile se adresează, în primul rând, cetăţeanului de rând. Vă rog să priviţi şi sub aceste auspicii amendamentele.

În ceea ce priveşte art.207, şi am încheiat, sigur că interesul legitim include, în primul rând, interesul public. A adăuga şi interesul public, ar însemna a disocia interesul legitim de interesul public. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule Boc, aveţi, într-adevăr, dreptul la replică. Nu vă amintesc cât durează un drept la replică, dar vă spun categoric că, atunci când depăşiţi timpul, vă închid microfonul.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, în afirmaţiile efectuate de către distinsul coleg, domnul deputat, şi domnul ministru, aş vrea să amintesc un singur lucru. Menţinerea probei verităţii ca unică apărare, este o caracteristică a sistemului retrograd a legii penale româneşti, care cere acuzatului să-şi dovedească nevinovăţia. Într-un sistem juridic, democratic, acuzarea trebuie să dovedească vinovăţia acuzatului.

Iată de ce considerăm noi că menţinerea doar a probei verităţii, ca unică modalitate de apărare, este insuficientă. O persoană privată sau o persoană publică, un jurnalist sau orice cetăţean va trebui să facă dovada că în totalitate faptele invocate sunt adevărate.

În ceea ce priveşte însă libertatea de exprimare prin presă, Curtea Europeană a spus de foarte multe ori, şi nu ştiu de ce se supără lumea aici, când aude acest lucru, în sensul că, în cazul Dalban versus România, unde statul român a pierdut, Curtea Europeană a spus, a argumentat că ziaristul nu putea fi condamnat atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că faptele descrise în articole erau în totalitate false, şi că serveau alimentării unei campanii de defăimare împotriva persoanelor vătămate.

Cu alte cuvinte, în materia libertăţii de exprimare, pentru a avea o dezbatere democratică, trebuie să-i dai posibilitatea jurnalistului, pornind de la fapte, să-şi precizeze punctul de vedere. Altfel, nu fac nici o deosebire, niciodată, între un ziarist şi un organ de anchetă. Unde va mai rămâne libertatea de exprimare? Unde va fi critica specifică societăţii democratice, dacă noi vom cere jurnalistului, în continuare, să vină în totalitate cu adevărul faptelor invocate. Aşa se spune şi în jurisprudenţa Curţii Europene: "Jurnalistul are dreptul la o anumită doză de exagerare, dacă este cu bună-credinţă şi în interesul public", dar nu să-i cerem să reproducă în totalitate ca fiind adevărate faptele invocate.

Iată de ce, credem noi, că argumentele invocate sunt în concordanţă cu standardele internaţionale în materia libertăţii de exprimare. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, daţi-mi voie să vă anunţ prezenţa în sală a unei delegaţii din Camera Deputaţilor a Parlamentului Republicii Italiene, condusă de domnul Gustavo Selva, preşedintele Comisiei pentru politică externă şi comunitară. (Aplauze.)

Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul domnul deputat Boc. Îl găsiţi la pag.4 din raport, la cap. "Amendamente respinse".

Cine este pentru? Mulţumesc. 15 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 60 voturi împotrivă.

Abţineri? 7 abţineri.

Cu 60 voturi împotrivă, 15 pentru, 7 abţineri, amendamentul domnului Boc a fost respins.

La punctul 3 din art.1 a ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Nefiind obiecţiuni la punctul 3, care se referă la abrogarea art.238, punctul 3 este admis în unanimitate.

La punctul 4, cel cu privire la alin.1 al art.239.

Domnul deputat Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, la punctul 4 din raport, la amendamente respinse, figurează un amendament pe care în Grupul parlamentar al Partidului Democrat l-a formulat. La ce se referă? Potrivit art.239¹, insulta sau calomnia săvârşită nemijlocit şi prin mijloace de comunicare contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii, şi pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Care este problema? Avem un regim special pentru aceste persoane care intră în categoria funcţionarilor publici. Cu alte cuvinte, o insultă sau o calomnie săvârşită împotriva unui funcţionar public va fi sancţionată mai aspru decât o calomnie sau o insultă săvârşită împotriva unei persoane publice sau împotriva unei persoane private.

Noi aprecim că această distincţie nu se impune, această discriminare nu se justifică. De ce? Menţinerea unor pedepse mai mari în cazul insultei şi calomniei la adresa unei largi categorii de funcţionari publici, şi anume, aceia care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, constituie o încălcare a principiului egalităţii între cetăţeni, pentru că aceştia (funcţionarii publici, o categorie foarte, foarte largă) continuă să beneficieze de o protecţie sporită faţă de persoanele obişnuite.

De aceea, noi apreciem că prin acest articol, aşa cum am menţionat, se încalcă principiul legalităţii în faţa legii, şi probabil că acest alineat va fi folosit, în continuare, de către unii funcţionari publici pentru confecţionarea unor dosare penale pentru ultraj verbal în cazul unor persoane "incomode", cu ghilimelele de rigoare. Deci, credem noi că nu se justifică un tratament diferenţiat, în funcţie de apartenenţa la categoria funcţionarilor publici sau la celelalte categorii. Şi, dacă am porni cu o reglementare unitară, insulta şi calomnia să fie reglementate, într-adevăr, într-o manieră unitară, aşa cum a făcut-o până acum. Repet, acesta este amendamentul nostru, de eliminare practic a alin.1, acel alineat care tratează diferit cele două categorii. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să mai intervină?

