Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 16 noiembrie 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.174/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 16 noiembrie 2006 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 16 noiembrie 2006
![]() |
2. | Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2007 (dezbateri pe procedură în legătură cu amânarea dezbaterilor pentru şedinţa de luni, 20 noiembrie a.c.) | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
În aceste condiţii, trecem la dezbateri pe articole. Dacă în ce priveşte titlul legii... (Domnul senator Gheorghe Funar solicită cuvântul pe procedură.) |
|
|
Vă rog, domnule deputat, pe procedură. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cred că nu v-aţi dori... |
|
|
Îmi cer scuze, domnule senator. |
|
|
... nu v-aţi dori să fiu coleg cu dumneavoastră în Cameră. |
|
|
Numai poporul poate decide, domnule senator, dacă veţi fi sau nu coleg cu mine în Camera Deputaţilor. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Noi am discutat, şi nu degeaba, şi am convenit toţi colegii prezenţi, lideri şi vicelideri, la discuţia care a avut loc în urmă cu câteva minute, asupra respectării Constituţiei şi a Regulamentului şedinţelor comune. Constituţia este limpede, am citit textul şi cred că vă este cunoscut şi dumneavoastră, domnule preşedinte. Aţi jurat să respectaţi Constituţia. Şi noi v-am sprijinit să ajungeţi în această funcţie. Vă implor, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, să respectaţi Constituţia! Am constatat că nu vreţi s-o respectaţi. Ca atare, în numele Grupurilor parlamentare PRM, solicităm o pauză de 15 minute, pentru consultarea cu liderii, să vedem ce facem şi cum procedăm împotriva dumneavoastră, care nu vreţi să respectaţi Constituţia. Am cerut să fie prezenţi miniştrii. Ei sunt la Budapesta, ne sfidează, şi dumneavoastră vreţi să discutăm bugetul în lipsa lor. Doar un singur ministru a rămas, de sămânţă, acasă, domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu. Nu se poate să încălcăm, domnule preşedinte, Constituţia şi Regulamentul! Poate dumneavoastră sunteţi obişnuit, în alte medii. Aici, în Parlament, nu avem voie. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Sunteţi perfect îndreptăţit, din partea grupurilor parlamentare, să solicitaţi o pauză de consultări, dar ea va trebui să se încadreze în nişte limite ale rezonabilului. Nu puteţi cere o pauză de consultări pentru a decide măsuri împotriva mea, pentru că nu aveţi această calitate. Dacă doriţi o temă care poate face obiectul unei pauze de consultări, veţi fi îndreptăţit s-o cereţi de la microfon şi vă voi acorda. Domnul deputat Petru Călian. |
|
|
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Constat că nu se respectă înţelegerea pe care am avut-o la consultările anterioare. Nu s-a discutat nici despre retrimiterea la comisie, s-a înţeles de către toată lumea că acest lucru nu este oportun, inclusiv colegii din PSD au înţeles acest lucru şi l-au acceptat, iar în al doilea rând, prima propunere, pe care vă rog s-o luaţi în considerare, este legată de faptul că s-a cerut prorogarea discuţiilor până luni. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Anghel Stanciu. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Sunt puţin surprins de două afirmaţii. O primă afirmaţie. Spune domnul preşedinte că întâlnirea liderilor nu a fost o întâlnire, să zicem aşa, informală. Sunt surprins, pentru că Regulamentul Camerei Deputaţilor, care completează Regulamentul şedinţelor comune, spune clar: "Comitetul liderilor grupurilor parlamentare se întruneşte la cererea unui lider". Deci, eu am cerut, în calitate de vicelider, întrunirea acestui comitet, ceea ce s-a făcut. A doua chestiune. Programul de lucru, evident, se propune de Birourile permanente şi se aprobă de Comitetul liderilor. Comitetul liderilor, discutând pe toate aspectele, cu bună-credinţă, un incident, să zicem, de procedură, foarte atent verificat, priveşte faptul că noi discutăm o lege, trecând, facultativ, alte prevederi ale unei legi, fără ca acestea să fie prorogate sau abrogate. Deci, practic, mergem pe o idee că dăm o lege, prin votul nostru, şi apoi încălcăm această lege, tot prin votul nostru, fără să abrogăm celălalt articol