Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2005
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/2005
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2005 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2005
![]() |
2. | Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă (retrimis comisiei). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 374/2005 |
|||||
|
Şedinţa s-a reluat la ora 10,20.) (In continuare, lucrările sunt conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gelil Eserghep şi Gheorghe Albu, secretari.) |
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Rog liderii grupurilor parlamentare să asigure prezenţa necesară dezbaterilor. Mai aşteptăm şi pe colegii întârziaţi. Rog şi pe secretarii de şedinţă să-şi ocupe locurile. Domnul preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, domnul Mihai Tănăsescu, este rugat să poftească. Stimaţi colegi, reluăm lucrările şedinţei de astăzi, anunţându-vă că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 246. Sunt absenţi 85, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 13 deputaţi. Intenţia noastră a fost să începem cu punctul 3 care era pe ordinea de zi difuzată: Proiectul de hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor dar, pentru că nu este prezent domnul preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, domnul Tănăsescu, vom continua dezbaterile la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.130/1999. Da, domnule deputat, vă rog să poftiţi. |
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, Îmi cer scuze că, prin intervenţia mea, perturb, într-un fel, ordinea de zi a şedinţei de la această oră însă o fac pentru că mi-aţi interzis să iau cuvântul la finalul şedinţei de declaraţii. În primul rând, trebuie să vă spun că sunt profund nemulţumit de modul în care conduceţi lucrările Camerei Deputaţilor, astăzi reuşind să realizaţi un precedent periculos pentru Parlamentul României. Şi am vrut să pun această problemă profitând de faptul că la această oră sunt în sală mult mai mulţi colegi şi să evoc afirmaţia dumneavoastră, în virtutea căreia astăzi, aţi confiscat şedinţa de declaraţii politice în favoarea opoziţiei, justificând - eu aş spune extrem de aberant şi împotriva Regulamentului şi a cutumelor parlamentare - că staff-ul tehnic a stabilit că astăzi este o zi a declaraţiilor dedicate opoziţiei. Repet, este un lucru neregulamentar, împotriva cutumelor parlamentare şi care dovedeşte faptul că dumneavoastră conduceţi subiectiv şi partizan în favoare opoziţiei lucrările Camerei Deputaţilor, motiv pentru care eu, personal, voi adresa Biroului permanent solicitarea de a nu vă mai delega la nici una dintre şedinţele de declaraţii ale Camerei Deputaţilor. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.) |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule deputat, este dreptul dumneavoastră să acţionaţi în orice mod. Am repetat, astăzi au început declaraţiile politice cu declaraţiile celor din opoziţie. Au fost citite cinci declaraţii ale celor din opoziţie şi patru declaraţii din partea celor care susţin actuala guvernare. Dacă credeţi că este un dezechilibru evident, vă rog să acţionaţi în consecinţă. Vă mulţumesc. Putem continua dezbaterile la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. Dezbaterile generale au avut loc în şedinţa de ieri, urmează să discutăm pe text. Titlul legii, nemodificat. Are cineva vreo obiecţie? Adoptat. Art. I, nemodificat. Are cineva vreo obiecţie? Adoptat. La punctul 3 al Raportului Comisiei, art. 9 alin. 2, se propune reformularea textului, după cum urmează la art. 9, alin. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "2. Angajatorii sunt obligaţi să depună la inspectoratele teritoriale de muncă: a) actele privind încheierea, executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă în termen de cinci zile de la perfectarea acestora; b) lunar dovezile de calculare a drepturilor salariale până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata acestora." Pentru unitate de redactare. Doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La acest articol, alin. 2, am avut un amendament de modificare a lui, care constă în faptul că, aşa după cum aţi citit şi dumneavoastră, "angajatorii sunt obligaţi să depună la inspectoratele teritoriale de muncă", modificarea constă: "de pe raza unde îşi desfăşoară activitatea, inclusiv la punctele de lucru, dacă sunt în alt judeţ decât cele în care societatea