Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2003

2. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, Propunerea legislativă de modificare şi completare a Codului de procedură penală şi Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală, a Legii nr.92/1992 pentru organizare judecătorească, a Legii nr.56/1993, a Curţii Supreme de Justiţie şi a Legii nr.54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 374/2001 621/2001 380/2002

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

................................................

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Constantin Niţă, secretari. )

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa de astăzi anunţându-vă că, din totalul de 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 273, sunt absenţi 71, din care participă la alte acţiuni parlamentare, 26.

Avem o restanţă la Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale. Am primit raportul suplimentar cu cele patru poziţii care au fost retrimise la comisie. Acest raport v-a fost difuzat.

La prima poziţie a raportului suplimentar, la art.7 alin.2, vă rog să priviţi în raport la varianta adoptată de comisie prin raportul suplimentar.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La poziţia a doua, avem art.103. Comisia a decis să menţină textul iniţial. Sunt obiecţii? Poftiţi, domnule Boc!

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La poziţia 2 din raportul suplimentar, se discută art.103 referitor la timpul de efectuare a percheziţiei. Fără a mai readuce în faţa dumneavoastră foarte multe din argumentele care au fost spuse aici cu ocazia dezbaterii anterioare, singurul text controversat rămâne acela din finalul art.103, care spune: "Percheziţia începută între orele 6-20, poate continua şi în timpul nopţii".

Argumentul pe care l-am formulat şi atunci şi-l susţin şi în continuare este acela că această ultimă prevedere din conţinutul art.103 este în contradicţie flagrantă cu art.27 alin.4 din textul Constituţiei, care menţionează în mod expres faptul că percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, cu excepţia flagrantului delict.

În această ipoteză pe care noi o punem acum la art.103, nu ne aflăm în ipoteza flagrantului delict şi, în consecinţă, orice altă percheziţie în timpul nopţii este interzisă, potrivit Constituţiei. Am înţeles şi înţelegem constrângerile de natură procedurală, eventualele greutăţi tehnice, eventualele neajunsuri pe care le-ar putea avea organele de urmărire penală, care să spunem că ar avea indicii pe la ora 17, că, undeva, într-o casă, sau într-o locuinţă, sau într-o încăpere, se ascund diferite bunuri ce ar putea face obiectul unei percheziţii şi dacă ajunge până la ora 20, nu se încheie percheziţia, ar trebui s-o oprească şi s-o reia dimineaţa. Este şi acesta un risc, este adevărat.

Dar dacă punem acest risc în analiză cu un alt potenţial pericol, şi anume acela ca organele de cercetare penală să abuzeze de acest drept în detrimentul intereselor cetăţenilor, şi anume să aştepte până la ora 19,45 începerea unei percheziţii, ştiind faptul că au la dispoziţie toată noaptea, fără nici un fel de restricţie, şi cunoscut fiind faptul că în timpul regimului comunist cele mai discutabile acţiuni se petreceau noaptea, acele percheziţii de noapte, acele, hai să spunem, acţiuni de noapte, care nu puteau fi controlate, erau departe de ochii opiniei publice, departe de cetăţeni, departe de vecini, acum cred că asemenea practică nu mai poate exista într-un stat de drept.

Şi, atunci, dacă punem în echilibru cele două ipoteze, ar trebui, considerăm noi, să primeze interesul cetăţeanului. Noi trebuie să introducem o garanţie suplimentară în statul de drept cu privire la cetăţean, în sensul că acesta să nu fie supus unor practici abuzive.

Veţi spune dumneavoastră că o percheziţie se desfăşoară în condiţiile stabilite de lege, cu martori asistenţi şi aşa mai departe, în prezenţa apărătorului. Este adevărat. Aşa spune legea, dar nu toţi cetăţenii României sunt avocaţi. Nu toţi cetăţenii României ştiu cum să se apere sau cum să se organizeze în cazul unei percheziţii. Nu toţi cetăţenii au aceste informaţii juridice. Sunt informaţii pe care le deţin avocaţii. Deci, din perspectiva noastră, totul ar fi în regulă. Dar cetăţeanul, vă daţi seama, atunci când se trezeşte cu organul de urmărire penală la ora 19,45 nu va şti în primul rând să invoce prevederile din Codul de procedură penală sau din Constituţie pentru a solicita cele cerute acolo.

De aceea, noi apreciem că în primul rând, pornind de la textul Constituţiei, şi în al doilea rând, pornind de la exigenţele apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în sensul prevenirii exercitării abuzive a percheziţiilor domiciliare, vă propunem dumneavoastră să înlăturaţi din art.103 partea finală, care spune aşa: "Percheziţia începută între orele 6-20, poate continua şi în timpul nopţii". Şi, în condiţiile acestea, va rămâne textul care sună în felul următor: "Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6-20, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă."