sau să prorogăm termenul, ceea ce ne-a pus pe toţi pe gânduri. De asemenea, nu uitaţi că există Legea răspunderii ministeriale, unde informarea sau dezinformarea Parlamentului atrage nişte consecinţe, şi încălcarea legii, de oricine ar fi, atrage iar consecinţe, pentru că art.16 spune clar că "Nimeni nu este mai presus de lege". Deci, noi am căutat să găsim o soluţie înţeleaptă. Şi domnul ministru şi-a spus punctul de vedere, şi ceilalţi lideri şi-au spus punctul de vedere şi, de comun acord, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a găsit o formulă de prorogare a acestor discuţii, pentru ca lucrurile să se poată aşeza şi să se găsească o soluţie legală, încât să nu fim puşi în situaţia de a încălca, în mod conştient, o lege. Cred că nimeni dintre dumneavoastră nu vrea să ridice mâna împotriva unei legi, chiar dacă este Legea învăţământului şi spune clar - 6% din produsul intern brut. Nu există echivoc. Şi atunci, domnule preşedinte, cred că dumneavoastră creaţi, efectiv, aşa cum aţi spus anterior, un precedent privind prezenţa miniştrilor. Dacă ne uităm şi la Regulamentul Camerei Deputaţilor, miniştrii trebuie să fie, obligatoriu, prezenţi, indiferent dacă sunt sau nu deputaţi, atunci când se discută problemele care privesc ministerele dânşilor. Deci, miniştrii trebuie să fie prezenţi când se discută bugetul aferent fiecărui minister în parte. Asta este clar, fără dubiu. Aşa este şi nu puteţi crea un precedent, în care liderii grupurilor ajung la un consens, iar dumneavoastră la alt consens, pentru că atunci dăm peste cap întregul sistem. Am fost de acord, prin consens, să prorogăm discuţiile până luni şi vă rugăm să păstrăm, stimaţi colegi, acest consens, în spiritul Regulamentului, care spune că liderii de grup sunt cei care hotărăsc prelungirea sau scurtarea programului de lucru. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul deputat Marton Arpad Francisc, vă rog! |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Cred că, într-adevăr, noi am fost dotaţi inclusiv cu microfoane care se pot ataşa la acest instrument pe care îl avem în faţa noastră şi v-aş ruga să puneţi la dispoziţie, ca să fie mai uşoară intervenţia domnului coleg al nostru, acolo unde stă domnia-sa, un microfon. În al doilea rând, în mod evident, liderii de grup parlamentar, dacă s-au întrunit, şi aici am o problemă, dar probabil, va trebui să discutăm cu acei lideri de grup parlamentar care nu au fost prezenţi la această discuţie, de ce nu au fost prezenţi, pentru că, teoretic, ar fi trebuit ca fiecare grup parlamentar, de la ambele Camere, să fie reprezentat măcar de câte o persoană, ceea ce nu s-a întâmplat. În această discuţie, eu am ridicat problema clară, că, în conformitate cu prevederile Regulamentului, strict, aşa cum s-a invocat, noi putem retrimite o lege, putem retrimite anumite articole sau anumite probleme, un alineat dintr-un articol, la comisie, pentru o discuţie de o jumătate de oră, 2-3 săptămâni. Deci, avem această posibilitate. Ca atare, nu trebuie să facem chiar de la titlu această retrimitere la comisii. Se poate solicita şi asta, este adevărat, s-a solicitat, însă nu a fost acceptat. Cealaltă problemă este iarăşi una de cutumă. Primele articole, de obicei, se votează în principiu, pentru că sunt articole generice, care înglobează toate sumele, este o sumă a celor care vor urma. Se votează în principiu, urmând ca în dezbateri, dacă se constată o necesitate de modificare a acestor sume, ele să se poată corela cu ceea ce am decis ulterior. Deci, există această cutumă. Eu cred că trebuie să ţinem de ea. Nu este un impediment să începem dezbaterea pe primele articole ale acestui proiect de lege şi avem şi un termen-limită de program, azi, până la 12.30. Cred că nu vom depăşi, în dezbaterea noastră, aceste articole de care vorbesc. Al treilea element, tot de procedură, şi tot regulamentar şi constituţional. Prevederile Constituţiei sunt aplicate, sunt reglementate mai îndeaproape prin legi sau alte acte normative, cum ar fi Regulamentele celor două Camere, respectiv Regulamentul şedinţelor comune. Or, dacă citiţi cu atenţie toate prevederile acestora, există câteva derogări. În primul rând, aşa cum bine a observat domnul Stanciu, cel care este obligat să fie prezent la dezbaterea anumitor legi