Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.100/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2006

2. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (rămas la votul final).
 
consulta fisa PL nr. 533/2005

 

(Pauză între orele 10,03-10,15. Şedinţa a fost condusă, în continuare, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Eserghep Gelil şi Gheorghe Albu, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Rog liderii de grupuri să invite colegii în sală, pentru a putea începe lucrările.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 205, sunt absenţi 126, din care 30 participă la alte acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa din ziua de marţi, 13 iunie 2006.

Vă reamintesc, votul final are loc la ora 12,30.

Conform ordinii de zi, ne aflăm la pct. 13, care fusese amânat pentru dezbatere astăzi, e vorba de Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Legea are caracter ordinar.

A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru cultură.

Suntem în procedură de urgenţă.

Prioritate legislatiavă.

Avem un raport suplimentar.

Dacă iniţiatorul doreşte să-l susţină? Domnule Niţulescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan Virgil Niţulescu (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu doresc să reiau argumentaţia pe care am susţinut-o săptămâna trecută, trebuie doar să vă informez că, potrivit deciziei dumneavoastră, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă s-a întrunit săptămâna trecută în şedinţă, la care am luat parte, iar modificările care au survenit în raport sunt modificări care au acordul Guvernului.

În consecinţă, vă rog să aveţi bunăvoinţa de a adopta acest proiect de lege, în forma prezentată în raportul sus-prezentat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Comisia? Doamnă preşedintă?

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

În urma reexaminării proiectului de lege, comisia propune adoptarea raportului, cu o serie de amendamente.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Dacă la dezbateri generale există intervenţii? Vă rog, domnule deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor.

Fiind procedură de urgenţă, o singură intervenţie pe grup.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Monumentele istorice fac parte din patrimoniul cultural al unei ţări. O legislaţie care să aducă reglementări în domeniu reprezintă cu siguranţă o etapă nouă, o etapă necesară.

Acordând o atenţie mai mare tuturor monumentelor istorice din România, ne respectăm ca naţiune, în primul rând, trecutul.

Prin urmare, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România va susţine această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Alte intervenţii la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Susţinem şi noi această iniţiativă legislativă, este de mare importanţă. Vreau să afirm în plenul Parlamentului că Vâlcea ocupă locul doi în România privind monumentele istorice de mare valoare. Şi rog, aici, să ne aplecăm puţin în această zonă foarte importantă a ţării, întrucât avem monumente la care lucrăm din 1991 şi nici până acum nu s-au finalizat, este vorba de Biseria într-un Lemn, Palatul Brâncovenesc, Mănăstirea Horezu şi alte monumente de mare valoare.

Şi cred că este bine ca această lege să o susţinem şi împreună să realizăm acest obiectiv important, de a stabiliza, de a continua aceste monumente valoroase pe care le are România şi pe care le are şi judeţul Vâlcea.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Gonţea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea aş vrea să se refere la această lege foarte importantă privind protecţia monumentelor istorice, dar aş face o referire la un caz concret, şi mă bucur că este aici domnul secretar de stat Niţulescu de la Cultură, şi i-aş aduce la cunoştinţă încă o dată, i-am mai adus în vreo două rânduri, prin nişte interprelări, faptul că la Castelul Bran, care a fost retrocedat urmaşilor familiei regale, Principesei Ileana, Ministerul Culturii, care a rămas în continuare cu o serie de bunuri din acest aşezământ cultural, nu face nimic pentru a proteja aceste monumente. Situaţia este foarte critică la acest aşezământ, preocuparea Ministerului Culturii este aproape zero, cei care conduc şi diriguiesc acest aşezământ dau dovadă de o crasă nepăsare.

Sper că această lege să schimbe starea de lucruri de acolo.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar conservator, domnul deputat Sergiu Andon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

O să fiu la fel de concis ca şi antevorbitorii mei.

Neîndoilenic, susţinem din toată inima această reglementare, de mult aşteptată şi necesară. Vreau să spun însă că o facem privind atent textul legii, dar privind atent şi realităţile.

Reprezint un judeţ, Dâmboviţa, cu vechea capitală a Ţării Româneşti, "micul Versailles", cum le place localnicilor să-şi spună, loc încărcat de istorie, plin de monumente istorice, plin de vestigii şi la a căror năruire aşteptam şi priveam neputincioşi. Sperăm să să dubleze reglementările actuale cu mijloacele financiare şi cu soluţiile de finanţare corespunzătoare şi făgăduim că după un an de zile vom reveni la tribuna Parlamentului, ca să vedem ce a însemnat practic şi ce posibilităţi practice a oferit această lege, ca să înflorească, cum spuneam, unul din locurile pline de monumente istorice.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea grupului parlamentar liberal, domnul deputat Emilian Frâncu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt într-adevăr fericit că reuşim să promovăm legea. Iată, astăzi, e un moment deosebit, faptul că a fost retrimisă la comisie a adus legii un plus de acurateţe şi cred că a fost o soluţie bună, pe care am adoptat-o cu toţii.