De asemenea, vă rog să observaţi că acest text mai are încă o prevedere neconstituţională. Vă rog să fiţi foarte atenţi, pentru că este foarte important acest lucru. Şi spune în continuare în acest text: "Ridicarea de înscrisuri şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6-20, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează a se efectua într-un local public".

Această sintagmă n-are ce căuta. Iarăşi este o adăugare la textul Constituţiei. Spune Constituţia undeva că se pot efectua percheziţii în timpul nopţii într-un local public? Păi este un abuz fără precedent acest text şi care deschide posibilitatea ca în orice local public, la orice oră, oriunde, poliţia, pe baza unui mandat de percheziţie, să poată desfăşura o percheziţie domiciliară. Reprezintă, repet, o adăugare la textul Constituţiei. Unde găsiţi dumneavoastră în Constituţie această formulă: "Percheziţia se poate efectua la orice oră într-un local public". Nu cred că puteţi găsi un asemenea text constituţional care să susţină o asemenea prevedere.

Deci, iată, sunt două texte care vin şi adaugă la Constituţie. Faptul că percheziţia într-un local public se poate efectua la orice oră şi, doi, percheziţia începută între orele 6-20 poate continua şi după orele 20.

În timp ce textul Constituţiei, repet, la art.23 alin.4, spune atât: "Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, cu excepţia flagrantului delict". Actualul Cod de procedură penală adaugă două ipoteze noi, inexistente în Constituţie şi, în consecinţă, neconstituţionale.

Dacă dumneavoastră veţi accepta aceste amendamente, evident că noi nu vom recurge la demersul sesizării Curţii Constituţionale. În condiţiile în care dumneavoastră veţi menţine aceste două ipoteze noi care, repet, adaugă la textul Constituţiei, ne vom vedea siliţi să atacăm acest text la Curtea Constituţională, garantul supremaţiei Constituţiei, pentru ca ea să se pronunţe în consecinţă.

Mi se va spune aici că aceste texte se pot justifica în temeiul art.49 din Constituţie, care face referire la faptul că drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pot fi restrânse când interesele instrucţiei penale o cer. Aş vrea să înţelegem foarte bine acest lucru. Am consultat mai multe tratate de specialitate din România şi din străinătate, în special din literatura franceză. Acest articol de excepţie care există şi în Convenţia europeană nu vizează o restrângere perpetuă, o restrângere de durată a unor drepturi şi libertăţi, ci o restrângere punctuală, pentru o situaţie determinată. A fost cazul mineriadei în Valea Jiului. S-a restrâns dreptul de circulaţie pe o durată determinată într-un loc determinat, dar nu pentru totdeauna să nu se circule în Valea Jiului. Deci, o restrângere, potrivit acestui text constituţional, nu poate avea un caracter permanent.

Or, aici, prin textul Codului de procedură penală, noi vom introduce o restrângere cu caracter permanent. Adică, percheziţiile domiciliare care încep după ora 20, indiferent de situaţie, pot continua şi în timpul nopţii. Nu dacă este vorba de un interes major sau de nu ştiu ce altă situaţie. Nu! În orice situaţie pot continua. Sau, în orice situaţie în timpul nopţii pot fi efectuate percheziţii într-un local public. În orice situaţie". Asta nu înseamnă o restrângere temporară, ci reprezintă o restrângere cu caracter permanent. Or, Constituţia nu a dorit, în art.49, să instituie restrângeri cu caracter permanent, ci a dorit ca punctual, pentru o situaţie determinată în timp şi în spaţiu să se poată restrânge un drept prin lege, dar nu cu caracter permanent.

Iată de ce, după aceste argumente, vă rugăm să acceptaţi amendamentul pe care l-am formulat, şi anume, de a înlătura din conţinutul textului art.103 posibilitatea efectuării percheziţiilor într-un local public la orice oră, şi mai ales avem în vedere percheziţiile în timpul nopţii. Cu alte cuvinte, percheziţiile în timpul nopţii într-un local public vor putea fi efectuate fără nici un fel de problemă, fără nici un fel de justificare; la fel şi percheziţiile domiciliare care încep între orele 6-20, pot fi efectuate în continuare.

Într-un local public avem particularitatea că nici măcar nu trebuie ca percheziţia să înceapă între orele 6-20. Poate începe la ora 1 noaptea, fără nici un fel de problemă, o percheziţie într-un local public.

Cred că asta aduce mai mult a dictatură decât a un sistem democratic, ca la orice oră din zi şi din noapte, şi mai ales din noapte...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule deputat, mă scuzaţi! Aţi argumentat extrem de mult. Doar cineva care este foarte mult sub inteligenţa medie nu a înţeles ce doriţi să spuneţi.

