Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

2. Dezbaterea Proiectului de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 245/2006

 

În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Victor Viorel Ponta şi Dan Radu Ruşanu, secretari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună dimineaţa!

Domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi locuri în bănci.

Îi rog pe liderii de grupuri, în măsura în care sunt prezenţi, să-i invite pe colegii lor în sală.

Îi rog pe colegii care sunt prezenţi să-i invite pe liderii de grupuri în sală pentru a putea realiza această operaţiune.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 203; sunt absenţi 128, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 31.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa de miercuri, 26 aprilie, 2006.

La pct.3 de pe ordinea de zi avem Proiectul de Lege privind Ratificarea Acordului de Împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006.

Legea are caracter ordinar.

Suntem în procedură de urgenţă.

Legea este prioritate legislativă, cu raport de adoptare de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Katalin Barbara Kibedi (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Distinsă Cameră,

Necesitatea ratificării acestui Acord de împrumut este cel puţin sub aspectul celor ce rezultă din strategia de reformă a sistemului judiciar şi ceea ce ne-am asumat noi, având în vedere că în continuare capitolul "Justiţie" este privit cu foarte mare atenţie de Uniunea Europeană. Este subliniat şi în expunerea de motive ce anume urmăreşte şi la ce vor fi destinate sumele de bani care constituie obiectul acestui împrumut.

În primul rând, aş vrea să subliniez faptul că deşi sunt arătate, şi nu aş vrea să vă plictisesc că sunt pe liniuţe toate destinaţiile acestor fonduri băneşti, totuşi să ne gândim că ani de zile judecătorii şi procurorii au fost frustraţi de posibilitatea de a realiza o perfecţionare profesională organizată prin sistemul seminariilor, consfătuirilor. Or, ştim foarte bine că practica neunitară este cea care nelinişteşte şi justiţiabilii, fiind totuşi curios că dintr-o sală se iese cu o soluţie, din altă sală cu altă soluţie.

De asemenea, ştim că ceea ce lipsea justiţiei era informatizarea. Este incredibil să te gândeşti că încă în mileniul trei lucrăm pe bază de condici şi registre, şi dacă şi biletele de autobuz deja pot fi cumpărate prin sistem electronic, totuşi în justiţie se uzează de mijloace de Evul Mediu.

De aceea, cred că aceste două sublinieri practice sunt suficiente pentru ca dumneavoastră să reflectaţi şi să vă daţi votul în consecinţă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna secretar de stat.

Comisia, domnul preşedinte Tănăsescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare această ratificare a Acordului de Împrumut între România, pe de o parte, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - Banca Mondială, pentru finanţarea proiectului privind reforma sistemului judiciar, proiect care a fost semnat în ianuarie 2006, la Bucureşti, valoarea proiectului fiind de 110 milioane de euro.

Structura proiectului este în concordanţă cu recomandările şi cerinţele documentului comun de poziţie al Uniunii Europene, semnat în decembrie 2004.

Proiectul respectă obligaţiile pe care România şi le-a asumat în privinţa reformei în acest domeniu, aşa cum acestea au fost evidenţiate în documentele comunitare.

Activităţile care urmează să fie finanţate prin acest proiect sunt legate de reabilitarea infrastructurii instanţelor, cea mai mare sumă este alocată pentru această componentă: informatizarea şi automatizarea instanţelor, o continuare de fapt a acestui proces care a început cu ani în urmă; îmbunătăţirea managementului dosarelor, precum şi o componentă, într-adevăr, de management şi de pregătire profesională a personalului din instanţă.

Acest proiect va fi implementat de către Ministerul Justiţiei; împrumutatul va fi Ministerul Finanţelor Publice, care va încheia un acord de împrumut subsidiar cu Ministerul Justiţiei, prin care se va delega responsabilitatea în realizarea proiectului şi utilizarea sumelor din împrumut.

La rândul lui, Ministerul Justiţiei, în calitate de instituţie publică responsabilă cu implementarea proiectului, va încheia cu Consiliul Superior al Magistraturii un Protocol privind implementarea activităţilor incluse în Acordul de împrumut.

Acest proiect are o valoare totală de 142 milioane de euro, aşa cum spuneam, Banca Mondială acordând 110 milioane de euro, iar prin bugetul de stat, în speţă Ministerul Justiţiei, vor fi alocate pe timpul derulării proiectului 32 milioane de euro.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil acest proiect de lege, şi vă propunem, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, ca el să fie discutat, aprobat în forma în care a fost aprobată de către comisie.

Fiind o situaţie de urgenţă, vă propunem ca timpi 10 minute pentru discutarea acestui proiect.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă sunt obiecţii sau comentarii la timpii propuşi? Nu sunt.

La dezbateri generale, din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul Victor Ponta.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Evident că este un acord foarte bun şi este important că a fost semnat. Am tot respectul pentru susţinerile doamnei secretar de stat.

Voiam, însă, să-mi informez colegii asupra faptului că nu ştiu dacă este necesar votul nostru. Citim în fiecare zi în presă că ministrul justiţiei spune că Parlamentul strică legile, că face lucruri foarte proaste, că noi blocăm corupţia, că U.D.M.R.-ul este de vină, că C.S.M.-ul este de vină, că parlamentarii sunt prost pregătiţi.

Acum nu ştiu de ce vine la noi să-i aprobăm acest aviz. Eu cred că ministrul justiţiei, în persoana doamnei Macovei, poate să dea şi legi, poate să şi aresteze, poate să şi hotărască când intrăm în Europa, când nu intrăm.

Eu, personal, n-o să mai votez nici un fel de lege din partea Ministerului Justiţiei, până când în fruntea ministerului nu va fi un om care să înţeleagă ce înseamnă un sistem democratic, să înţeleagă la ce foloseşte fiecare instituţie din această ţară.

Dacă citesc în fiecare zi în presă cât de răi sunteţi toţi cei prezenţi aici ... Dacă vorbea doar de Opoziţie, înţelegeam că aşa vede jocul politic. Dar, din păcate, mai puţin Grupul P.D., aveţi dreptate, domnule Tabără, numai dumneavoastră sunteţi buni. Toţi ceilalţi suntem răi.

Eu aş vrea să spun, însă, că mi se pare inadmisibil, de fiecare dată noi votăm cu mare responsabilitate legi mai bune sau mai proaste, din păcate, de cele mai multe ori proaste ale ministrului justiţiei, după care citim în presă declaraţii iresponsabile despre Parlament.

Nu ştiu dacă este un principiu creştin, de fiecare dată să întoarcem şi celălalt obraz. Eu cred că votul nostru este inutil. Doamna Macovei este destul de bine pregătită şi destul de importantă ca să-şi voteze singură legile.

Mulţumesc. Eu nu voi vota pentru această lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul deputat Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mărturisesc că nu vreau să discut actul legislativ, ci despre ceea ce se spune de la acest microfon. Este dreptul fiecăruia dintre noi să votăm sau să nu votăm un act normativ care vine aici, să ne placă sau să nu ne placă un ministru.

Dar dacă legile ies proaste, nu este vina iniţiatorului, ci este şi vina noastră mare. Şi nu cred că un astfel de demers pe care-l faceţi, domnule coleg Ponta, v-am auzit şi ieri la Biroul permanent venind chiar cu calitatea de profesor, o calitate pe care ne-o putem aroga fiecare, dar nu cred că aici. Pentru că, fiecare dintre noi, cei din sală, suntem propriii noştri profesori şi judecători a ceea ce facem aici.

Eu cred că trebuie să ne schimbăm într-o oarecare măsură, să spunem, nu în totalitate, poziţia faţă de ceea ce înseamnă colaborarea cu membrii Guvernului, pentru că multe dintre problemele cu care se confruntă Guvernul actual, inclusiv Ministerul Justiţiei, nu sunt problemele de ieri sau de azi. Vreau să vă spun că ele provin dintr-un timp ceva mai îndepărtat, poate cu 4, cu 5, cu 6 ani în urmă, şi poate chiar pentru faptul că unii care au avut responsabilităţi în guvernele trecute, inclusiv eu, nu ne-am făcut suficient datoria şi am mărit aceste mari probleme cu care se confruntă societatea românească, inclusiv corupţia.

Eu cred că din acest punct de vedere fiecare dintre noi trebuie să fim mai circumspecţi în a exprima pur cu ţintă împotriva unui om.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale?

Dacă solicitaţi dreptul la replică, domnule Ponta, o să vă rog să vă cantonaţi în limitele dreptului la replică. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule Tabără, vă mulţumesc că mi-aţi spus numele, pentru că îmi daţi ocazia să explic ceva ce dumneavoastră aţi spus mai devreme, şi anume referitor la votul de ieri din Biroul permanent.

Vă reamintesc că reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare, în Biroul permanent, adică P.R.M., P.S.D., P.C., P.N.L., U.D.M.R. au votat împotriva unei cereri, după părerea noastră, dacă ne permiteţi, greşite, a ministrului justiţiei.

Cei doi reprezentanţi ai P.D., într-un spirit de partid pe care îl apreciez, dar care este evident greşit de această dată, au votat pentru cererea doamnei ministru.

Vă repet, şi cu asta îmi închei dreptul la replică, nu este vorba de noi, toţi, care avem ceva cu o persoană, este vorba de o persoană care are ceva cu restul lumii. Şi cred că dacă aţi studiat mai atent problema, nu juridic de data asta, ci din punct de vedere personal, aţi înţelege că aveţi un rol greu, de un avocat care, din păcate, apără o cauză în care nu crede.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai există alte intervenţii la dezbateri generale, având în vedere că nu există amendament ...

Dacă doriţi drept la replică, domnule deputat? S-a vorbit pe grup. N-aveţi pe procedură, drept pe grup, pentru că s-a intervenit pe grup.

Dacă doriţi să interveniţi din partea Grupului parlamentar al P.N.L., nu este nici un fel de problemă.

Rămânem la votul final.