este ministrul de resort. După cunoştinţele mele, în cazul nostru, ministrul de resort este ministrul finanţelor. Poate fi, într-adevăr, extinsă această necesitate de a fi prezenţi miniştrii, când se dezbate articolul pe problema respectivă. Tot o interpretare mai lărgită, dar este corectă. Dar nu ne împiedică să începem, în prezenţa domnului ministru al finanţelor, dezbaterea pe acest proiect de lege, pe articole, până când ajungem la primul articol unde lipseşte ministrul. În al treilea rând, în cazul deputaţilor şi senatorilor, vă rog să verificaţi Regulamentul nostru comun, este clar că prezenţa lor este obligatorie, dar dacă, din motive obiective, nu pot fi prezenţi, trebuie să-şi motiveze dinainte această lipsă, ceea ce, în cazul miniştrilor despre care aţi vorbit dumneavoastră, este clar, şi-au motivat absenţa lor de la această şedinţă. Nefiind miniştri de resort, nu este obligativitatea prezenţei lor la dezbatere. Au fost aici când a fost prezentată legea, în integralitatea sa, chiar primul-ministru şi ceilalţi miniştri, deci cred că, din punct de vedere procedural, nu avem nici un impediment ca, până la articolul cu învăţământul, să începem dezbaterea pe articole a acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Funar, pe procedură. Urmează doamna deputat Aura Vasile... Domnul senator Funar, procedură. Îmi cer scuze. Urmează doamna deputat Aura Vasile, pe procedură. Domnule senator, o să împachetez toate scuzele şi, la sfârşit, o să vi le transmit pe toate. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ne-am consultat cu colegii peremişti, renunţăm la cererea de pauză pentru alte consultări şi vă solicităm dumneavoastră să respectaţi, domnule preşedinte, Constituţia şi Regulamentul Camerei. Nu putem trece la interpretarea prevederilor Constituţiei, cum ne-a recomandat domnul deputat Marton Arpad, să facem derogări de la Constituţie. Art.111 alin.2 spune limpede: "Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie." Aşa scrie în Constituţie. Noi am solicitat de mult prezenţa, în cursul acestei dimineţi. De la Budapesta până la Bucureşti, cu avionul, se putea ajunge între timp şi puteam continua lucrările. Nu ştiu, domnule preşedinte - permiteţi-mi şi o întrebare indiscretă - dacă i-aţi anunţat şi i-aţi rugat să vină la Parlamentul României, pentru că avem în discuţie bugetul. Deci, vă rugăm, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, să respectaţi Constituţia, să respectaţi Regulamentul. Eu nu vă ameninţ, dar vă înştiinţez că în ipoteza în care le încălcaţi, vom începe demersurile pentru schimbarea dumneavoastră din funcţie. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator, şi am luat act de această informare, pe care o iau ca atare, evident, şi nu ca altceva. Doamna deputat Aura Vasile. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, conform Regulamentului comun, liderii de grup s-au întâlnit şi au hotărât amânarea discuţiilor până luni, ca să fie din nou consultat Guvernul privind respectarea legii. Dacă un lider de grup nu a fost prezent la această întâlnire şi nu a putut să-şi spună punctul de vedere, şi nu s-a votat, nu reluăm această problemă în plen, şi atunci propun ca, din nou, liderii de grup de la Camera Deputaţilor şi de la Senat, să ne întâlnim şi să votăm. Nu înseamnă... deci, majoritatea, cei care ne-am întâlnit în această şedinţă de lămurire a problemelor care au fost solicitate, să fie dată peste cap prin absenţa unui lider de grup care nu a fost prezent, care nu şi-a spus punctul de vedere în acest forum şi unde, teoretic, nu s-a supus la vot o propunere sau altă propunere, iar majoritatea să decidă. Liderii de grup de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, care au fost prezenţi la această întâlnire solicitată de Grupul parlamentar al partidului meu, au hotărât un lucru. Dumneavoastră trebuie să respectaţi ceea ce liderii de grup au hotărât, adică, amânarea discuţiilor pe proiectul de lege până luni, pentru a fi din nou consultat primul-ministru şi miniştrii. |