Domnul Emil Boc:

Eu vă mulţumesc pentru faptul că aţi apreciat că s-a înţeles şi vă rog, după dezbaterile care vor urma, să supuneţi la vot amendamentul de respingere a celor două ipoteze de la art.103, care vizează percheziţiile în timpul nopţii...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu de respingere. O să supun votului eliminarea, pentru ca să am suportul regulamentar.

Domnul Emil Boc:

Exact. De eliminare a celor două ipoteze pe care le-am menţionat. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Marton. Referitor la această poziţie.

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Domnule preşedinte,

Referitor la această poziţie, evident, o să am şi eu o propunere regulamentară de procedură.

La vremea respectivă, când am discutat această problemă de interpretare a Constituţiei în cadrul discuţiei dintre liderii grupurilor parlamentare, am arătat clar că interpretarea art.49, într-adevăr, ar permite ca în anumite situaţii această percheziţie să fie continuată şi după ora respectivă. Dar, cu respectarea alineatului 2, care spune clar: "Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau libertăţii."

Şi am solicitat clar ca să fie completată prevederea din actualul text printr-o garanţie, printr-o formulare fermă ca restrângerea să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Descrierea acelor situaţii limitativ enumerate în care se poate aproba aceasta... Fapt care, din păcate, nu s-a întâmplat.

Mai mult, din păcate, ieri, am ridicat o problemă de procedură, rugând să se retrimită discutarea sau raportul la comisie pentru că în raport, contrar Regulamentului Camerei Deputaţilor, au apărut numai soluţiile propuse de comisie, nu şi cele neaprobate. Deci, suntem în afara regulamentului. Moment în care domnul preşedinte Dorneanu ne-a spus să trecem de acest punct ca să nu îngreunăm activitatea şi să găsim o soluţie de rezolvare a acestei probleme până astăzi.

Eu constat că această soluţie nu s-a găsit la nici unul din punctele pe care dumneavoastră... de unul aţi trecut destul de repede, iar nici la cel de-al doilea nu s-a venit cu această completare.

Ca atare, solicit un timp de consultare de 30 de minute în numele grupului parlamentar.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Se acordă. Ne vedem în sală la 11 fără un sfert.

(Grupul P.S.D. este invitat la sala grupului în cinci minute.) (După pauză, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Reîncepem şedinţa noastră de astăzi. Vă rog frumos să luaţi loc. Pe domnul Leonăchescu îl rog să vină la prezidiu.

Stimaţi colegi,

În urma consultărilor care au avut loc, o s-o rog pe doamna Tarcea, de la Ministerul Justiţiei, să prezinte...Domnule Boc, vă dau cuvântul pe urmă. Vă rog!

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Înainte de reînceperea dezbaterilor, Grupul parlamentar al Partidului Democrat din Camera Deputaţilor protestează faţă de modul în care se desfăşoară şi s-au desfăşurat astăzi lucrările în plenul celor două Camere, Grupul parlamentar al Partidului Democrat apreciază că, în fapt, conducerea Biroului permanent şi majoritatea P.S.D. au tratat cu dispreţ celelalte grupuri parlamentare, că atitudinea pe care au promovat-o este una specifică altor sisteme, dar nu celor de drept, prin care, după ce am fost anunţaţi că vom sta 30 de minute pentru o consultare între liderii grupurilor parlamentare, fără nici o explicaţie, fără nici un vot, a fost convocată şedinţa Grupul parlamentar al P.S.D., aşa cum în Camera Deputaţilor ar exista doar un singur grup şi un singur partid. Mai este până la partidul-stat.

În condiţiile acestea, noi protestăm faţă de această manieră incorectă, necolegială, în condiţiile în care celelalte grupuri parlamentare, şi mă refer în special la Grupul parlamentar al Partidului Democrat, practic, au fost în imposibilitatea de a şti ce să facă, la ce oră se reiau lucrările, nu s-a supus la nici un vot. Invităm grupul parlamentar majoritar din Camera Deputaţilor ca pe viitor, şedinţele de grup să fie ţinute potrivit regulamentului, în afara orelor de program ale Camerei, iar plenul Camerei să fie al tuturor grupurilor parlamentare, şi nu să rămână la discreţia şi aprecierea grupului parlamentar majoritar.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, deşi nu sunt de acord cu punctul dumneavoastră de vedere, vi-l respect.

Doamna Tarcea, aveţi cuvântul să prezentaţi poziţia Ministerului Justiţiei.

Vă rog, domnule Dobre.