Domnul ministru Trifoi.

Domnul Doru Crin Trifoi:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi, ne aflăm într-un alt capitol al Codului penal, şi anume în acela care se referă la infracţiuni împotriva autorităţii. Art.205 şi 206 se refereau la infracţiuni împotriva demnităţii şi a persoanei.

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr.58/2002, art.239 alin.1 a fost modificat, în sensul că sancţiunea ataşată acestui articol a fost redusă cu o treime, practic de la 3 luni la patru ani, de la 3 luni la trei ani.

Aş vrea să precizez pentru domnul deputat Boc, că obiectul juridic al infracţiunii de ultraj este autoritatea statală. Incriminarea acestei infracţiuni, la art.239 alin.1 protejează, în primul rând, autoritatea statului, a funcţionarilor care reprezintă şi exercită autoritatea de stat, şi numai mediat, în al doilea rând, protejează şi pe funcţionarul care a fost direct insultat sau calomniat.

Ca să nu reţinem timpul distinsei adunări cu consideraţiuni tehnice, vreau numai să precizez că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni complexe, care absoarbe infracţiunea de calomnie şi de insultă. Ceea ce este protejat aici, în mod direct, este statul, şi nu cred că cineva crede că astăzi avem nevoie de disoluţiunea autorităţii statului, şi nu de metode de întărire a autorităţii sale. Iar, în al doilea rând, este protejat mediat şi subiectul funcţionar public aflat în exerciţiul funcţiunii. Deci, despre ce este vorba aici? Este vorba despre funcţionarul public care în exercitarea atribuţiilor sale stabilite prin lege este insultat sau calomniat în mod direct de o altă persoană. Asemenea situaţii nu trebuie tolerate. Ele trebuie sancţionate prin mijloace de drept penal.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, îmi pare foarte rău, n-am cum să vă mai dau cuvântul. Nu s-a pronunţat numele dumneavoastră, v-aţi susţinut amendamentul...

Domnul Bolcaş. Aţi pronunţat numele, domnule ministru?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Eu mă pronunţ pentru redactarea pe care o susţine domnul ministru, însă, cu o mică modificare, întrucât redactarea gramaticală, dacă vreţi, dar de data aceasta provocatoare de mari consecinţe juridice, nu-i serveşte tezei pe care a expus-o. Funcţionarul public care-şi exercită nişte elemente de autoritate din atribuţiile funcţiei sale trebuie să fie protejat, însă textul care este redactat în forma actuală merge pe ideea că funcţionarul public este protejat pentru că are această calitate, pe de o parte, ori pentru că exercită atributele funcţiei sale.

Dacă este să ne raliem susţinerii domnului ministru, textul ar trebui să sune aşa: "aflat în exerciţiul funcţiei, pentru fapte îndeplinite în această calitate", prin eliminarea cuvântului "ori", care înseamnă o alternativă sau, sau.

Deci, eu protejez un funcţionar public pentru fapte îndeplinite în cadrul atribuţiilor sale de autoritate. Aceasta este propunerea de redactare şi pentru că vizează eliminarea unui singur cuvânt, luaţi-o ca o propunere de corectare gramaticală.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la propunerea de reformulare.

Domnul Doru Crin Trifoi:

Textul în actuala redactare din Codul Penal, deci, nu din ordonanţă, din Codul Penal, este: "Constituie infracţiune fapta de insultă şi calomnie săvârşite contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii, ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii". Şi vă amintesc numai cazul judecătoarei de la Arad, care a fost violentată în stradă pentru o hotărâre pe care a dat-o, de condamnare a unui tâlhar. Este pentru o faptă pe care o îndeplinise anterior.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Boc, cu privire la eliminarea alin. 1 de la art. 239.

Cine este pentru? 12 voturi pentru.

Împotrivă? 69 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 69 voturi împotrivă, 12 pentru şi 1 abţinere s-a respins amendamentul domnului Boc pentru eliminarea art. 239 alin. 1.

Supun votului dumneavoastră pct. 4 din ordonanţă, în formularea iniţiatorului.

Cine este pentru? 69 voturi pentru.

Împotrivă? 14 voturi împotrivă.

Abţineri? 8 abţineri.

Cu 69 pentru, 14 împotrivă, 8 abţineri s-a adoptat pct. 4 cu privire la alin. 1 al art. 239.

La pct. 5, cu privire la introducerea unui alineat nou la 239, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

Punctul 6. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate, în formularea iniţiatorului.

Articolul II. Nu sunt obiecţiuni. Articolul II, vă semnalez, are două puncte.

Punctul 1, cu privire la 27 alin. 1 lit. a). Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate în formularea iniţiatorului.

Punctul 2, cu privire la alin. 3 al art. 209. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat şi acesta în unanimitate, în formularea iniţiatorului.

Am parcurs textul proiectului de lege şi a ordonanţei de urgenţă.

Urmează să supunem acest proiect votului final în şedinţa de astăzi, destinată votului final.