|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc. Dacă sunt obiecţii faţă de această propunere? Dacă nu, supun votului. Cine este pentru? E vorba de durata dezbaterii. Cine este pentru? Haideţi să votăm electronic, da? Apăsaţi întâi pe tasa 1 pentru prezenţă, dar nu mai puteţi să vă plimbaţi prin sală acum. Ştiu, e greu, e grea viaţa aşa! Preşedinţii, deci membrii comisiilor, de asemenea, vor trebui să aibă cardurile cu ei ca să poată vota. Deci, sunteţi pregătiţi, da? E în ordine. Începem votul. vă rog întâi să apăsaţi pe tasa 1 pentru prezenţă. până acum ne-am aşezat în bănci. Deci, acum, sistemul merge. în momentul în care eu am anunţat, începem votul şi, din acest moment, deci după ce am tastat prezent, avem 10 secunde, în mare, pentru vot. Cine este pentru durata de timp care a fost propusă de către comisie? Vă rog să votaţi. Deci, votul s-a încheiat. Vă rog să afişaţi rezultatul. Prezenţi - 125, pentru 100; împotrivă 8 voturi; abţineri 9 voturi. Cvorumul numai pentru votul final, pe de altă parte sunt colegi în sală care nu au la ei cardul. Deci, nu putem să-i înregistrăm decât pe cei care au avut cardul cu ei astăzi. Bun. Deci a fost aprobată durata de dezbateri. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul din partea grupurilor parlamentare. Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea pe articole. Începem cu titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Titlul legii a fost aprobat. Articolul I. Vă rog să urmăriţi, este un raport mai voluminos, raportul comisiei, la pct. 2 din raport este articolul I, nemodificat. Sunt obiecţii faţă de propunerea comisiei de a menţine nemodificat art.I? Nu. Art.I, titlul articolului a fost aprobat. La pct.3, o propunere privind titlul ordonanţei de Guvern. Denumirea va fi: Ordonanţa privind Codul Aerian Civil, nu ordonanţă privind codul aerian. Deci este o adăugire propusă de comisie. Sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Propunerea comisiei a fost aprobată. Sunt modificări la pct.6 din raport, referitor la art.3. Dacă sunt observaţii faţă de propunerile comisiei? Nu sunt obiecţii. Ajungem la pag.21 şi sunt câteva propuneri pentru modificarea art.4, propuneri din partea comisiei. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii, propunerile comisiei au fost aprobate. Vă rog să observaţi la art.3, la pct.6 din raport, doar la pct.14 era o propunere de modificare, dar în momentul în care v-am întrebat dacă sunt obiecţii faţă de propunerile comisiei, am avut în vedere acea chestiune legată de definirea forţei majore şi înţeleg că n-au fost obiecţii. Am ajuns la pagina 35. Cele mai multe dintre texte rămân nemodificate. La pct.73 din raport, pag.81, există o propunere din partea comisiei. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Propunerea comisiei, amendamentul propus de comisie a fost aprobat. Pct.96 din raport, propunerea comisiei pentru o modificare la art.107 alin.1. Dacă sunt obiecţii din partea colegilor? Nu sunt obiecţii. Propunerea comisiei, amendamentul comisiei este acceptat. Da. Acestea au fost amendamentele propuse de către comisie. Deci este vorba de o lege organică, votul final urmează să-l dăm mâine.
|