|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Alţi colegi care doresc să intervină din partea grupurilor parlamentare? Nu avem. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Lucrăm pe raportul comisiei. Numărul curent 1 din raport, titlul legii. Comisia ne propune adoptarea titlului legii nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat în unanimitate. Articolul unic al legii, numărul curent 2. Aceeaşi situaţie. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat în unanimitate. Titlul ordonanţei. Numărul curent 3, numărul curent 4. Comisia, pentru cele două numere, ne propune adoptarea soluţiei iniţiatorului. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat în unanimitate. Numărul curent 5, comisia ne propune reformulare. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Îmi cer scuze. Am să propun ca să votăm deschis, cu mâna ridicată ca să scurtăm timpul de vot, acolo unde nu sunt probleme în dispută. Deci revin, al punctul nr. 5 nu sunt intervenţii. Comisia ne propune o nouă formulare. Voturi pentru, vă rog? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu avem. Numărul curent 6, comisia ne propune formularea iniţiatorului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptat în unanimitate. Numărul curent 7, comisia ne propune soluţia Senatului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru soluţia Senatului? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. Adoptat în unanimitate. Numărul curent 8, comisia ne propune varianta Senatului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Adoptat în unanimitate. Numărul curent 9, comisia ne propune varianta Senatului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru, vă rog. Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat în unanimitate. Numărul curent 10, numărul curent 11, comisia ne propune varianta iniţiatorului. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Adoptate în unanimitate. Am adoptat proiectul de lege pe articole. Legea are caracter ordinar, o supun votului dumneavoastră. Cine este de acord cu proiectul de lege? Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Proiectul de lege a fost adoptat.
|