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Liderii de grup, în ciuda calităţilor incontestabile ale domniilor lor, nu pot modifica deciziile plenului Camerelor reunite. Camerele reunite au stabilit, în plenul lor, ordinea de zi şi programul de lucru şi o modificare se poate face doar prin votul Camerelor. Desigur că, în măsura în care există o propunere a liderilor de grup, care se menţine - desigur că nu am văzut-o în scris, dar avem toată încrederea în această discuţie şi în faptul că s-a consemnat majoritatea calificată atunci când s-a numărat votul - vom supune propunerea liderilor de grup votului plenului Camerelor reunite şi plenul poate, evident, să modifice ceea ce a decis. Până atunci, însă, mai există o intervenţie pe procedură. Domnul deputat Mircia Giurgiu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Respect decizia liderilor de grupuri parlamentare, dar până atunci, până când se vor hotărî ce doresc să facă, eu vă amintesc, domnule preşedinte, că s-a făcut apel nominal, suntem în cvorum, nu ştiu dacă o să puteţi să chemaţi Guvernul de la Budapesta, dar vă rog să faceţi toate demersurile pentru a începe lucrările. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna Vasile, doriţi să interveniţi din nou. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat solicită o pauză de consultare pentru a ne putea sfătui şi să vedem ce atitudine vom lua în continuare. |
|
|
Dar cu toată prietenia, aţi mai solicitat o pauză de consultări în această şedinţă şi cutuma este că se dă una singură de grup. |
|
Domnul Anghel Stanciu (din sală): Sunt două chestiuni distincte. |
|
|
|
Aţi cerut cuvântul pe procedură? Vă aşteptăm cu drag la microfon. Vă reamintesc că Grupul PSD a cerut o pauză de consultări, ceva mai devreme, ca să fim clarificaţi. |
|
|
Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Domnule preşedinte, există o vorbă în popor "Când nu ai un bătrân trebuie să-l cumperi", când îl ai nu ştii ce trebuie să-i faci. Suntem aici câţiva parlamentari mai vechi şi facem distincţie între două chestiuni. Una, grupul cere o pauză de consultări a membrilor grupului spre a lua o decizie. Este o chestiune. Liderul grupului parlamentar, în numele grupului, cere, conform Regulamentului, o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare şi conform Regulamentului, pe care l-am precizat anterior, ca articol, se întâlnesc, asta este altă chestiune. Deci, prima dată, eu am cerut o întrunire a liderilor grupurilor parlamentare, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, parte la Regulamentul comun, cu domnul ministru Sebastian Vlădescu, cu distinşii preşedinţi ai comisiilor pentru buget, care a fost dată. Ne-am întâlnit, am stabilit şi a rămas cum am vorbit. Ca în tren! A doua, distinsa mea colegă a cerut o pauză în care membrii Grupurilor parlamentare PSD, vizavi de deciziile care s-au luat aici, trebuie să-şi precizeze un punct de vedere. Deci, este altceva. De aceea, v-aş ruga, ori vă hotărâţi şi creaţi alte cutume care se vor întoarce împotrivă în timp, ori mergem pe ceea ce s-a stabilit în atâţia ani de viaţă parlamentară. Deci, revin şi întăresc propunerea doamnei vicelider, Grupurile parlamentare PSD solicită o pauză de consultări, a noastră, pentru a ne preciza punctul de vedere. Asta înseamnă, domnule preşedinte, şi închei, că ne retragem în sala grupului, stăm de vorbă între noi şi venim şi vă spunem ceea ce am stabilit vizavi de decizia dumneavoastră de a face abstracţie că actualul buget şi actualul Guvern, cu voie sau fără voie, încalcă o lege organică, care este Legea învăţământului. Vă mulţumesc pentru atenţie şi sper că precizările făcute au adus clarificarea necesară unei decizii înţelepte din partea dumneavoastră. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru clarificările absolut necesare. Vă reamintesc şi, sigur că stenograma vă va sta la dispoziţie, că aţi cerut o pauză de consultări la precedenta dumneavoastră intervenţie, şi nu altceva. Vă reamintesc, de asemenea, ceea ce cu siguranţă cunoaşteţi de foarte mulţi ani, de când vă aflaţi în Parlament, că orice activitate instituţionalizată care se desfăşoară în timpul şedinţei de plen se desfăşoară cu aprobarea plenului. Nu aţi solicitat o asemenea aprobare. De aceea, Comitetul liderilor nu s-a putut desfăşura decât informal, dat fiind că era în timpul unei perioade în care nu era aprobat să se desfăşoare. Ca atare, aşa cum de altfel şi corect aţi solicitat, el s-a desfăşurat în perioada unei pauze de consultări, a fost o pauză de consultări solicitată