comercială îşi are sediul". Am făcut această propunere şi îmi pare nespus de rău că nu s-a respectat cutuma parlamentară de a fi invitat la comisia de specialitate, datorită faptului că foarte multe firme îşi fixează sediul unde au un mediu propice pentru a practica corupţia, iar în celelalte localităţi, unde-şi au puncte de lucru, acolo pur şi simplu se sustrag, şi în special în domeniul folosirii forţei de muncă, de la plata obligaţiilor către bugetul de stat. Vă spun acest lucru din experienţă, pentru că am studiat acest fenomen şi, de regulă, când fac câte o propunere legislativă, aceasta este ancorată în realitate. Îmi pare rău că nu am fost la comisia de specialitate pentru că argumentele pe care le-aş fi adus acolo, în mod cert, nu ar fi dus la această respingere. Rog Comisia pentru muncă să reanalizeze acest caz şi să accepte amendamentul meu. În rest, textul corespunde cu textul iniţial, doar cu precizarea că şi acolo unde sunt puncte de lucru, ei trebuie să-şi declare activitatea. În acest fel evaziunea fiscală este înlăturată. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Din partea comisiei, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Acest amendament a fost discutat în cadrul comisiei. În principiu şi membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au fost de acord cu acest amendament, numai că iniţiatorul ne-a adus la cunoştinţă că nu este pregătit în acest moment şi nu are nici mijloacele materiale şi nici resursele umane necesare pentru a pune în aplicare prevederile acestui amendament. Aş ruga, de la această tribună, iniţiatorul să ne spună punctul de vedere. Din punctul meu de vedere şi al comisiei am fi de acord cu acest amendament. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Într-adevăr, iniţiatorul dacă are ceva de spus. Vă rog. |
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Aş vrea să vă spun că actele privind încheierea, executarea, suspendarea etc. contractelor se ţin la sediul social al angajatorului. Pe de altă parte, Inspectoratul Teritorial de Muncă controlează tot ceea ce se întâmplă pe raza judeţului, deci inclusiv punctele de lucru, transmiţând la Inspectoratul Teritorial de Muncă din judeţul unde-şi are sediul social angajatorul, orice fel de problemă. Aceasta ar fi o acoperire, într-un anume fel, a punctelor de lucru, prin activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă din judeţul respectiv. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Deci nu vă însuşiţi acest punct de vedere. Da, vă rog, domnule deputat. |
|
|
Explicaţia iniţiatorului nu este ancorată în realitate. Argumentele sunt departe de a corespunde la ceea ce se întâmplă. În primul rând, tocmai acesta este obiectul acestei propuneri, pentru că societăţile comerciale îşi fac sediu acolo unde au un mediu propice pentru a corupe, acolo unde şi-au găsit mediu sau acolo unde pot face fisura, şi nu se transmit la celelalte inspectorate teritoriale din alte judeţe datele necesare pentru a fi urmărite. Că este nevoie de personal suplimentar? Nu! Nu se pune problema în acest mod. Dacă, într-un alt judeţ, ai 20, 30, 50, 100 de oameni pe un alt punct de lucru, nu se pune problema că trebuie personal suplimentar, pentru că aceşti oameni trebuie, din punct de vedere al muncii, al regulilor de muncă, trebuie coordonaţi şi trebuie respectată toată legislaţia în acest domeniu. Deci, încă o dată, vă rog să fiţi foarte atenţi la această propunere. Aparent este minoră, dar este de mare importanţă pentru înlăturarea muncii la negru. Şi aşa am făcut dintr-un Cod al Muncii un "Cod al Nemuncii". |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Alte intervenţii? Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|
Domnule preşedinte, După ce m-am consultat şi cu iniţiatorul, suntem de acord cu acest amendament şi urmează ca Inspecţia Teritorială de Muncă să-şi ia măsuri pentru organizarea acestor structuri, astfel încât circuitul firesc al îndeplinirii prevederilor din acest amendament să fie îndeplinite. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Alte intervenţii la acest articol? În aceste condiţii, comisia fiind de acord cu amendamentul depus de domnul deputat Traian Dobre, care se află pe lista de amendamente respinse la numărul critic 1, supun votului dumneavoastră alin. 2, în redactarea acestui amendament. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Vă mulţumesc. Cine este împotrivă? Vă mulţumesc. Abţineri? Cu 139 de voturi pentru, fără abţineri şi două voturi împotrivă, amendamentul domnului deputat Traian Dobre a fost admis. La punctul 4 al amendamentelor art. 10, nemodificat. Sunt obiecţii? Adoptat. La punctul 5, art. 11, se propune reformularea textului. Dacă sunt intervenţii? Nu. Cine este pentru textul reformulat de către comisie? Deci textul astfel cum a fost reformulat la art. 11 de către comisie. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. reformularea ca amendament a comisiei a fost admisă. La punctul 6, text nemodificat. Dacă există obiecţii? Nu. Vă mulţumesc. Adoptat. La puntul 7, la alin. 2 al art. 13 se propune reformularea textului de către comisie. Dacă există discuţii? Doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Vă mulţumesc. Cine este pentru amendamentul de reformulare al comisiei? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Unanimitate adoptat. La punctul 8, la art. 14, se propune reformularea textului. Dacă sunt dezbateri? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate adoptat textul comisiei. La punctul 9, la art. 16 se propune introducerea unui text nou, ca la punctul 7, cu următorul cuprins. Dacă există discuţii pe marginea amendamentului admis de comisie? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La punctul 10, la art. 17, punctul 7 devine punctul 8 într-o altă reformulare. Dacă există discuţii pe marginea amendamentului admis de comisie? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. textul în formularea comisiei a fost votat. La punctul 11 este vorba numai de o numerotare, puntul 8 devine punct 9. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate, admis. Punctul 12, iarăşi o renumerotare, punctul 9 devine punct 10, nemodificat. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La punctul 12, art. 19, există un amendament respins care se referă la alin. 2 de la punctul 19. Alin. 2 în care, în proiectul de lege propus de comisie, se prevede ca pedeapsa pentru cei care în mod repetat nu permit accesul inspectorilor de muncă în spaţiile unităţii... sunt pedepsiţi cu închisoarea. Cred că, într-adevăr, acest lucru se poate face pentru munca la negru, pentru nerespectarea salariului minim pe economie dar, deja, aici cred că este un exces de zel. Eu am propus ca acest alineat să fie scos din lege pentru că în legea actuală există amenzi care se pot da pentru această faptă. Pentru că altfel pot să apară anumite neconcordanţe între modul în care, abuzuri mai bine zis, ale inspectorilor de muncă, care pot folosi acest lucru în sensul de a băga patronii în penal, ceea ce nu mi se pare corect. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnul preşedinte al comisiei. |
|
|
Într-adevăr, la art. 19 au fost mai multe amendamente, printre care şi amendamentul formulat şi prezentat de domnul deputat Giurescu. În ceea ce priveşte comisia şi, de asemenea, iniţiatorul am considerat că este o faptă destul de gravă refuzul angajatorului sau al unei persoane care reprezintă angajatorul de a permite personalului Inspecţiei Teritoriale de Muncă accesul în unitate şi, de asemenea, de a face controlul respectiv. Comisia şi-a menţinut punctul de vedere şi a respins acest amendament, lucru pe care îl confirm şi îl susţin în continuare. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Dacă-mi îngăduiţi să iau cuvântul. (Preşedintele de şedinţă vine la tribună.) Problema nu trebuie să fie privită simplist, pentru că în practică, şi mă adresez în primul rând domnului preşedinte al Comisiei juridice, Sergiu Andon, pe aportul căruia contez în aceste dezbateri, folosirea în materie penală a sintagmei "în mod repetat", dă naştere la multe interpretări. Noţiunea ca atare nu este definită în cadrul noţiunilor ce sunt prinse în Codul Penal şi definite în Codul Penal. Comisia a înlăturat acest amendament pentru ideea că "în mod repetat" însemnează că la a doua faptă angajatorul poate să fie pedepsit. Or, "în mod repetat" nu însemnează a doua faptă, şi imprecizia o să dea loc la interpretări şi, evident, la subiectivism. Aşa că trebuie aleasă, după părerea mea, o altă definire a caracterului de infracţiune, în sensul că: de cel puţin două ori, de exemplu. Pentru ca să găsim o noţiune precisă. De altfel, invitaţia mea pentru luare la cuvânt este adresată preşedintelui Comisiei juridice care să-şi exprime un punct de vede. (Preşedintele de şedinţă revine la prezidiu.) |
|
|
