Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2006

2. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 52/2006

 

(Pauză între orele 9,15- 10,15. În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Victor-Viorel Ponta, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună ziua!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am rugămintea la liderii de grupuri să-şi invite colegii în sală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reluăm lucrările şedinţei de astăzi, anunţându-vă că din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 214. Sunt absenţi 117, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 39.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi, marţi, 28 martie 2006.

Primul proiect, pct.7 de pe ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001.

Proiectul se dezbate în procedură de urgenţă.

Timpul de 90 de minute stabilit a fost epuizat.

S-au aprobat toate articolele din proiectul de lege, cu excepţia Cap.VI5, care a fost retrimis la comisie.

Dau cuvântul preşedintelui comisiei, în vederea prezentării raportului suplimentar şi în vederea propunerii timpului de dezbatere pentru Cap.VI5.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Domnule preşedinte,

În primul rând, vă felicit şi, în al doilea rând, vă mulţumesc.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001.

Pentru acest proiect de lege a fost întocmit raportul în 3 martie 2006. Prin raportul comisiei, s-a propus aprobarea acestuia.

În şedinţa din 16 martie 2006, s-a propus ca proiectul de lege să fie restituit comisiei, pentru reexaminarea Cap.VI5 - "Sancţiuni şi contravenţii".

Cap.VI5 - "Sancţiuni şi contravenţii" din proiectul de lege şi din raportul aferent, a fost dezbătut în şedinţa comisiei din 21 martie 2006.

Comisia a reanalizat capitolul şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, menţinerea acestuia în forma prezentată în raportul iniţial.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Timpi de dezbatere, vă rog?

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Propun 10 minute pentru dezbaterea acestui capitol.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră timpul de dezbatere propus de către preşedintele comisiei.

Vă rog să vă exercitaţi votul, electronic.

Cine este pentru varianta propusă? Prezenţa şi votul. (Conform afişajului, sunt prezenţi 82 de deputaţi, şi se înregistreaza 78 voturi pentru, nici unul împotrivă, 3 abţineri.)

Video in format Flash/IOS

Da. Vă mulţumesc. Încheiem procesul de votare. S-a aprobat propunerea comisiei.

Vă rog să verificăm din nou. Vă rog să vă manifestaţi prezenţa pe cale electronică, pentru a verifica faptul că sistemul funcţionează.

Da, prezenţa. Vă rog să vă exercitaţi prezenţa. (Conform afişajului, sunt prezenţi 100 de deputaţi.)

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Şi voturi pentru propunere? Da. Vă mulţumesc. S-a adjudecat propunerea.

Trecem la dezbaterea proiectului.

Avem Cap.VI5.

La art.12010, dacă există observaţii sau menţiuni faţă de propunerea comisiei?

Domnul deputat Ioan Ghişe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi,

Doresc să ridic o chestiune pe care am prezentat-o şi în comisie, care a fost până la urmă respinsă prin vot. Este vorba de posibilitatea ca prefecţii să sancţioneze primarii pentru alte atribuţii decât cele pe care primarii le exercită în calitatea de reprezentanţi ai statului; mai precis, alin.a) şi alin.b).

Am arătat în comisie că trebuie făcută distincţie între cele două tipuri de funcţii pe care primarii, ca autorităţi executive locale, exercită, pe de o parte, atribuţii în numele statului, iar, pe de altă parte, exercită atribuţii în cadrul autonomiei locale. Şi am arătat că este neprincipial şi este o încălcare a principiilor autonomiei locale ca relaţia dintre consilii locale şi primari să se regleze prin sancţiuni pe care prefecţii le pot da în aceste situaţii.

Şi, atunci, propunerea pe care am formulat-o şi v-o supun atenţiei dumneavoastră este ca alin.a) şi alin.b) să fie eliminate şi singura posibilitate prin care prefecţii să poată sancţiona primarii să fie aceea în care primarii, în exercitarea atribuţiilor ca reprezentanţi ai statului, nu îşi îndeplinesc aceste atribuţii.

Vă rog să acceptaţi ideea că lit.a) şi lit.b) de la Capitolul "Sancţiuni" merită eliminate prin vot.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Pupeză:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Punctul de vedere exprimat de domnul deputat Ghişe îl împărtăşim şi noi. Am discutat pe larg acest capitol în cadrul şedinţei de comisie şi credem că dezvoltarea autonomiei locale, descentralizarea activităţii în administraţia locală nu se pot realiza prin normativizarea excesivă a atribuţiilor prefectului şi posibilitatea lui de a amenda preşedintele de consiliu judeţean sau primarul localităţii respective, pentru încălcarea unor lucruri care ţin efectiv de autonomia consiliului local, de atribuţiile unui primar sau ale unui preşedinte de consiliu judeţean, care sunt în concordanţă directă cu prevederile Legii descentralizării.

Din acest punct de vedere, vă rog să aveţi în atenţie această chestiune, şi noi, Grupul parlamentar al P.S.D., susţinem punctul de vedere al domnului Ghişe, pentru a elimina lit.a) şi lit.b) din prevederile acestei legi, rămânând ca, într-adevăr, prefectul să poată acţiona asupra primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, atunci când nu respectă legile care vizează atribuţiile lor în calitate de autoritate a statului în teritoriu.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Crăciunescu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Grigore Crăciunescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ascultând cele două intervenţii ale colegilor mei, îmi pun o întrebare, după mine, firească: ori domniile lor nu cunosc situaţia din teren, ceea ce se întâmplă în consiliile locale - şi mai ales în mediul rural şi în oraşele mici, ori sunt de rea-credinţă?

Există 3 mii şi ceva de comune în România. În consiliile locale de la ţară, deci din mediul rural, primarii, hai, să nu spun că abuzează, dar fac exces de zel şi, de foarte multe ori, nu iau în considerare hotărârile pe care le stabilesc consiliile locale. Acelaşi lucru se întâmplă în oraşele mici.

Eu nu cred că este un lucru rău ca primarul să fie sancţionat financiar pentru anumite abuzuri sau pentru nepunerea în aplicare a hotărârilor consiliilor locale.

Acum, este în lucru Legea privind migraţia, adică trebuie să fie promulgată; migraţia politică. Cunoaşteţi cu toţii următorul aspect: în momentul în care se termină alegerile, majoritatea consilierilor joacă pe mâna primarilor, indiferent de apartenenţa politică. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care vrem să sistăm migraţia politică.

De aceea, dacă luăm situaţia reală din teren şi cunoaştem această situaţie cu adevărat, trebuie să fim de acord cu lit.a) şi cu lit.b), pentru că, atât timp cât nu răspunde personal pentru aplicarea hotărârilor consiliului local, nu vom putea să mergem mai departe, la nivelul comunelor şi al oraşelor mici. Pentru că în oraşele mari, compoziţia consiliilor locale, judeţene, municipale, în oraşele mari şi în municipii este alta, pe când în mediul rural, în oraşele mici, practic, primarul este un mic despot: el hotărăşte, el pune în aplicare.

Şi, atunci, cred că este necesar ca aceste două articole să fie susţinute şi puse în aplicare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Petru Călian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Un lucru este foarte clar: hotărârile consiliului local sunt obligatorii pentru primar, în vederea punerii lor în aplicare.

Există foarte multe acte normative care reglementează această situaţie - situaţia în care un primar nu ar pune în aplicare o hotărâre a consiliului local. Însă, noi nu putem să venim, acum, să mai aducem în plus alte sancţiuni, când noi discutăm aproape în fiecare zi despre aplicarea principiului descentralizării. Inclusiv electoratul poate sancţiona acel primar care nu-şi face datoria şi încalcă legea. Dar, repet, avem suficiente acte normative care să reglementeze această situaţie.

Grupul parlamentar al Partidului Conservator sprijină, aşadar, eliminarea celor două articole propuse de domnul deputat Ghişe, şi aş mai avea de adăugat doar un singur lucru, în privinţa migraţiei politice. Cred eu că migraţia politică porneşte tot de la fonduri, porneşte de la bani. Nici un primar, nici un consiliu local nu poate să-şi pună în aplicare anumite proiecte, fără bani.

Or, din momentul în care cei în drept nu acordă sume în mod egal, fără să ţină cont de culoarea politică, migraţia mi se pare un lucru firesc. Pentru că este normal ca toţi cei aleşi să încerce să-şi onoreze promisiunile din campania electorală.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Arpad Márton.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am venit la acest microfon pentru că, de obicei, Grupul parlamentar al UDMR este consecvent în apărarea unor idei.

Conform Constituţiei noastre, suveranitatea aparţine poporului şi şi-o exercită prin reprezentanţii aleşi. Or, reprezentanţii aleşi sunt parlamentarii din Parlamentul României, respectiv consilierii locali şi judeţeni, la nivel local.

Este normal ca Executivul să activeze conform deciziei acestor foruri decizionale, să le execute. Şi, nu invers, cum cred unii. Mi se pare, ca atare, corect, ca acel executiv, chiar dacă este compus dintr-o singură persoană sau locţiitorul acestuia, cum este cazul primarului, să aibă un comportament conform deciziilor consiliului. Şi, dacă nu are acest comportament, să fie pe undeva sancţionat. Deci ni se pare corect. Ceea ce nu ni s-a părut corect şi ni se pare în continuare că n-a fost cea mai bună soluţie, că această sancţionare să se realizeze de către prefect, care este tot o persoană numită de Executiv, o persoană care pe deasupra nu este aleasă, cum este ales primarul, nici direct, cum este ales primarul, nici indirect, cum este ales preşedintele consiliului judeţean. Deci ar fi trebuit să se găsească o altă soluţie. Din păcate, comisia nu a reuşit să o găsească, nu avem altă soluţie decât să votăm această variantă, cu o singură menţiune. Aici s-a vorbit despre stoparea migrării. Trebuie să vă spun că prin această decizie a noastră nu vom stopa migraţia politică, ci, din contră, din acest moment, prefectul va avea în mână un argument destul de important să înduplece primarii să migreze în zona puterii de oricând, nu vorbesc de puterea actuală. Pentru că, orice lege votăm azi, trebuie să ne pregătim, s-ar putea ca mâine să nu fim noi cei care facem parte din Coaliţia de guvernare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat. Timpul de dezbatere a expirat. Dacă mai există un punct de vedere al comisiei, şi vom trece după aceea la vot pe articole pentru toate proiectele. Nu mai există un punct de vedere al comisiei de exprimat, înţeleg.

În aceste condiţii, pentru art.12010 există la amendamente respinse o propunere din partea domnilor deputaţi: Mircea Duşa, Ion Călin, Costică Macaleţi, Viorel Pupeză, Vasile Soporan. Evident că voi supune mai întâi votului dumneavoastră acest amendament respins, care presupune eliminarea lit.a) şi b) de la art.12010 . Vă rog să votaţi pentru acest amendament. Dacă votaţi acest amendament, înseamnă că se elimină cele două lit.a) şi b).

Vă rog să votaţi electronic. Da. Vă mulţumesc. (Conform afişajului, s-au înregistrat 57 voturi pentru, 81 împotrivă şi 3 abţineri).

Propunerea a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS

Dacă există alte comentarii sau observaţii la textul de la art.12010, aşa cum a fost formulat în raportul comisiei? Nu sunt. Se consideră aprobat.

La art.123 există observaţii sau comentarii? Nu, mulţumesc, se consideră aprobat.

Pct.90 din raportul comisiei, introducerea alin.4 la art.123. Observaţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Pct.92. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.93 din raportul comisiei. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.94. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.95. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.96. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.97. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.98. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.99. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Pct.100. Adoptat. Vă mulţumesc.

Pct.102. Observaţii? Comentarii? Adoptat.

Am încheiat dezbaterea pe articole, legea este organică şi votul final va fi dat în sesiunea de vot final de la ora 12,30.