de Grupul PSD, nu aş dori însă să introduc o nouă cutumă în Parlament care să permită mai multe pauze de consultări solicitate în aceeaşi şedinţă de acelaşi grup. De aceea, sigur, mai sunt câteva intervenţii pe procedură, dar, vă asigur că, după finalizarea intervenţiilor pe procedură, sigur că o notez şi pe doamna deputat Aurelia Vasile, dat fiind că există o propunere, înţeleg, care se susţine, de suspendare a lucrărilor, că nu am găsit în Regulament, de prorogare a lucrărilor, sigur că o voi supune plenului, astfel încât să modificăm programul de lucru, dar, până atunci, domnul deputat Crăciunescu a solicitat cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Era normal, mi se pare firesc ca unii colegi din opoziţie să ceară la începutul şedinţei de azi un apel nominal să vedem dacă avem cvorum. Ce am constatat? Avem cvorum. Ce ar fi trebuit să facem? Să ne apucăm de treabă. Să votăm bugetul. Acum, regret că nu există un post de televiziune care să transmită în direct lucrările plenului nostru, să vadă cetăţenii că azi am cheltuit vreo 400-500 de milioane, nefăcând nimic cinci ore. Dacă colegii noştri care au două-trei mandate la activ... Eu am ajuns la concluzia, fiind la primul meu mandat, că aceşti colegi ai mei au învăţat cum să tragă de timp. Efectiv, să pierdem timpul, să nu facem nimic, să cheltuim banii cetăţenilor şi să ne dăm oarecum foarte cunoscători în aplicarea Regulamentului, în respectarea Constituţiei şi aşa mai departe. Având cvorum, ce ne împiedică să facem treabă, stimaţi colegi? Orgoliile? Vrem să amânăm bugetul pe o săptămână, pe două, pe trei? Pentru că întotdeauna bugetul s-a desfăşurat sau s-a dezbătut în aceste condiţii. Hai să facem treabă că de asta ne-au trimis cetăţenii aici. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna Vasile, domnul Anghel Stanciu şi domnul Florin Iordache. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Chiar m-aş bucura să fie un post de televiziune care să transmită în direct pentru ca tot poporul să vadă cum actualul Guvern, cu grupul parlamentar al coaliţiei, încearcă să încalce Constituţia României şi, de asemenea, să oblige plenul Camerelor să parcurgă o lege care încalcă altă lege. Domnule preşedinte, Revin la solicitarea... Şi vă explic încă o dată că, la prima solicitare, s-a dorit consultarea cu liderii de grup, iar faptul că datele problemei din această consultare au fost altele decât cele care au fost expuse, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, pe noile date, solicită un timp de consultare al grupului, pentru a ne face un punct de vedere de cum va decurge poziţia noastră în continuare. |
|
|
Doamna deputat, până acum, nici măcar nu a apucat să se schimbe vreo circumstanţă, dat fiind că nu am apucat să supun votului propunerea liderilor de grup, întrucât suntem la chestiuni de procedură. O voi supune votului de îndată ce se termină intervenţiile pe procedură. Sunt convins că nu doriţi să-i împiedicaţi pe colegii dumneavoastră să intervină pe procedură. După ce se finalizează intervenţiile pe procedură, voi supune votului propunerea care s-a formulat de... Cred că am să propun totuşi sistarea discuţiilor astăzi, că altă chestiune nu reuşesc să găsesc în Regulament şi, după decizia plenului, vom putea continua să discutăm. Domnul deputat Stanciu, pe procedură, domnul deputat Iordache, pe procedură, domnul deputat Purceld, pe procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnilor miniştri, Am cerut să mai vin nu pentru a deveni agasant, dar distinsul meu coleg Crăciunescu, deputat de Iaşi din aceeaşi circumscripţie cu mine, a făcut câteva observaţii şi aş dori să-i spun următorul lucru. Niciodată, în Parlamentul României, nu se pierde timpul când se face o pledoarie pentru respectarea legii. Noi, dincolo de a face legi, domnule Crăciunescu, conform Constituţiei, avem şi datoria, chiar onoarea, să spunem, de a veghea la respectarea lor prin control asupra Guvernului. Sub diferite forme. Una din forme este sesizarea legală că onor Guvernul sau un reprezentant încalcă legea. Repet. Nimeni nu este deasupra legii. Grupurile noastre parlamentare vor face o astfel de sesizare, deoarece Guvernul, prin proiectul pe care l-a adus, încalcă Legea învăţământului. Ori vă asumaţi şi scoateţi acel 6% din lege, şi