Domnul Victor-Paul Dobre:

În primul rând, ne solidarizăm protestului Grupului P.D. noi, cei din P.N.L., şi vreau să precizez că întreruperea s-a cerut pentru o consultare cu liderii grupurilor parlamentare, consultare care nu a avut loc. Este inacceptabil să întrerupem şedinţa plenului Camerei pentru o şedinţă de grup P.S.D.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule Dobre.

Doamna Tarcea, vă rog să prezentaţi propunerea Ministerului Justiţiei pentru art.7.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş (din sală):

Procedură, vă rog.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aveţi cuvântul.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Vă rog să ne reamintim, cei care am fost prezenţi în sala de şedinţă, că art.7 a fost citit, dezbătut şi votat. Reluarea acestui vot, independent de consultările oculte care au avut loc, nu ne interesează. Ne interesează Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În aceste condiţii mă opun la orice fel de formă de redezbatere a unui articol care a fost acceptat şi votat. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, este vorba de exact acelaşi demers procedural, cei care am fost prezenţi în sală la deschiderea dezbaterilor de astăzi, la Codul de procedură penală, la solicitarea domnului preşedinte de şedinţă Petrescu, nici un amendament şi nici o observaţie nu a fost făcută la pct.1 din raport, care viza art.7. A fost supus votului şi, în condiţiile acestea, s-a trecut la pct.2, care viza art.103, legat de percheziţii, moment în care au intervenit întreruperile menţionate.

În consecinţă, domnule preşedinte, vă rugăm să procedaţi potrivit Regulamentului şi să continuaţi dezbaterea, începând şi continuând acum cu pct.2, legat de art.103, în funcţie de amendamentul care a fost discutat atunci. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Arpad Marton.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Se poate verifica în stenograma Camerei că, în momentul în care am intervenit la microfon, la articolul despre care vorbeşte domnul Boc, am sesizat o problemă de formă sau chiar de fond a raportului suplimentar, conform căreia în raportul suplimentar nu sunt prezentate variantele discutate şi neacceptate de comisie, aşa cum se prevede procedural. Şi mi-am adus aminte că ieri s-a amânat discutarea acestei probleme, până la rezolvarea acestei situaţii. Şi pentru asta am cerut o consultare. O consultare care a avut loc, în primul rând, că nu numai între liderii grupurilor parlamentare poate să aibă loc această consultare, ci şi în cadrul grupurilor parlamentare. Deci, aceasta a fost solicitarea. Şi problema de procedură pe care am ridicat-o viza ambele articole. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul profesor Neagu, vă rog, din partea Comisiei juridice.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte, chiar acum am sunat la comisie. Într-adevăr, în raportul suplimentar pe care l-a întocmit comisia în urma retrimiterii proiectului la comisie, nu sunt trecute amendamentele respinse. Ele vor veni de îndată. Am sunat la comisie. Deci, problema ridicată, vizavi de aceste amendamente respinse şi neincluse în dezbateri atunci când a fost trecut acest prim punct astăzi mai de dimineaţă, este reală. Rămâne ca dumneavoastră, sigur, deputaţii, să decideţi cum procedăm.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Bolcaş, aveţi cuvântul.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Nu vreau să escamotez în spatele textelor de regulament cu care putem jongla într-un fel sau altul fondul problemei pe care-l cunoaştem cu toţii: repunerea în discuţie a unui articol. Dacă într-adevăr se hotărăşte că raportul comisiei nu este complet, hotărârea trebuie să aparţină plenului; dacă se hotărăşte că un vot nu a fost legal şi regulamentar dat, hotărârea trebuie să aparţină plenului şi responsabilitatea sa. Pentru că noi nu am venit aici să discutăm rapoarte "cârpite" după dorinţa unora sau altora.

Dacă vreţi să folosim textele de regulament, este un raport suplimentar, ca urmare a unei retrimiteri bizare, şi aceasta din punctul de vedere al regulamentului, care este corect din punctul de vedere a întocmirii sale. Dacă din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi se hotărăşte ca acest raport să fie retras, ne aflăm în altă situaţie. Să întocmească Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi un alt raport şi să-şi asume răspunderea.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Eu propun plenului să retrimitem raportul la comisie, ca mâine şi astăzi să se rediscute amendamentele respinse, iar în cursul zilei de joi să reluăm dezbaterile la acest punct.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Şi cu votul trecut ce facem?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Îl anulăm, domnule Marcu.

Din sală:

Şi cu rapoartele ce faceţi?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am rugămintea, atunci când sunt dezbaterile, să fiţi atenţi, pentru că s-au adus argumente - de ce trebuie retrimise la comisie? -, în contextul în care raportul suplimentar a fost incomplet. Cu aceasta am pus punct.

Câte voturi sunt pentru?

Cu 125 de voturi pentru şi 51 contra, raportul este retrimis la comisie; se va relua în discuţie joi. Vă mulţumesc.