Dezbateri parlamentare

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Intrăm în ordinea de zi şi vă supun dezbaterii Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale.

Dau cuvântul domnului profesor Neagu, din partea Comisiei juridice.

Domnule profesor, aveţi cuvântul.

Domnul Ion Neagu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În urma dezbaterii pe fond a Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, concomitent cu examinarea ca amendamente a Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, a Legii nr. 56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie şi a Legii nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, iniţiată de deputaţii Valeriu Stoica, Andrei Chiliman, Titu Gheorghiof, Puiu Haşotti, Cornel Ştirbeţ - Grupul parlamentar al PNL, precum şi a propunerii legislative de modificare şi completare a Codului de procedură penală, iniţiată de domnul deputat Emil Boc, Grupul parlamentar al PD, ce au acelaşi obiect de reglementare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a întocmit acest raport suplimentar.

În şedinţa din 19 mai 2003, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât ca în conformitate cu prevederile art. 102 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să reanalizeze textul prevăzut la poziţia 5 din Anexa 1 la raportul iniţial şi respectiv poziţia 1 din anexa la raportul suplimentar, ce vizează conţinutul art. 7 din Codul de procedură penală.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în şedinţa din 20 mai 2003 a reluat dezbaterile asupra textului menţionat mai sus.

La lucrările comisiei au participat din partea Ministerului Justiţiei doamna secretar de stat Cristina Tarcea şi doamna consilier Nicoleta Iliescu.

În cursul dezbaterilor, prin vot, s-a hotărât reanalizarea prevederilor art. 7 din Codul de procedură penală, în raport de propunerea de îmbunătăţire a textului supusă discuţiilor de către Ministerul Justiţiei, precum şi a amendamentelor formulate verbal de către membrii comisiei.

În urma reanalizării textului de la poziţia mai sus-menţionată, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, 11 pentru, 10 împotrivă, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare textul art. 7 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost amendat şi redat în Anexa 1 la prezentul raport suplimentar.

Amendamentul respins în cadrul dezbaterilor este redat în Anexa 2 la prezentul raport suplimentar.

La lucrările comisiei au fost prezenţi, ca niciodată spun eu, 24 de membri din 25.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule profesor.

Dau cuvântul domnului deputat Căşunean.

Domnul Adrian Vlad Căşunean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urma consultărilor pe care le-am avut cu Ministerul Justiţiei noi înţelegem, în calitate de autori ai amendamentului, eu şi domnul deputat Bădoiu, amendament care a fost votat cu 11 voturi în comisie, să ne reformulăm acest amendament şi să vă solicităm să-l votaţi aşa, reformulat.

Amendamentul reformulat sună în felul următor: "În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română".

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu cred că înainte de a intra pe fondul dezbaterii avem o problemă de procedură.

Noi nu putem dezbate aici, în direct, în plen, un amendament care nu a fost dezbătut în comisie. Este o prevedere din Regulament şi dacă doriţi o să caut şi articolul exact. Se spune: "Nu pot fi supuse plenului amendamente care nu au fost dezbătute în comisie". Potrivit Regulamentului, dumneavoastră trebuie să supuneţi la vot amendamentul comisiei, aşa cum a fost votat, cu 11 voturi pentru şi 10 împotrivă, şi, dacă acel amendament cade, dumneavoastră puteţi decide retrimiterea la comisie, pentru a găsi un alt text. Dar dumneavoastră nu puteţi înlocui un amendament admis de comisie, aici, fără nici o altă dezbatere. Este o chestiune de Regulament.

În consecinţă, domnule preşedinte, dumneavoastră trebuie să urmaţi, după părerea noastră, ceea ce există în raportul comisiei, aşa cum a rezultat din voinţa membrilor acesteia. Să supuneţi la vot amendamentul existent, după care, dacă acela este respins, vedem ce alte demersuri procedurale pot fi efectuate. Dar a pune în plenul Camerei Deputaţilor un amendament care nu a fost dezbătut, repet, este o chestiune contrară Regulamentului.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, aveţi perfectă dreptate cu litera Regulamentului, dar noi nu supunem votului un alt amendament, ci acelaşi amendament, reformulat.

Vă rog, domnule Bolcaş.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

E un text care a dat foarte mult de lucru Camerei Deputaţilor, care până acum şi-a încălcat în repetate rânduri Regulamentul, ca să dea satisfacţii nedemne şi nemeritate unor pretenţii absurde.

Eu consider că actuala redactare a textului poate să fie privită ca o redactare echilibrată, asupra căreia plenul urmează să decidă.

Din punctul de vedere al respectării procedurilor Camerei Deputaţilor, evident, dacă plenul a hotărât o dată retrimiterea şi s-a retrimis numai pe considerentul de formă al completării raportului, dezbaterea care a avut loc la comisie poate fi considerată pe de o parte caducă, pentru că a depăşit limitele plenului, iar pe de altă parte, autorii amendamentului au dreptul, după opinia mea, să-l reformuleze.

Poate, dacă vreţi să fim mai mult decât formalişti şi mai catolici decât Papa, să se supună la vot şi reformularea şi formula anterioară, dar aceasta este deja în domeniul strictului formalism şi nu este lucrativ.

Eu consider că reformularea poate să fie pusă în discuţie, cu atât mai mult cu cât o apreciez echilibrată, în coroborare cu celelalte texte ale articolului.

Noi nu vom greşi! Vor greşi, poate, cei care o vor aplica.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Bolcaş.

Supun votului dumneavoastră amendamentul reformulat, prezentat de domnul Căşunean.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri? Vă mulţumesc.

