Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 octombrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 octombrie 2006

2. Dezbaterea Proiectului de Lege privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 510/2006

 

(Partea a doua a şedinţei este condusă de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi.

Vă rog să luaţi loc în sală.

Rog liderii de grup să-şi invite colegii, pentru a putea începe lucrările.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 258, sunt absenţi 73, din care 44 participă la alte acţiuni parlamentare.

Continuăm cu dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi.

La punctul 14, Proiectul de Lege privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport comun de adoptare din partea Comisiilor pentru învăţământ şi administraţie publică.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Vă rog, doamna profesoară Andronescu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Venim astăzi, în faţa dumneavoastră, cu un proiect de lege care vizează creşterea siguranţei în şcoli.

Fără îndoială că celor care urmăresc ce se întâmplă în instituţiile de învăţământ din ţară nu le este străin faptul că manifestările de violenţă devin din ce în ce mai frecvente în ultima vreme. Ceea ce s-a întâmplat nu cu foarte multă vreme în urmă la Şcoala Centrală sau cu câţiva ani în urmă la Liceul Jean Monet sunt tot atâtea argumente din cele foarte multe pe care, de cele mai multe ori, presa le semnalează.

De aceea, preocupaţi de creşterea violenţei în şcoli, iniţiatorii vin în faţa dumneavoastră cu acest proiect de lege care încearcă să pună în tiparele legislative măsuri asigurătorii pentru siguranţa elevilor şi a profesorilor în instituţiile de învăţământ.

Pe scurt, această lege vizează responsabilităţile instituţiilor statului privind asigurarea siguranţei în şcoli, resursele care se pot aloca pentru a rezolva această problemă şi, bineînţeles, modalităţile prin care, periodic, acest fenomen este analizat de autorităţile locale cu responsabilităţi în acest domeniu, în aşa fel, încât, periodic să se poată lua acele măsuri care să facă şcolile mai sigure pentru elevi şi pentru profesori, dar, în egală măsură, să dea mai multă linişte şi părinţilor care-şi trimit copiii în şcoli.

Vreau să mulţumesc de la acest microfon celor două comisii care au analizat proiectul de lege aprobat de Senat, am mulţumit şi Senatului, la vremea respectivă, şi vreau să vă adresez rugămintea să votaţi articolele acestei iniţiative legislative care, fără îndoială, vine să lucreze în beneficiul şcolii româneşti.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea comisiilor? Doamna preşedintă Olguţa Vasilescu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri privind creşterea siguranţei unităţilor de învăţământ, constând în asigurarea pazei, realizarea împrejmuirilor, stabilirea unor semne distinctive pentru elevii fiecărei unităţi de învăţământ, prin uniformă şi ecuson.

Proiectul de lege a trecut de Senat, face parte din categoria legilor ordinare şi a fost adoptat în Comisia pentru învăţământ, cu unele amendamente care se află în anexă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Guvernului? Domnul secretar de stat Mircea Alexandru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această propunere legislativă a fost intens şi multiplu dezbătută atât în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, cât şi în comisiile de specialitate ale Senatului, deci mai întâi la Senat şi apoi la Cameră. A trecut de cameră, s-a discutat şi în plen, a fost retrimisă la comisie, este o lege, prin urmare, care prezintă mult interes şi pentru parlamentari, şi pentru opinia publică, şi pentru părinţi şi pentru copiii părinţilor. S-au făcut, în textul iniţial, o serie de modificări pentru ajustare şi pentru mai bună corelare normativă.

În momentul de faţă cred că poate fi adoptată de către plenul Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Dezbateri generale.

Vă rog, domnul deputat Tudor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ca profesor, ca fost prefect de judeţ, cred că această lege este bine venită, deşi, în dezbaterea din comisii, s-a precizat că avem anumite reglementări care ar putea să suplinească un asemenea text de lege. Dar nu numai în acest domeniu avem noi reglementări, ci şi în multe altele şi, din păcate, nu se aplică.

De aceea, Grupul Partidului Conservator susţine acest proiect de lege, considerând că este necesar pentru creşterea siguranţei în şcoli şi, mai ales, pentru a repune şcoala românească pe locul pe care-l binemerită.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole, lucrăm pe raport, avem doar amendamente admise.

Dacă, de la punctul 1 la punctul 5, pe raportul cu amendamente admise există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

De la 6 la 10? Nu sunt. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.