Îl invit şi eu pe domnul secretar de stat Niţulescu să facă, poate, o vizită în judeţul Vâlcea şi să alcătuim o listă cu priorităţi de rezolvare a acelor monumente deosebite care caracterizează ethos-ul vîlcean şi e păcat să se piardă.

Şi în numele Grupului liberal, şi eu susţin această lege şi vă rog să o votaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

În aceste condiţii, trecem la dezbaterile pe articole.

Nu există amendamente respinse, lucrăm pe tabelul de amendamente admise.

Pct. 1, titlul legii.

Observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct. 2 la pct. 5.

Observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct. 6 la pct. 10.

Observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct. 11 la pct. 15.

Observaţii, comentarii? Nu sunt.Adoptate.

De la pct. 16 la pct. 20.

Observaţii, comentarii? Varianta comisiei. Nu sunt. Adoptate.

De la pct. 21 la pct. 25, varianta comisiei.

Observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct. 26 la pct. 30.

Observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

Vă rog, o observaţie. Vă rog, domnule deputat Bentu. Îmi cer scuze, domnii secretari nu au fost vigilenţi. Vă rog să luaţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Erau câteva erori materiale. Suntem la pct. 30, art. 29 lit. g), partea finală a textului: "Au obligaţia includerii monumentelor istorice în planurile cadastrale şi hărţile topografice".

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

"Monumentelor" în loc de "monumentele"?

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Exact.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, fără îndoială.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Probabil că eroarea a apărut în momentul translocării textului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, fiind vorba de Comisia pentru cultură, mi se pare absolut justificat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Iar la lit. h): "Editarea Revistei monumentelor istorice, a Buletinului monumentelor istorice, precum şi a altor publicaţii de specialitate pe orice tip de suport".

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Comisia? De acord, evident. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Tot la art. 30... Ba nu, pardon, la art. 32. Suntem la numărul...?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Spuneţi şi la 32, atunci.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

La art. 32 consider că este şi corect şi necesar ca denumirea oficială a instituţiei să apară în integralitatea sa: "Finanţarea de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, încredinţate prin transfer Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice".

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Absolut, se completează. Vă mulţumesc.

Până la pct. 35, dacă mai există alte obiecţii sau comentarii faţă de amendamentele care au fost deja însuşite? Nu sunt.

De la pct. 36 la pct. 40.

Obiecţii, comentarii, observaţii? Nu sunt.

Adoptate.

De la pct. 41 la pct. 45.

Vă rog, domnule deputat Marton.

 

Domnul Márton-Árpád Francisc:

La aceste poziţii?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, sigur, la poziţii vorbim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton-Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Vedeţi, aici este un amendament, poate o să vă pară straniu, unul dintre cei care l-au propus este chiar din grupul nostru parlamentar. Există două teorii în legătură cu acest amendament nou inclus în acest articol, eu voi încerca să contraargumentez acest amendament.

Pe undeva, cândva, s-a gândit că posibilitatea noastră de a feri aceste foarte importante monumente constă tocmai în faptul că orice intervenţie pe astfel de clădiri să se realizeze numai de specialişti atestaţi. Într-adevăr, se susţine şi o altă idee, destul de importantă, că din păcate astfel de specialişti, astfel de societăţi atestate sunt foarte puţine şi se conturează posibilitatea existenţei unei blocări a unor noi persoane de a intra în acest spectru, pentru a-şi feri, ca să zicem aşa, domeniul de activitate.

Drept pentru care, justificat, s-a încercat să se introducă acest amendament, pentru a soluţiona problema, posibilitatea ca pe un preţ, poate, mai scăzut, cu o celeritate mai mare, să se poată interveni, cel puţin la aceste edificii care ţin de categoria B. Şi, într-adevăr, intenţia a fost salutară.

Eu, personal, nu sunt de acord cu soluţia găsită, pentru că tot aşa de bine se poate întâmpla ca pe aceste edificii să se intervină de către persoane neautorizate, care totodată sunt şi incompetente. Şi, ceea ce am spus şi în comisie, nu numai o parte aşa-zis "artistică", ci şi o parte care, teoretic, apare ca una fiind de rezistenţă, deci, pur tehnică, să poată duce la modificări esenţiale ale clădirii respective.