Cu 136 voturi pentru şi 43 abţineri, amendamentul a fost aprobat.

Domnule Bolcaş, vă rog.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Grupul nostru parlamentar mi-a dat sarcina să apreciez asupra acestui amendament şi am spus că textul este echilibrat şi poate să fie primit. Totuşi, noi ne-am abţinut şi rezerva este asupra modului în care cei chemaţi, Ministerul Justiţiei, în speţă, urmează să facă aplicarea acestui text. Dacă-l aplică aşa cum s-a intenţionat şi aşa cum este exact în contextul constituţional şi al celorlalte texte din procedura penală este bine. Dacă va abuza, vom găsi mijloace de sancţionare politice, în consecinţă.

Vă mulţumim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Trecem în continuare la amendamentele admise din raportul comisiei.

La nr. crt. 2, numărul poziţiei din cadrul raportului iniţial 67, art. 103, care va avea următorul cuprins: "..

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Articolul 103 din Codul de procedură penală vizează timpul de efectuare a percheziţiei.

Articolul 103 - şi o să-i dau citire, pentru a fi înţeles amendamentul formulat - "Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6,00 - 20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează a se efectua într-un local public. Percheziţia începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii". În paralel o să menţionez conţinutul art. 27 alin. 4 din Constituţie care sună aşa: "Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul delictului flagrant".

Şi acum, dacă noi comparăm cele două texte, textul constituţional şi textul propus în Codul de procedură penală, putem observa că există două adăugiri la textul constituţional, după părerea noastră, nelegale şi, în consecinţă, neconstituţionale.

Prima completare pe care noi o apreciem ca fiind neconstituţională este aceea potrivit căreia percheziţia începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii. Ea vine în contradicţie cu textul constituţional, care ne spune sec: "Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul delictului flagrant". Deci, singura excepţie de la faptul că percheziţiile în timpul nopţii nu sunt interzise este delictul flagrant şi în condiţiile acestea nici o percheziţie nu poate fi desfăşurată în timpul nopţii, chiar dacă ea a început între orele 6,00 şi 20,00. Şi am spus foarte simplu că motivaţia constă în aceea că cetăţeanul poate fi supus unor abuzuri din partea organelor judiciare, care ar putea aştepta în mod vădit intenţionat începerea percheziţiei în jurul orei 19,45, ca după aceea în timpul nopţii, când ne amintim din regimul trecut cum se petreceau lucrurile, să exercite o presiune asupra acelora care se efectuează percheziţia şi trebuie să înţelegem faptul că nu toţi cetăţenii României sunt avocaţi şi ştiu cum să se apere în cazul unei percheziţii, un act procedural extrem de important pentru libertatea unei persoane.

Deci, această completare, în concepţia noastră, are caracter neconstituţional. Sunt de acord că ea poate ridica unele probleme de natură funcţională pentru organul de cercetare penală, dar un organ de cercetare penală care are 14 ore la dispoziţie în timpul zilei şi nu poate termina o percheziţie, înseamnă că trebuie el să lucreze la perfecţionarea propriei activităţi, nu în detrimentul intereselor cetăţeanului.

Şi a doua observaţie din textul propus în Codul de procedură penală vizează faptul că percheziţiile într-un local public pot fi efectuate la orice oră.

Textul Constituţiei iarăşi este sec, el nu face distincţie între percheziţii domiciliare şi percheziţii într-un local public. Spune foarte sec art. 27 alin. 4: "percheziţiile". Prin aceasta se înţelege percheziţia de orice fel: domiciliară, într-un local public, pentru că unde legea nu distinge, nu avem nici noi voie să distingem. Şi, în condiţiile acestea, dacă se spune că percheziţiile nu pot fi exercitate în timpul nopţii, această prevedere din Cod, care spune că: "percheziţiile într-un local public pot fi efectuate oricând, şi în timpul zilei, şi în timpul nopţii, fără restricţie", noi considerăm că este o adăugare la textul Constituţiei, în consecinţă, prevederea fiind neconstituţională.

Se poate susţine că interesul public ar justifica o asemenea menţinere a textului din Codul de procedură, ca percheziţia să poată fi efectuată oricând într-un local public, spunându-se că acolo se pot produce mai uşor infracţiuni, într-un local public, acolo se pot consuma droguri şi aşa mai departe.

Dar, pe de altă parte trebuie să înţelegem faptul că dacă există date că într-un local public se săvârşeşte o infracţiune, atunci Codul de procedură lasă la îndemâna organului de cercetare penală posibilitatea să intervină, în cazul delictului flagrant. Deci, dacă există date certe, atunci organul de urmărire penală are posibilitatea să intervină oricând, şi în timpul nopţii, într-un local public, dar, repet, numai dacă se îndeplineşte această condiţiei prevăzută de Constituţie, a delictului flagrant.

Noi considerăm că această practică potrivit căreia percheziţiile, cu un reflex ce vine din societatea comunistă, când oricând cetăţeanul poate fi supus percheziţiei, fie că este zi, fie că este noapte, trebuie să fie restrânsă şi prinsă în cadre procedurale concrete. Organul de cercetare penală trebuie să-şi adune probele, aceasta este misiunea lui fundamentală, şi atunci când apreciază că există acolo infracţiune flagrantă poată face percheziţia, în rest, cetăţeanul să fie protejat de aceste acte abuzive exercitate de către organele de cercetare şi de urmărire penală.

Să nu ne închipuim că ".. (I se închide microfonul de către preşedintele de şedinţă) Imediat, domnule preşedinte.