Domnule preşedinte, Mulţumesc pentru aprecieri şi încrederea în opinie cred că o voi justifica şi nespunându-mi opinia atunci când nu am o opinie fermă formată. Aveţi dreptate sub aspectul faptului că nu este definită noţiunea de "în mod repetat", aveţi dreptate şi când susţineţi că se poate înţelege prin ea că fapta repetată este atunci când se repetă, deci începând cu a doua oară. Aveţi dreptate că şi o altă formulare poate fi mai exactă, dar aş prefera să nu susţin un anume punct de vedere acum şi să mai ascult şi alte eventuale opinii. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da, vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Pentru că acest "în mod repetat" se repetă de mai multe ori în cadrul legii, eu vă propun o întoarcere la comisie ca să găsim o formă care să ducă la o exprimare corectă, dacă vreţi, din acest punct de vedere. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Îl rog pe domnul preşedinte al comisiei să se pronunţe. |
|
|
Sunt două abordări diferite. Prin amendament, domnul deputat Giurescu a propus eliminarea acestei prevederi din proiectul de lege. Dumneavoastră, prin intervenţia dumneavoastră, domnule preşedinte, şi de asemenea preşedintele Comisiei juridice nu au abordat această variantă a eliminării şi a găsirii unei formulări care să stabilească foarte clar din ce moment se angajează răspunderea penală faţă de o astfel de faptă. Pentru că nu trebuie încurajate astfel de manifestări şi gesturi din partea angajatorului şi a personalului angajatorului de a nu permite reprezentanţilor Inspecţiilor Teritoriale de Muncă accesul şi controlul în documentele respective. personal sunt de acord cu retrimiterea la comisie pentru a găsi o formulare mai clară la articolul respectiv. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, domnule deputat, să găsim o soluţie împreună. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu cred că trebuie să ne îngrijorăm foarte tare de sintagma "în mod repetat" şi nu cred că trebuie să depunem mari eforturi ca să-i dăm sensul dorit de cel care a iniţiat acest proiect de lege. Mă refer la fineţea cu care domnul Andon a vrut să slalomeze printre opinii, dar am înţeles, dacă nu greşesc, că îmbrăţişează mai degrabă ideea că "în mod repetat" înseamnă: se instalează această situaţie cu apariţia celui de-al doilea act de încălcare. Este şi firesc să tragă concluzia aceasta, domnul Andon nerespingând nici alte variante, dar cred, la cât îl cunosc eu pe domnul preşedinte, că la aceasta s-a referit că, în principal, trebuie să admitem faptul că repetarea începe cu al doilea act al activităţii de încălcare. Nu cred că putem interpreta altfel sintagma şi cred că nu există nici un motiv de retrimitere la comisie. Să rămânem în domeniul unei interpretări mai stricte, dacă vreţi, şi mai uşor de înţeles şi mai uşor de acceptat, că o repetare înseamnă începând cu a doua oară. De ce ar fi neapărat cu a treia oară sau cu a patra oară? O interpretare strictă, fără să ne complicăm, ne duce la asemenea concluzie, şi atunci, cred că dispare motivul pentru care am putea trimite cererea la comisie. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnilor colegi, Cred că prevederile art. 19, aşa cum comisia şi chiar iniţiatorul l-au formulat, reprezintă o problemă extrem de sensibilă. Poate da loc la abuzuri din partea celor care sunt puşi să aplice această lege şi, pe de altă parte, noi, cei care suntem fie pe baricada puterii, fie pe baricada opoziţiei nu dorim să transformăm un text de lege într-o pârghie împotriva agenţilor economici. Retrimiterea la comisie, la care făcea apel colegul Giurescu şi pe care domnul preşedinte Duţu a îmbrăţişat-o, nu ştiu cât de oportună este şi vă amintesc faptul că o comisie sesizată pentru aviz, Comisia juridică, ar fi trebuit, probabil că era cea mai îndreptăţită să ne propună o formulare fericită. Motiv pentru care spun că retrimiterea la comisie, fără a avea şi un punct de vedere al Comisiei juridice, cea mai îndreptăţită să ne formuleze o formulă mai bună, mai agreabilă, mai favorabilă pentru votarea acestui text, mi se pare o soluţie inutilă. Cu alte cuvinte, în măsura în care domnul preşedinte Sergiu Andon consideră că se poate găsi într-un termen util o asemenea formulare, consider utilă şi retrimiterea la Comisia pentru muncă. Altfel cred că efortul nostru, având în vedere specificul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, este un lucru inutil. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Eu cred că nu se impune trimiterea textului la comisie. Formularea folosită este uzitată în drept. Se foloseşte "în mod repetat" şi abia dacă vom scrie că a doua oară sau a treia oară, atunci greşim pentru că sigur, angajatorul va merge până la această limită. Deci, textul este corect, nu se poate găsi o altă formulare pentru ceea ce vor să se spună în această lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În mod repetat nu înseamnă neapărat a doua oară. Pentru că prima oară poate să fie atenţionare, a doua oară, amendă şi, eventual, a treia oară, trimitere în penal. Deci, cred că va trebui împreună cu Comisia juridică să găsim o formulă care să explice foarte clar acest mod până la care se ajunge ca respectivul patron să fie trimis în penal. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnul deputat Sergiu Andon. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, reţinerea mea iniţială de a mă pronunţa decurgea din teama de a nu da naştere la interpretări abuzive, la exces de represiune, reţinând că problema nu este atât lexicală, de găsire a unei formulări, cât şi de mai bună cristalizare a voinţei legiuitorului, să ne înţelegem limpede şi, cum se spune, cu cărţile pe masă, ce voim şi cât voim să sancţionăm prin acest text. Aşa fiind, cred că se impune retrimiterea la comisii şi Comisia juridică răspunzând invitaţiei făcute, Comisia juridică va analiza cu răbdare şi atent textul. În ce priveşte faptul că ne-a scăpat, mă scuz în faţa plenului, dar ritmul şi condiţiile de lucru pe care le-am şi semnalat printr-o scrisoare a comisiei către Biroul permanent, în avalanşă, cu o restrângere la maximum a timpului de dezbatere, din fericire, programul de săptămâna asta e mai înţelept, face ca uneori să nu putem examina în amănunţime, în special proiectele de legi supuse spre avizare. Revenind la problemă, sunt şi eu pentru retrimiterea la comisii, inclusiv cu avizul Comisiei juridice, care ar examina, dacă aşa veţi hotărî, cu atenţie acest text şi ar decela cu limpezime voinţa legiuitorului şi limitele ei. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Voi supune la vot. Da, vă rog, domnule preşedinte. |
|
|
În ceea ce priveşte stabilirea unor măsuri în domeniul sancţionator, pentru că suntem într-o astfel de situaţie, lucrurile trebuie să fie foarte clare şi să nu lăsăm posibilitatea unor interpretări diferite şi unor practici diferite, de la inspecţii teritoriale judeţene la altă zonă. Acesta a fost argumentul pentru care am fost de acord cu retrimiterea la comisie şi, de asemenea, împreună cu Comisia juridică, să stabilim şi să găsim o reglementare care, ulterior, să fie supusă dezbaterii în plen, astfel încât repet, în acest domeniu al unor măsuri sancţionatorii, că sunt contravenţii sau sancţiuni penale, lucrurile să fie foarte clare şi să nu lăsăm loc de interpretare. Pentru că, în mod repetat, atâta timp cât măsurile nu sunt foarte clar exprimate, ne poate da posibilitatea să considerăm că şi la a treia abatere poate să se angajeze răspunderea penală sau la a patra sau la a doua. Cred că nu este nici o grabă şi, din acest punct de vedere, avem timpul necesar la dispoziţie ca până luni cele două comisii să găsească o formulare corespunzătoare. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, aş dori o precizare din partea dumneavoastră, dacă aveţi amabilitatea să rămâneţi la microfon. Art.102 din Regulamentul Camerei Deputaţilor permite să retrimitem la comisie textele puse în discuţie. Deci acest text care a fost pus în discuţie poate să fie retrimis, dar văd că în organizarea textelor de lege mai sunt şi altele care au caracter sancţionator şi cu privire la care cred că ar fi util să se pronunţe Comisia juridică în continuare. Propuneţi ca să se retrimită la comisie numai textul art.19 în discuţie? Sau toate celelalte texte care urmează, noi amânând dezbaterile până la sosirea unui raport suplimentar? |
|
|
Pentru că trebuie să fim consecvenţi, este normal ca toate textele de lege ulterioare care vor face obiectul dezbaterii în plen şi care se referă la un regim sancţionator, să fie retrimise la cele două comisii. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Mulţumesc. Supun la vot retrimiterea la comisie a textelor de la art.19 în jos, pentru a avea avizul Comisiei juridice. Cine este pentru? 139 voturi pentru. Împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Cu 139 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere, textele se retrimit comisiei. Şi, în conformitate cu art.102 fixez termen pentru depunerea raportului suplimentar pentru ziua de luni. |