De exemplu, este o şarpantă specifică zonei respective, care înseamnă o activitate mai îndelungată, mai specializată, mai aplecată, care foarte uşor foarte fi schimbată cu o altă soluţie, tehnic nouă, care însă schimbă, mai ales în mediul rural, faţa acelei clădiri.

Deci, eu sunt împotriva adoptării unui astfel de amendament. V-am spus şi celălalt punct de vedere.

Solicit, ca atare, pe regulament, un vot pe acest amendament.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Presupun că comisia îşi păstrează punctul de vedere? Vă rog, doamnă preşedintă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Îi mulţumesc domnului deputat Márton Arpád că a prezentat şi argumentele contrare punctului dumnealui de vedere.

Aş dori totuşi să punctez încă o dată că aici este vorba de lucrări de construcţie, cu excepţia componentelor artistice, deci, cred că a da cu bidineaua este posibil şi fără să ai o atestare în domeniul acesta, al monumentelor istorice.

Şi, de asemenea, chiar dacă e vorba doar de lucrări de construcţie, în cazul monumentelor istorice trebuie să fie respectate avizele de specialitate. Deci, se realizează un proiect, proiectul primeşte nişte avize de specialitate, există un supraveghetor de şantier, care urmăreşte fiecare pas al refacerii monumentelor respective.

Deci, nu cred că este nici un pericol ca o serie de monumente să fie puse în pericol prin acest amendament. Şi, în acelaşi timp, a fost discutat în comisie acest amendament şi a pirmit votul majorităţii colegilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Vă rog, poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu, în calitatea mea de istoric şi de om care a lucrat în arheologie, mă asociez celor spuse de domnul Márton Árpád şi nu împărtăşesc, cu regret, entuziasmul doamnei preşedinte a Comisiei pentru cultură. Lucrările care se desfăşoară la monumentele istorice trebuie să se desfăşoare după un anumit tipic, după o anumită normă pe care cel care lucrează trebuie să o respecte.

Sigur că, foarte simplu spus, "poate să dea cu bidineaua". La prima vedere, aşa este, dar vă mărturisesc sincer, am lucrat ani de zile la Ulpia Traian Sarmisegetuza, ştiu cum se face restaurarea, şi aceste lucrări de restaurare sunt nişte lucrări cu totul şi cu totul speciale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Da, doamnă deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Mai trebuie să precizez tuturor colegilor că este vorba de monumente istorice categoria B, deci, cele din categoria A sunt exceptate, intră de fapt în mecanismul normal de executare a lucrărilor de refacere, consolidare, construcţie prin firme autorizate şi cu avize de specialitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Avem o propunere, atunci, de supunere la vot a pct. 41 din raport, este vorba de introducerea unui art. 38 alin. 11. Şi, întrucât au existat obiecţii faţă de acest punct, o să-l supun votului dumneavoastră. Vă rog să vă introduceţi cartelele.

Voi supun votului pct. 41, aşa cum este formulat de comisie. În măsura în care votaţi pentru, înseamnă că pct. 41 rămâne; dacă votaţi contra, pct. 41 va fi eliminat.

Vă rog să votaţi.

Nu merge? Cred că nu merge.

Nu s-a contestat, înseamnă că pct. 41 a fost adoptat aşa cum se află în raportul comisiei.

(Conform afişajului, se înregistrează 152 prezenţi; 127 voturi pentru, 5 împotrivă, 20 abţineri.)

Video in format Flash/IOS

De la pct. 42 la pct. 45.

Observaţii, comentarii? Nu sunt.

De la pct. 46 la pct. 50.

Observaţii, comentarii? Nu sunt.

De la pct. 51 la pct. 55. Adoptate.

De la pct. 56 la pct. 60. Adoptate.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

La pct. 59, de fapt, art. 60...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

...alin. 2, "serviciile publice deconcentrate", nu "descentralizate", pentru corelare cu denumirea folosită la art. 4.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Fără îndoială.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

... aţi zis, la nr. crt. 61 art. II: "În cuprinsul actelor se înlocuieşte", şi nu "întocmeşte".

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Fără îndoială.

Dacă nu sunt alte observaţii, comentarii, până la pct. 65? Vă mulţumesc.

S-a finalizat dezbaterea pe articole, rămâne la vot final.

Vă mulţumesc.