Voci din sală:

Repetaţi, domnule!

Domnul Emil Boc:

Imediat, domnule preşedinte, vă rog să îmi permiteţi să duc argumentul până la capăt.

Să nu ne imaginăm că Procuratura din România s-a schimbat peste noapte şi că mentalitatea pe care a avut-o timp de 50 de ani s-a schimbat în 10 ani. Vă pot spune: nu s-a schimbat! S-au schimbat legile, dar nu s-au schimbat mentalităţile, iar noi avem obligaţia ca prin legile pe care le facem să fim siguri că acele practici abuzive nu vor mai fi exercitate.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Boc.

Domnul preşedinte Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Stimaţi colegi,

Nu am să reiterez argumentele pe care le-am adus acum o săptămână, pare-mi-se. Aş vrea să spun numai două lucruri: drepturile şi libertăţile fundamentale sunt reglementate în Capitolul II în Constituţie, intră tot la ceea ce se referea domnul Boc. Se finalizează acest capitol cu art. 49, intitulat: "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi". Şi în aceste restrângeri este vizată şi instrucţia penală. Acest text, printr-o interpretare sistematică, iradiază toate textele anterioare din acest capitol.

Şi închei cu următoarea chestiune: după ce am discutat aici două ceasuri - şi îmi confirmă cei care au fost prezenţi -, ne-am retras la Biroul permanent şi am socotit că poate nici eu n-am dreptate, nu sunt constituţionalist, nici domnul Boc poate nu are, am zis noi, nici domnul Stoica, prezenţi şi domniile lor la Biroul permanent.

Şi am decis acolo să consultăm autorităţi în materie de drept constituţional. Şi am sunat pe domnul profesor Deleanu, conducătorul de doctorat al domnului Boc; era în tren, se ducea spre Arad. Am sunat pe profesorul Muraru. În opinia mea, sigur, oameni pe acest tărâm al dreptului constituţional. Amândoi au confirmat interpretarea pe care eu o prezint domniilor voastre astăzi.

În consecinţă, textul propus de Ministerul Justiţiei este în concordanţă cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie, care îngrădeşte în aceste situaţii anumite drepturi şi libertăţi fundamentale.

Eu aş încheia cu un exemplu: să presupunem că este o chestiune privind siguranţa naţională şi am informaţii la ora 17,00, 18,00 după-amiază şi încep o activitate. O întrerup la 20,00, pentru că îl deranjez pe domnul "..cutare? Îmi pare foarte rău să gândim aşa.

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnule Bolcaş, vă rog.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Dacă-mi daţi voie, foarte pe scurt, vreau să vă spun că domnul deputat Boc are perfectă dreptate şi de aceea vă rog să votaţi pentru respingerea amendamentului său.

Dacă-mi permiteţi să-l parafrazez pe Lenin: "Stângismul este boala copilăriei juristului". Înainte de a fi foarte buni teoreticieni trebuie să mâncăm puţin şi pâinea amară a practicii.

În ceea ce priveşte continuarea percheziţiei, sunt în faţa dumneavoastră un om care în şapte ani de procuratură am făcut zeci, poate sute de percheziţii. Vă rog să vă imaginaţi un imobil percheziţionat, o casă percheziţionată, întoarsă cu dosul în sus şi când urmează să se termine această percheziţie s-a făcut ora 12,00 şi toată lumea pleacă acasă, lăsând pe cel învinuit - nu spun inculpat - să facă ordine la loc şi eventual să mai dosească ceea ce n-am găsit atunci. Este imposibil, practic!

Şi dacă şi constituţional putem să justificăm o activitate practică pe care o eficientizăm, prin această limitare, restrângere a libertăţii, într-un moment dat, într-un caz particular, şi nu general, putem să o facem. Cu localurile publice rămâne, însă, o problemă: aici trebuie să facem distincţia între uz şi abuz.

Sigur că în localurile publice percheziţia practic trebuie să se facă oricând, pentru că este locul faptei, perimetrul de cercetare penală - daţi-mi voie să folosesc termeni tehnici de care îmi aduc aminte cu plăcere, că sunt ai tinereţii mele juridice -, unde urmele, datorită afluxului de oameni, pot să dispară foarte uşor, unde obiectele căutate pot să fie escamotate foarte uşor. Deci, prin această prismă practică s-ar justifica. Dar spuneţi-mi mie, câţi dintre cei care au dreptul să efectueze percheziţia nu şi-ar dori să facă o percheziţie peste noapte într-un bar de striptease. Aceasta este deosebirea între uz şi abuz.

Şi atunci, cu îngăduinţa comisiei şi a iniţiatorului, aş circumscrie votarea acestui articol cu un adaus; hai să-i spunem că este o modificare lingvistică de text - este, de fapt, o precizare - "să se efectueze într-un local public, atunci când necesităţile cercetării penale o solicită în mod imperios". Deci, să fie condiţionată, ca să se poată justifica această, hai să-i spunem, derogare de la textele constituţionale.

În condiţiile în care nu se primeşte această susţinere sau, hai să-i zicem, modificare de text, totuşi, noi vom păstra pentru condiţii de foarte mare pragmatism textul din proiectul de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule.

Domnule Boc, vă rog nu monopolizaţi acum ".. Vă rog.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am intervenit doar să fac două completări. Prima completare ar fi aceea că exigenţele teoretice nu sunt în concordanţă cu cele practice, s-a spus aici. Diferenţa este una de abordare, de filosofie. Eu am spus că în România nu trebuie să privim cetăţenii ca fiind 22 de milioane de potenţiali infractori. Şi, în consecinţă, percheziţia, ca orice măsură procedurală, trebuie să fie o excepţie circumscrisă în cadre procedurale precise. Optica exprimată aici de un distins coleg de-al meu este aceea potrivit căreia oricând cetăţeanul ar trebui să stea la dispoziţia organului de procedură penală, indiferent că este zi sau noapte, că a început între orele 6,00 - 20,00 sau nu.

Cred că o societate democratică trebuie să inverseze acest raport şi să pună în prim plan cetăţeanul şi drepturile lui, cu garanţiile pe care o Constituţie i le dă, iar Constituţia noastră din 1991, sub aspectul acestor exigenţe, este la standarde internaţionale. Tocmai acest text care viza percheziţia a fost aliniat standardelor democratice, spunând că percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, cunoscându-se practicile specifice sistemelor totalitare.

Din nefericire, noi nu dorim astăzi să ne desprindem definitiv de o asemenea mentalitate. Este o chestiune de timp. Accept că este pierdută o bătălie, dar războiul nu trebuie să fie pierdut şi, în consecinţă, demersul nostru va fi continuat şi la Curtea Constituţională.

Sunt de acord cu amendamentul formulat de colegul meu Bolcaş cu privire la percheziţiile într-un local public. Cred că această completare ar complini, până la un punct, posibilitatea efectuării acestor percheziţii, având în vedere modalitatea lor de efectuare. Dacă nici acest lucru nu va fi acceptat, ne vom adresa, aşa cum este firesc într-un stat de drept, Curţii Constituţionale şi ne vom supune deciziei acesteia. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Un minut vă reţin atenţia.

Unu. Nu este o deosebire de filosofie, este o deosebire de vârstă şi recunosc că aceasta mă dezavantajează.

În al doilea rând, eu nu ţin să facem un Cod de procedură cu drepturile infractorilor, eu ţin să facem un Cod de procedură care să permită reprimarea acestora. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul profesor Neagu, din partea Comisiei juridice.

Domnul Ion Neagu:

Eu aş vrea să nu facem filosofie, pentru că atunci ar trebui să o citim pe toată...

La capitolul "libertăţi" se spune că "libertatea este o necesitate înţeleasă", stimate domnule coleg. Şi într-o largă teorie privind înţelegerea libertăţii se arată că interesul major social, care îţi garantează libertatea, este mai presus decât libertatea ta. Aşa sunt explicate anumite măsuri de constrângere şi restrângere în procesul penal.

Cu 22 de ani în urmă, vă rog să-mi verificaţi memoria, stimată doamnă Nicoleta Iliescu, aţi publicat un studiu în această privinţă, în Revista "Studii şi cercetării juridice", citat de mine într-un tratat de procedură penală. Dacă vă amintiţi exact numărul revistei, vă rog să i-o indicaţi şi colegului meu Boc, pentru că a invocat filosofia şi acolo este un studiu de filosofie a dreptului în materia libertăţii ca necesitate înţeleasă raportată la instituţiile procesual penale. Şi atunci, o să vedeţi ce frumos scrie acolo. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule profesor. Dar nu am fost atent cu referire la adăugirea pe care a făcut-o domnul Bolcaş, dacă sunteţi de acord?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Poate găsiţi un text mai comprimat.

Domnul Ion Neagu:

De altfel, domnule preşedinte, stimaţi colegi, totodată am înţeles că aceste instituţii procesuale care grevează într-un fel asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi, în general, asupra funcţionării societăţii se execută, se efectuează, se realizează în condiţii absolut necesare. De aceea, principial, nu am nimic împotrivă, adică sunt de acord cu domnul Bolcaş, şi dacă iniţiatorul ar fi de acord să subliniem în text şi acest lucru, iată că există flexibilitate. Pentru că în realitate aceste activităţi trebuie desfăşurate cu mare atenţie, pentru a preîntâmpina eventuale, spun eu, abuzuri.

De aceea, personal, repet, nu am nimic împotrivă dacă Ministerul de Justiţie agreează această propunere, eu sunt total de acord. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Doamna ministru Tarcea.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulţumesc,

În primul rând, aş dori să subliniez ideea că în România, Constituţia nu garantează drepturile învinuiţilor şi inculpaţilor, ea garantează doar dreptul cetăţenilor. Atunci când este vorba de învinuiţi şi inculpaţi, Constituţia trebuie să prevadă limitări şi prevede limitări ale drepturilor acestora, prin dispoziţiile generale ale art. 49 din Constituţie.

În al doilea rând, nu trebuie uitat nici o clipă despre faptul că ne raportăm în permanenţă la dispoziţiile art. 27 din Constituţie, care reglementează dreptul la domiciliu, inviolabilitatea domiciliului, drept care, prin excelenţă, aparţine de viaţa privată, nu de domeniul public şi nu de viaţa publică.

În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispoziţiile art. 37 reglementează modul în care se permite o încălcare a vieţii private, a unui element al vieţii private: domiciliul. Prin urmare, ceea ce contează este momentul în care pătrunderea în domiciliu, aşa cum se exprimă Constituţia, se realizează şi nu durata în timp a acestuia.

Prin urmare, textul propus de Ministerul Justiţiei este în deplinătate constituţional, pentru că ceea ce interzice Constituţia este acea acţiune inopinată şi, sigur că da, de natură a crea dubii, care se petrece în timpul nopţii, cu desăvârşire.

În ceea ce priveşte percheziţia localurilor publice, sunt absolut convinsă că nu putem să facem o asemenea discuţie de constituţionalitate, raportându-ne la dispoziţiile art. 27, pentru simplul motiv că localul public nu poate fi şi nu este domiciliu. Şi nu este şi nu poate să ţină de viaţa privată a unui individ.

De altfel, dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură penală, care a reglementat pe larg condiţiile în care se pot dispune măsuri procedurale în localuri publice, a fost adoptat de către Comisia juridică fără discuţii suplimentare.

Percheziţia, ca limitare a dreptului la domiciliu la care se referă Constituţia, nu se referă la instituţia procesual-penală a percheziţiei, ci la percheziţia într-un sens mult mai restrâns, care este de natură a limita dreptul la domiciliu.

Prin urmare, susţinem punctul de vedere şi forma înaintată de către Ministerul Justiţiei.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Stoica, vă rog. Bine aţi venit, în primul rând!

Domnul Valeriu Stoica:

Bine v-am găsit, domnule preşedinte! Şi pot să vă spun şi bine aţi venit, în acelaşi timp!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îmi pare rău că deşi acest text a fost analizat de către Comisia juridică încă o dată, totuşi, nu am ajuns la concluzia firească la care ne îndeamnă textul din Constituţie. Şi regret că trebuie să prelungim această discuţie, întrucât cred că este în interesul nostru comun ca acest text legislativ, în ansamblul lui, să intre în vigoare "cât mai repede. Mă refer la modificarea Codului de procedură penală. Sunt exigenţe mult prea importante la care ne îndeamnă şi Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, pentru a grăbi intrarea în vigoare a acestei modificări a Codului de procedură penală.

În acelaşi timp, însă, constat cu tristeţe că în loc să realizăm un compromis rezonabil în legătură cu modul de efectuare a percheziţiei şi durata în care se efectuează percheziţia, zăbovim, împotriva textului Constituţiei, prea mult, ceea ce ne va îndemna, în măsura în care nu realizăm acest compromis rezonabil, să cerem sprijinul Curţii Constituţionale.

Mi s-a spus că au fost consultaţi constituţionaliştii şi că ei spun că forma actuală din propunerea făcută de Guvern ar fi în acord cu Constituţia. Nu pot să primesc acest punct de vedere şi nici măcar nu avem în momentul de faţă o consultaţie în acest sens. Este numai o vorbă, un zvon, şi în zvonuri, de obicei, nu cred. Cred în textul şi în litera Constituţiei.

Or, textul Constituţiei este foarte clar: percheziţiile sunt interzise în timpul nopţii! A face distincţia între momentul în care se dispune percheziţia şi momentul în care se efectuează percheziţia, înseamnă a nu ţine seama de litera şi spiritul textului din Constituţie.

De altfel, dacă raţionăm puţin, o să ne dăm seama că o asemenea distincţie nici nu are cum să fie în acord "cu acest text. Pentru că nu momentul în care se dispune percheziţia este important, nu actul procesual al dispunerii percheziţiei este important. Pot să dispun percheziţia, ca procuror, şi în timpul nopţii, oricând ajung la concluzia că este necesară. Important este când se efectuează percheziţia, pentru că textul apără, de fapt, şi domiciliul, şi viaţa privată şi, ca urmare, efectuarea percheziţiei este aceea care tulbură aceste drepturi ale persoanei. Momentul în care se dispune percheziţia nu are importanţă.

Aşa încât, a spune că dacă dispun percheziţia în timpul zilei am respectat Constituţia şi, după aceea, percheziţia se poate face şi noaptea, mi se pare un mod de a raţiona împotriva sensului exact al acestei protecţii pe care Constituţia o oferă individului. Iată de ce cred că trebuie să concedem, în acord cu Constituţia, că percheziţia poate fi efectuată numai în cursul zilei, cu excepţia expres prevăzută în Constituţie când e vorba de infracţiuni flagrante. Iată de ce, a spune că dacă a început în timpul zilei percheziţia poate să continue şi noaptea, înseamnă a încălca această protecţie constituţională.

Iar apelul la prevederile art. 49 din Constituţie este nerelevant în această materie, pentru că art. 49 din Constituţie are în vedere cazurile în care nu avem o prohibiţie constituţională expresă. Or, aici, textul este clar: sunt interzise, spune textul, percheziţiile făcute în timpul nopţii. Nu văd ce putem adăuga la această chestiune, orice altă interpretare nu înseamnă decât un sofism în totală contradicţie cu textul constituţional.

Iată de ce, încă o dată, fac apel la raţiunea dumneavoastră pentru a facilita împreună intrarea cât mai repede în vigoare a acestei modificări a Codului de procedură penală şi pentru a nu fi siliţi să mai amânăm, cel puţin până la consultarea Curţii Constituţionale, intrarea în vigoare a acestui text. Sper că raţiunea, până la urmă, va avea un cuvânt mai greu de spus decât un orgoliu de moment.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte Stoica.

Supun votului dumneavoastră textul nemodificat al comisiei, susţinut de Ministerul Justiţiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 7 voturi contra, 3 abţineri şi 152 de voturi pentru, amendamentul a fost aprobat. Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Eu nu voi intra în dispută privind filosofia care a stat la baza redactării acestor texte, ci la forma propriu-zisă. Îmi imaginez că aceste texte trebuie citite şi înţelese şi de cei cărora vor trebui să li se aplice. Prin urmare, eu aş propune câteva modificări de redactare, pentru ca textul să aibă fluiditate şi o mai bună claritate.

Astfel, la art. 146 aş propune următoarele modificări: "Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există probe din care rezultă vreunul din cazurile prevăzute în art. 148..." - şi acum, aici, să intercalăm începutul - "procurorul, din oficiu, sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că, în interesul urmăririi penale, este necesară arestarea învinuitului după ascultarea acestuia numai în prezenţa apărătorului ales sau" - eliminăm virgula - "când acesta" - şi acum punem virgulă - "..., fiind înştiinţat, nu se poate prezenta a celui numit din oficiu..." Şi apoi, textul curge în continuare.

La alineatul următor, după "totdeauna", vă sugerez să se pună virgulă.

La alineatul care începe: "Procurorul, în termen de 24 de ore..." propun din nou o inversare, astfel: "În termen de 24 de ore de la emiterea mandatului de arestare preventivă provizorie procurorul prezintă dosarul cauzei" - şi scoatem virgula de acolo - "instanţei care i-a revenit ş.a.m.d."

Aş mai avea, apoi, pe pagina următoare, în propoziţia care începe cu: "Instanţa, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute", sugerând o redactare modificată, în sensul: "Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la alin. 1, instanţa dispune ş.a.m.d."

Şi, pe ultima pagină, acolo unde începe cu: "Totodată, instanţa..." permiteţi-mi să pun corespunzător semnele de punctuaţie, în sensul că: "Totodată, instanţa, admiţând propunerea, emite, de urgenţă,..." şi apoi textul merge corespunzător.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Comisia a acceptat modificările propuse de domnul Brudaşca. Supun votului plenului aceste modificări, sunt chestiuni de redactare, nu altceva.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă? Nu sunt.

Deci, unanimitate.

Trecem în continuare la pct. 3. Vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Este penultimul amendament din raportul suplimentar, a fost retrimis la comisie acest text, legat de art. 146, pentru a se soluţiona modalitatea dispunerii măsurii arestării. Potrivit proiectului Codului de procedură penală, măsura arestării preventive mai poate fi dispusă de către procuror pe o durată de 3 zile, amendamentul pe care l-am formulat (subsemnatul şi colegii liberali) şi care nu a fost acceptat de către comisie a fost acela de a impune în Cod de procedură penală definitiv soluţia juridică europeană, potrivit căreia arestarea unei persoane să poată fi dispusă numai de către judecător.

La textul Constituţiei, pe care astăzi, la ora 15,00, o vom lua în dezbatere la comisie, cu amendamentele depuse, am stabilit în unanimitate faptul că arestarea unei persoane va putea fi dispusă numai de un judecător.

Şi atunci, întrebarea noastră este simplă: dacă cu toţii suntem de acord că această exigenţă europeană care a fost prevăzută în Constituţia revizuită trebuie să funcţioneze, de ce acum, la Codul de procedură penală, admitem aceste soluţii "struţo-cămilă": "N-ar avea voie procurorul să o facă, dar, totuşi, 3 zile, hai să-i mai lăsăm"?

Credem că o soluţie judiciară eficientă şi înţeleaptă ar fi ca inclusiv acum, în Cod de procedură penală, să stabilim definitiv faptul ca, în România, măsura arestării să fie dispusă numai de către un judecător. Repet, este o exigenţă care rezultă din prevederile art. 5 par. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care spune ca această măsură a arestării să fie dispusă doar de un magistrat independent faţă de Executiv (şi nu vreau să mai reiau argumentele potrivit cărora procurorul nu este independent faţă de Executiv şi am dat acel exemplu simplu, că procurorul general poate primi dispoziţie de la ministrul de justiţie să înceapă urmărirea penală într-o cauză determinată şi, potrivit Constituţiei, procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului de justiţie, deci, potrivit Constituţiei).

În consecinţă, vă propunem să acceptăm definitiv ca această măsură a arestării să fie dispusă numai de către judecător. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Stoica, urmează domnul Bolcaş, se pregăteşte domnul profesor Neagu şi urmează vot.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În urmă cu 4 ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Polonia pentru că în legislaţia penală avea o prevedere asemănătoare cu aceea pe care noi o avem astăzi, şi anume o prevedere care permitea procurorului să dispună arestarea. Imediat, Polonia şi-a modificat legislaţia şi s-a conformat Convenţiei Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că arestarea poate fi dispusă numai de un judecător.

Astăzi, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului există, de asemenea, un caz, de data aceasta, împotriva României. Şi evident că rezultatul este cu anticipaţie cunoscut, pentru că jurisprudenţa în această materie este clară, Curtea Europeană nu are cum să revină asupra propriei jurisprudenţe într-o asemenea ipoteză.

Aşa încât mă întreb de ce astăzi, când noi examinăm modificarea Codului de procedură penală şi când unul dintre principalele resorturi care ne îndeamnă să avem această discuţie este tocmai realizarea concordanţei dintre textul procedurii penale şi textul convenţiei europene, tocmai astăzi, încă, noi căutăm o modalitate pentru a păstra această portiţă, prin care procurorul să dispună în continuare arestarea pentru 2 zile? Mă întreb dacă merită să compromitem această reformă pe care o facem astăzi, reforma Codului de procedură penală, cu o asemenea chestiune, care, în fond, este atât de măruntă?

Riscul este ca, neîndeplinind exigenţa Convenţiei Europene în totalitate, indiferent că arestarea se dispune pentru 3 zile, 10 zile sau 30 de zile sau 100 de zile, câtă vreme măsura se ia de procuror să se considere, pe bună dreptate, că nu este îndeplinită exigenţa Convenţiei Europene. Iată de ce, vă rog, încă o dată, făcând apel la raţiunea dumneavoastră, să nu compromitem această reformă a Codului de procedură penală.

Concluzia firească pe care o susţin este ca măsura arestării să fie dispusă numai de judecător, indiferent de durata arestării. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Eu am o obişnuinţă, datorită lucrurilor care se repetă: în anii facultăţii mele, eram tot timpul somaţi să respectăm tezele dreptului sovietic şi orice fel de abatere de la ele reprezenta, evident, o încălcare a principiilor justiţiei. La ora actuală, suntem somaţi să respectăm nişte drepturi europene, fiind, de asemenea, o încălcare a justiţiei orice abatere sau adaptare de la ele.

Numai că cei care foloseau aceste ameninţări, care nu au nimic de a face cu o discuţie şi cu un argument intelectual, o făceau de multe ori pentru a promova propriile lor teze, sub plapuma unor principii, care, şi în sistemele respective, se aplicau nuanţat.

În cazul de faţă, instituţia arestării provizorii este o instituţie acceptabilă şi cu exigenţele impuse de dreptul european la ora actuală.

Şi ne întoarcem şi spunem: la ora actuală, sigur că vom tinde - şi principiul este bun: judecătorul trebuie să fie cel care să emită mandatul de arestare - , dar la ora actuală marea masă de judecători care nu au habar de o urmărire penală (aşa cum au fost şcoliţi în Şcoala superioară de magistratură înfiinţată sub ministeriatul domnului Stoica), care sunt nepregătiţi, sunt aruncaţi, pur şi simplu, în situaţii pe care nu le percep şi nu le cunosc. Acest Cod de procedură penală, menţinând provizoriu asemenea instituţie - pentru că provizoriu se menţine - este una din puţinele legi care ne conduce spre exigenţele democratice depline, printr-o fază de tranziţie absolut necesară şi, repet, admisibilă. De aceea, vom susţine acest text.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Stoica şi, pe urmă, domnul profesor Neagu.

Domnule Stoica, aveţi fix 1 minut.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă mulţumesc pentru generozitate, domnule preşedinte.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Păi, este drept la replică, domnule Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Caracteristică generozitatea dumneavoastră... Ştiu că este vorba de un drept la replică.

Pentru că mi s-a pronunţat numele, vreau să precizez că Şcoala naţională de magistratură a fost înfiinţată în Ministeriatul Babiuc, eu nu am făcut decât să consolidez statutul instituţional al acestei şcoli.

A doua precizare, am crezut că e de la sine înţeles că textele Convenţiei Europene şi jurisprudenţa Convenţiei Europene au înălţimea intelectuală a argumentelor care nu ar mai trebui să fie puse în discuţie astăzi. Nu este vorba de "a asculta de "un centru de comandă", este vorba de a da curs unor principii care au fost distilate vreme de sute de ani de gândirea juridică europeană. Dacă noi vrem să facem abstracţie astăzi de această concluzie la care a ajuns gândirea juridică europeană, putem să facem abstracţie.

A spune că e vorba de "un centru de comandă", înseamnă a spune că şi a respecta o decizie a Curţii Supreme, în măsura în care ea corespunde principiilor, înseamnă a asculta de un centru de comandă. A da curs unei decizii a Curţii Constituţionale, în măsura în care ea ţine seama de principii, ar însemna că e vorba de un centru de comandă. Nu, este vorba de raţiunea noastră, care se supune exigenţelor raţiunii, aşa cum ea a fost cristalizată în principiile gândirii juridice europene. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Ceea ce mă surprinde este faptul că, uitându-mă în acest Cod de procedură penală la capitolul respectiv, constat că, în perioada 1996-2000, s-au făcut numeroase modificări şi nici una nu a fost îndreptată către problema pe care noi astăzi o dezbatem. Mă rog, acesta este un aspect.

Este adevărat că în Constituţie aşa scrie, că arestarea va fi dispusă de către instanţa de judecată.

Pe de altă parte, de la acest microfon am făcut pledoarii, arătând că ne grăbim să facem aceste modificări ale Codului de procedură penală. Păi, dacă ne grăbim, lăsaţi această dispoziţie aşa cum a propus-o comisia, pentru că, altfel, introducând dispoziţia că instanţa şi numai instanţa, de azi înainte, va avea dreptul să aresteze, ar însemna să reluăm Codul de procedură penală şi să-i facem cel puţin 23 de modificări. E târziu! Adică, să modificăm sistemul, organele abilitate la art. 136 (noi, deja, suntem departe, la art. 146).

Deci, trebuia, eventual, aceste modificări sau propuneri să le faceţi la comisie, să le discutăm şi atunci revedeam toate implicaţiile acestui text pe care doriţi să-l modificaţi. Şi n-aş trece să fac dezvoltări, să vă citesc din Cod, care ar fi toate textele care ar urma să fie modificate în eventualitatea în care am accepta această propunere.

Propunerea dumneavoastră este normală, firească şi va fi cu siguranţă binevenită după adoptarea Constituţiei, când va fi adoptată.

Şi închei spunându-vă un lucru: nu numai acest aspect va fi revăzut în Codul de procedură penală, în lumina Constituţiei, pe care dorim, sper, cu toţii, să o adoptăm, ci şi alte numeroase texte ale Codului de procedură penală.

Deocamdată, era o rugăminte, un comandament pentru alinierea cel puţin în parte a legislaţiei noastre la alte reglementări, şi după aceea vom reveni şi vom modifica măsurile de prevenţie, organele care dispun, cine judecă în tot sistemul. Nu este momentul să facem acum aceste lucruri pentru că, repet, ar fi modificate numeroase texte peste care deja noi am trecut, prin votul nostru, dat la modificările din această săptămână şi din săptămâna trecută.

De aceea, deocamdată, aşa cum spunea şi colegul meu, domnul deputat Bolcaş, să lăsăm provizoriu această reglementare, şi sigur că în perspectivă va trebui să ne aliniem dispoziţiilor constituţionale, pentru că nu avem ce face. Iată de ce vă rog să votaţi pentru menţinerea textului adoptat de comisia noastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Supun votului dumneavoastră textul adoptat de comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? 8 voturi.

Abţineri? O abţinere.

Cu 8 voturi împotrivă, o abţinere şi 165 de voturi pentru, amendamentul a fost aprobat.

Ultimul amendament admis, la pct.4. Dacă sunt probleme. Nu.

Supun votului dumneavoastră textul adoptat de comisie la pct.4.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi,

Am făcut o consultare cu liderii Grupurilor parlamentare şi am stabilit să supunem Codul de procedură penală şi votului final, având în vedere urgenţa acestui material vis-a-vis de exigenţele Uniunii Europene.

În acest context, având acceptul liderilor grupurilor parlamentare, supun votului final Codul de procedură penală.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu un vot împotrivă, două abţineri şi 175 de voturi pentru, Codul de procedură penală a fost adoptat.

Domnul Boc. Aveţi cuvântul.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Aşa cum am spus chiar la începutul dezbaterilor cu privire la acest Cod de procedură penală, Grupul parlamentar al Partidului Democrat a votat acest Cod de procedură penală întrucât are foarte multe lucruri pozitive pe care le-am acceptat şi le-am susţinut. În acest sens, subliniem faptul că noul Cod de procedură penală sau noua modificare a Codului de procedură penală aduce câteva noutăţi absolute. În primul rând, este vorba de faptul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie nu va mai putea dispune suspendarea unei sentinţe penale definitive, acest atribut revenind exclusiv Curţii Supreme de Justiţie. În al doilea rând, măsura neînceperii urmăririi penale dispusă de către un procuror va putea fi atacată la instanţa de judecată. În al treilea rând, interceptarea convorbirilor telefonice va putea fi dispusă în viitor numai de către judecător, ceea ce reprezintă un progres faţă de prevederea actuală, în care această măsură putea şi era dispusă de către procuror. De asemenea, reprezintă un progres şi faptul că măsura arestării preventive dispusă de procuror nu va mai fi pentru 30 de zile, ci pentru trei zile. Dar aici avem de fapt şi una din limitele acestui Cod: nu s-a reuşit a se merge cu această reformă până la capăt - ca măsura arestării să fie dispusă de către un judecător, şi rămân discutabile acele prevederi legate de percheziţia efectuată în timpul nopţii.

Am acceptat astăzi să dăm votul final tocmai pentru a nu întârzia aplicarea acestui cod de procedură, evident rezervându-ne dreptul ca pentru acele texte pe care noi le-am dezbătut şi nu ne-au fost acceptate în plen să cerem părerea legiuitorului suprem în materie de constituţionalitate, Curtea Constituţională, înainte de intrarea în vigoare a textului legii.

Vă mulţumim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Boc.

Domnul Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu bună credinţă, nu se poate contesta că această reformă a Codului de procedură penală este un pas înainte în ceea ce priveşte realizarea principiilor pe care nu numai la nivel european dar şi la nivelul gândirii juridice româneşti le-am cristalizat. Aşadar, din acest punct de vedere, votul de astăzi în favoarea acestui Cod de procedură penală este un lucru bun. Pe de altă parte, însă, cum a observat foarte bine şi preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, facem un lucru pe care îl oprim la trei sferturi. Era bine ca şi ultimul sfert să fi fost acoperit de astăzi.

Desigur, ideea că după revizuirea Constituţiei vom face o altă reformă a Codului de procedură penală poate fi avută în vedere, şi va fi ultima soluţie. Însă, ar fi fost bine ca de astăzi să împlinim tot ceea ce era de împlinit şi să nu mai aşteptăm revizuirea Constituţiei. Adică puteam să o luăm foarte bine înaintea revizuirii Constituţiei.

Oricum, vreau să vă spun că reforma făcută astăzi nu este rezultatul doar al unui demers de doi ani şi jumătate, cum s-a afirmat aici. Cei care sunt parlamentari cu stagii mai vechi ştiu că în legislatura 1996-2000 am propus o reformă a Codului de procedură penală, discutată în Parlament, care conţinea absolut toate ideile care astăzi au fost adoptate de dumneavoastră. Numai că atunci, din păcate, cei care sunt astăzi în Majoritate au fost împotriva acestei reforme, iar Proiectul de modificare a Codului de procedură penală nu a fost votat de această Cameră cu numărul de voturi necesar legilor organice.

Aşadar, astăzi, spre deosebire de ceea ce se întâmpla acum patru ani, noi salutăm ceea ce s-a făcut bine. Pe de altă parte, sperăm ca, după revizuirea Constituţiei, să împlinim această reformă a Codului de procedură penală.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Trebuie să exprim părerea Grupului parlamentar al UDMR.

Noi ne bucurăm că am mai făcut un pas important pentru ralierea la acel grup select care înseamnă Uniunea Europeană, şi nădăjduim ca acele probleme destul de sensibile care au fost mult dezbătute la acest microfon să-şi găsească o formulare şi o aplicare în urma medierilor şi a normelor de aplicare a legii, în spiritul celor enunţate de la acest microfon.

Vă mulţumesc.