Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2004

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului (restituit comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 390/2004

 

- Pauză -

 

În continuare, şedinţa este condusă de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Puiu Haşotti şi Tudor Mohora, secretari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Distinşi colegi,

Daţi-mi voie să începem împreună partea a doua a activităţii de astăzi, după intervenţiile politice, şedinţa destinată dezbaterii proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

Daţi-mi voie să vă prezint prezenţa. Din totalul de 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 276, 68 sunt absenţi, 28 participă la alte acţiuni parlamentare.

Primul proiect care e înscris pe ordinea de zi de astăzi este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului.

Am înţeles că domnul preşedinte al Comisiei de învăţământ doreşte să intervină.

Poftiţi, domnule Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Este evident pentru toţi că, împreună, colegii din Comisia de învăţământ, indiferent de culoarea politică, au reuşit să finalizeze un raport acceptat şi de liderii de sindicate la Ordonanţa nr.38/2004 privind unele măsuri de îmbunătăţire a salarizării.

După cum ştiţi, s-au purtat discuţii şi ieri între factorii interesaţi şi aş avea rugămintea, domnule preşedinte, să fie informaţi colegii noştri asupra acestor discuţii şi, în raport de ceea ce se va aduce la cunoştinţa distinşilor colegi, să decidem asupra a ceea ce vom face în continuare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea Guvernului, domnule ministru Şerban, v-aş ruga să oferiţi Camerei Deputaţilor, colegilor noştri, informaţia solicitată cu privire la negocierile dintre Guvern şi sindicatele din învăţământ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Şerban (ministru, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urma negocierilor care au fost desfăşurate la sediul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, între reprezentanţii guvernamentali şi liderii sindicatelor din învăţământ, au fost convenite aspectele referitoare la revendicările formulate de către sindicate, astfel încât s-a ajuns la o înţelegere care va fi finalizată astăzi, cu un protocol semnat, în numele Guvernului, de primul-ministru şi din partea sindicatelor de liderii celor patru sindicate. Prin aceste înţelegeri, s-au stins punctele în divergenţă, atât în ceea ce priveşte salarizarea personalului din învăţământ, începând cu 1 octombrie 2004, dar şi în ceea ce priveşte funcţiile auxiliare didactice şi personalul tehnic.

În aceste condiţii, la solicitarea sindicatelor din învăţământ, o comisie guvernamentală urmează să elaboreze o lege specială privind salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care să stabilească creşterile etapizate până în anul 2006. De asemenea, pentru personalul TESA din întregul sistem bugetar, va fi nevoie de o lege specială de salarizare care să aibă în vedere condiţiile de muncă, intensitatea muncii şi alţi factori care justifică salariile diferenţiate pentru personalul din învăţământ şi, de asemenea, s-a convenit ca, în proxima şedinţă de Guvern, să se aprobe o ordonanţă de urgenţă care să consfiinţească, printr-o normă cu putere de lege, toate cele convenite.

În aceste condiţii, este necesară o reanalizare a întregului ansamblu de aspecte referitoare la salarizarea în sistemul public de învăţământ.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Înţelegem că vorba românească prinde contur: dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă şi mai bine mai târziu decât niciodată.

Noi credem că subfinanţarea sistemului de învăţământ nu aparţine numai actualului Guvern, ea vine din '90 încoace. Sperăm şi am sperat că, prin dublarea salariilor profesorilor universitari se face o breşă şi un început a repune dascălul la nivelul importanţei sociale a activităţii lui, credem că această ordonanţă care se va da joi va duce la o îmbunătăţire, dar este un început de drum, deoarece, în 2007, Uniunea Europeană ne obligă la a aloca 6% din produsul intern brut, lucru pe care nu-l putem face brusc, deoarece sistemul nu-l poate absorbi. Credem, de asemenea, că prin şcoală vom intra în Uniunea Europeană, şi nu prin alte facilităţi. De aceea vă rog, domnule preşedinte, în numele şi al colegilor mei din conducerea comisiei, să retrimitem, la comisie, Ordonanţa nr.38/2004, astfel încât să putem reformula un raport în concordanţă cu înţelegerile la care sindicatele au ajuns şi, respectiv, să avem garanţia că ceea ce a spus domnul ministru Şerban aici, în perspectivă, eşalonează această creştere de salarizare, spre a ajunge, dacă nu la nivelul absolut al salarizării profesorilor din Uniunea Europeană, cel puţin proporţional la acelaşi nivel.

Este un început şi vă rog să-mi permiteţi, în încheierea cererii mele, să urez colegilor profesori din ţară succes în noul an de învăţământ, să-i asigurăm că noi, comisia, profesorii existenţi în Parlamentul României, dar şi ceilalţi colegi nu uităm şcoala, nu uităm pe dascălul care ne-a pus condeiul în mână şi nu uităm că suntem ceea ce suntem şi pe locurile pe care suntem datorită şcolii. Le datorăm mult, atât dascălilor care au fost, care sunt, dar şi celor care vor trece, de pe băncile şcolii, direct în Parlamentul de la Strasbourg, domnule preşedinte, unde sper să ajungeţi şi dumneavoastră cu ceea ce v-a dat şcoala românească. Să sprijinim, deci, acest efort, nimeni nu vrea grevă în învăţământ, nimeni nu vrea un conflict, dar să înţelegem, odată pentru totdeauna: curbele de sacrificiu trebuie să înceteze pentru şcoala românească.

Sperăm că acest protocol este începutul revigorării şcolii româneşti, investirii în resursa umană, adică, cum spunea un mare dascăl, să fim plătiţi pentru cap, şi nu pentru şezut. Atunci vom câştiga şi vom repune România în locul care este.

Reiterez cererea de a ne fi trimisă la comisie această ordonanţă şi sper că vom avea înţelegerea colegilor noştri.

Vă mulţumesc şi cred că miercuri, adică mâine, ne veţi scuza pe cei care nu vom fi în bănci, pentru că vom fi, probabil, în băncile de la şcoală, nu de la Parlament.

Succes în noul an şcolar tuturor cadrelor didactice. (Aplauze în Grupul PRM)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte, domnule profesor, nu putem decât să ne unim glasul şi gândurile cu cele ale corpului dascălilor din România şi să vorbim frumos despre şcoala românească. Nu putem să nu ne unim gândului dumneavoastră de a ura succes dascălilor şi elevilor, deopotrivă, în noul an şcolar.

Cu această precizare, voi supune votului dumneavoastră propunerea domnului preşedinte Stanciu de a fi restituit Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2004 la comisie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Un vot împotrivă sau abţinere? (Se adresează domnilor deputaţi din partea dreaptă a sălii)

Cu o abţinere, nici un vot contra, majoritatea celor prezenţi pentru, proiectul a fost trimis la comisie.