este răspunderea politică a dumneavoastră, ori prorogaţi termenul de 6%, de aplicare a 6%, şi e tot decizia dumneavoastră politică, ori găsiţi o altă cale. Noi v-am întins mâna să nu deveniţi, Doamne-fereşte, persoane care încalcă legea şi răspund sub o formă sau alta de această încălcare. Dumneavoastră refuzaţi. Nu faceţi bine niciunui om. Va veni o zi în care trebuie să răspundă toţi, indiferent că-i parlamentar sau că-i ministru, dacă încalcă legea. Deocamdată, Legea învăţământului spune în 2007 - 6% din PIB. Noi trebuie să aducem la cunoştinţa dumneavoastră, care nu sunteţi din domeniul învăţământului, că acest proiect de buget încalcă legea şi încercăm să găsim o soluţie, rezonabil, să nu ajungem în situaţii delicate. Vreţi să forţaţi pe cineva să ajungă în situaţii delicate, forţaţi, este treaba dumneavoastră, dar asumaţi-vă decizia încălcării legilor în România. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Urmează domnul deputat Florin Iordache. |
|
|
În momentul în care dumneavoastră aţi solicitat de dimineaţă prezenţa nominală, aţi solicitat datorită faptului că nu era cvorum. Aş vrea să vă consultaţi cu secretarii pe care îi aveţi, pentru că s-a schimbat între timp cvorumul. Au fost discuţii sterile şi, din punctul nostru de vedere, datele problemelor, de ieri şi până astăzi, s-au schimbat considerabil. Una a fost pledoaria premierului Tăriceanu, ieri, în care ni s-a prezentat o anumită construcţie de buget şi se constată că toată această construcţie de buget s-a făcut cu încălcarea legii. Noi, pentru aceasta, am solicitat pauza de consultări şi aş vrea, domnule preşedinte, să constataţi şi dumneavoastră că nu aveţi cvorum pentru a putea continua lucrările şi, după terminarea intervenţiilor pe procedură ale colegilor, cea mai bună măsură pe care o puteţi lua este de suspendare a lucrărilor. Vă mulţumesc. |
|
|
Până se desfăşoară celelalte intervenţii, am să-i rog pe cei doi secretari de şedinţă să verifice cvorumul. Urmează domnul deputat Mircea Purceld. |
|
|
Domnul Mircea-Octavian Purceld: Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, La iniţiativa domnului Stanciu, liderii grupurilor parlamentare s-au retras în sala de Birou permanent, împreună cu preşedinţii celor două comisii, Senat şi Camera Deputaţilor, împreună cu domnul ministru şi au găsit o soluţie. Această soluţie a fost explicată aici de către domnul deputat Bolcaş. A revenit apoi domnul Anghel Stanciu cu explicaţii suplimentare. A vorbit şi domnul deputat Călian. Îmi este greu să cred că nu puteţi să înţelegeţi. Sunt convins că toţi din această sală înţelegeţi că este bine aşa cum au gândit liderii grupurilor parlamentare, să nu facem altceva decât să renunţăm la o jumătate de ceas, să amânăm discuţiile pentru ziua de luni, timp în care, cele două comisii, Senat şi Camera Deputaţilor, împreună cu domnul ministru şi cu alţi factori din Guvern să reia această problemă. Nu putem să mergem, să intrăm în discuţii, să votăm anumite articole din buget, atâta timp cât un coleg al nostru a semnalat aici că încălcăm o altă lege. Trebuie Guvernul, respectiv comisiile, să găsească o formulă pentru evitarea acestui mic incident. Considerăm că este un incident faptul că în proiectul de buget nu s-a ţinut seama de acea cifră de 6%, nu consider rea-voinţă, dar aş vrea să vă rog să acceptaţi, domnule preşedinte, să amânăm discuţiile pentru ziua de luni. Până atunci, factorii competenţi vor găsi o soluţie. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Dragoş Dumitriu. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ştiţi că, în general, sunt un tip constructiv şi, din acest punct de vedere, voi spune că încălcarea Regulamentului este o părere justificată şi dorinţa unor colegi de a continua în aceste condiţii, chiar în aceste condiţii, lucrările la buget, este justificată, dar, uitaţi-vă un pic câtă lume este în sală şi care este cvorumul real, nu cel care se dovedeşte după sirena preşedintelui. Deci, cred că cea mai înţeleaptă propunere a venit din partea dumneavoastră, domnule preşedinte, aceea de suspendare a lucrărilor. Dumneavoastră aţi spus-o şi cred că aţi avut suficientă înţelepciune când aţi rostit acele vorbe, aşa că vă rog să le transpuneţi şi în fapte. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |


